blogul unui om

Dumnezeu să ne ajute şi să ne arate paşii mărunţi!!!


miercuri, 10 martie 2010

Minunile şi ....avatar

Minunile sunt mai multe decât clipele.
Trebuie numai să le vedem, să le descoperim. Atunci cînd le descoperim, fericirea te cuprinde.
Minune este să-ţi dai seama că nimic nu este întâmplător, că îţi sunt îndeplinite dorinţele cele mai ascunse, că trăieşti.
Minune este văzul! De aceea a apărut cuvântul minunat.
Flori minunate, peisaje minunate, plante minunate, persoane minunate, filme minunate...şi aici vreau să fac o paranteză, nu contest că în filmul avatar, care a fost aspru criticat de mulţi pentru noua ordine mondială, sau pentru credinţele dubioase eco, se puteau prezenta altfel anumite lucruri, se puteau completa, dar lumea fantastică de basm (ca în toate basmele de pretutindeni cu zmei, cu balauri,...) este minunat creată atît cât poate omul să copieze şi să se inspire din natura făcută de Bunul Dumnezeu.
Eu unul, am privit ieri altfel, la un copac în care de crengile aparent fragile, atârnau încă biluţele ţepoase de codiţele firave, m-a încântat, m-am minunat, ce talent deosebit de Creator are Dumnezeu. Şi mi-am dat seama cât de urât şi de cenuşiu striga la mine blocul din fundal. Aşa că eu zic că şi Avatar te învaţă ceva. Poate te învaţă să storci două lacrimi cînd tai un copac, cînd rupi o floare, cînd arunci un pet sau pachetul de ţigări pe iarba din poiană, cînd arunci în lac cutia goală de bere, cînd îţi goleşti scrumiera plină pe geamul maşinii, cînd decorezi cu pahare de plastic arborii, cînd ...
Dumnezeu ne-a lăsat natura să avem grijă de ea!!!
Lemnul crucii strigă, alături de toate pădurile spre răutatea noastră!!!

Şi să nu uităm, filmul aduce atingere cui trebuie, celor care pentru resurse şi zăcăminte au făcut de-a lungul istoriei şi mai vechi şi mai recente sacrificii umane şi au sacrificat planeta de dragul intereselor economice!!!
Şi încă ceva, poate fi considerat un film bun (bun-mediocru) pentru că nu a luat OSCAR!!!

În concluzie, dacă se realiza cu mare atenţie filmul, putea fi mai bun. Rămâne un film neterminat, rămâne un film neâmplinit, un film fantastic neremarcabil. Poate fi condamnat pentru renunţarea personajului principal la îndreptarea celor rău făcute, la trădarea faţă de semenii căzuţi în greşeală.

Şi în acelaşi timp, trebuie să fim foarte atenţi în acelaşi timp la lucrurile ascunse, la mesajele ascunse, pentru că vicleanul are foarte multe faţete şi tentaţii; şi doar Biserica poate stabili ce este bine şi ce este rău.

La asemenea fonduri investite în acest film, se puteau face cred 10 filme care să ecranizeze, de exemplu vieţile sfinţilor, vieţi pentru care pentru fiecare în parte se poate face un film, scenariile sunt reale şi scrise, sunt complexe, sunt extraordinare!

Doamne Ajută!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu