blogul unui om

Dumnezeu să ne ajute şi să ne arate paşii mărunţi!!!


duminică, 21 aprilie 2013

Duminica Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca



Greu lucru să sari din barca păcatelor în barca faptelor bune?
Bărcile sunt lipite una de alta, dar păcatele te fac să vezi o mare mare plină de valuri care desparte bărcile. Şi cu toate acestea un singur pas trebuie făcut şi Domnul Dumnezeu Iisus Hristos va face restul celor nu 99 de paşi ci nenumăraţi paşi. Aşa cum Iisus Hristos se apleacă peste Scara lui Iacob, peste scara vieţii noastre şi ne ajută, ne uşurează urcuşul aşa şi noi trebuie să arătăm în micimea noastră un pic de bunăvoinţă, de pocăinţă, de smerenie.
Un prim pas ar fi să nu mai ţinem pe limbă dracul acela care doarme şi se lăfăie satisfăcut ca într-un mare concediu all inclusive, pentru că ce scoatem noi din gură îl odihneşte. Nu ne mai săturăm să clevetim, să bârfim, să fim vicleni, să contestăm tot şi toate, să ne dăm pricepuţi în toate, să ne lăudăm în aşa hal încât ne prezentăm ca defecte anumite calităţi pe care credem că le avem, să râdem fără măsură, să vorbim fără măsură, să strigăm, să urlăm, să lătrăm şi să facem ca toate animalele pământului chiar şi ce este mai rău, să înjurăm, să minţim, să rostim mărturii mincinoase, să blestemăm. La toate acestea drăcuşorul este încântat, având rezultate deosebite, făcându-şi cu prisosinţă targetul. Dar dacă am tăcea fără a spune mari cuvinte frumoase, fără a turui lucruri bune vrute şi nevrute, fără a spune multe cuvinte bune şi rugăciuni, doar dacă am alege o măsură a tăcerii, sigur dracul se va simţi pe limba noastră ca pe jăratic, iar mireasma gurii noastre mir şi tămâie va veni peste el şi îl va alunga în cele mai de jos ale iadului, unde nu va avea "liniştea" zgomotului nostru lumesc!!! 

TĂCEREA NU ESTE NUMAI DE AUR ESTE DE FOC ŞI DE LUMINĂ!!!

Doamne Ajută.
Mulţumiri Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca care cu rugăciunile ei înfometate după Iisus Hristos în pustie încă ne netezeşte nouă drumul vieţii. Mare rugătoare de acolo de Sus ne ajută şi ne inspiră ca drepţi credincioşi ortodocşi!!!

Slavă Maicii Domnului MARIA FECIOARA SFÂNTA, tuturor Sfinţilor şi Îngerilor. Amin.
Slavă Sfintei Treimi, TATĂLUI şi FIULUI şi DUHULUI SFÂNT, TREIMEA CEA DE O FIINŢĂ şi NEDESPĂRŢITĂ!!! ... nedespărţită de nimeni niciodată, aici Cuvântul niciodată are adevărata şi singura valoare, este unic şi veşnic!!!

vineri, 19 aprilie 2013

Femeie! Păstrează-te Curată în Biserică. Bărbate! Să Fii Om în Biserică!

Femeie.
Eşti sub Omoforul Maicii Domnului, un Tot cu bărbatul tău, aşa că nu uita să te acoperi în Biserică, să porţi straie lungi, fustă şi să-ţi acoperi capul şi să ştergi rujul de pe buze pentru că este duşmanul Icoanelor. Încearcă să nu sminteşti bărbaţii în jurul tău. Nu uita să stai în stânga în comunitate cu femeile smerite. Lasă bărbaţii şi copii să se miruiască înaintea ta din smerenie şi pocăinţă. Nu deranja pe cei care se roagă şi nu uita să fii cuminte şi un tot cu obştea, cu ceilalţi oameni în rugăciunea colectivă! Concentrează-te la Dialogul Liturgic.

Bărbate.
Roagă-te şi nu vorbi. Închide ochii şi nu te uita în jur. Nu uita să stai în dreapta Bisericii în comuniune cu fraţii tăi, bărbaţii. Închide telefonul. Fii îmbrăcat cu ce ai mai bun şi curat. Nu veni băut sau mirosind a tutun. Alungă de la tine aceste otrăvuri. Concentrează-te la Dialogul Liturgic.

Veniţi la Liturghie Duminică, în straie smerite şi curate de Prăznuire a Învierii Domnului Dumnezeu Iisus Hristos! Nu uitaţi de pomeni, de acatiste, de pomelnice, de colivă, de ulei, de vin, de prescuri, de lumânări, de milostenie pentru cei săraci, sărmani, oropsiţi, prigoniţi, bolnavi, neputincioşi, păcătoşi. Mergeţi la Biserică împăcaţi cu duşmanii şi cu prietenii, cu rudele şi cu toţi oamenii în general. Nu uitaţi să îngenunchiaţi şi să faceţi Sfânta Cruce Mare cum trebuie, nu uitaţi să vă Închinaţi sau să faceţi Metanii, nu uitaţi să priviţi către Altar unde Preotul Alesul Domnului, Urmaşul Apostolilor, este Purtător de Duh Sfânt. Nu judecaţi preoţii şi oamenii.
Nu luaţi ÎMPĂRTĂŞANIA, TRUPUL ŞI SÂNGELE DOMNULUI decât spovediţi, cu acordul preotului duhovnic şi pe stomacul gol, iar ANAFURA şi AGHIASMA tot pe stomacul gol şi tot cu frică, pocăinţă şi smerenie ca la ÎMPĂRTĂŞANIE. (Anafura se ia înainte de Aghiasma Mică, dar atunci când este Aghiasmă Mare, Anafura se ia după ea.)
Aveţi grijă de copii şi învăţaţii cu cele drepte bisericeşti.
Nu uitaţi să vă închideţi telefoanele şi gura către vecinii din Biserică.
Nu vă plimbaţi prin Biserică în timpul Liturghiei, nu vă îmbrânciţi, nu vă jucaţi, nu ieşiţi din Biserică în timpul Liturghiei. Sărutaţi Icoanele cu buzele curate şi nu vă frecaţi mâinile de ele. Nu inventaţi gesturi nepotrivite Bisericii Ortodoxe Române. Nu vă rugaţi altfel decât se roagă toţi ceilalţi, canonic şi în comun cu toţi creştinii!
NU VĂ GRĂBIŢI!!!
Participaţi la Liturghie!
Răspundeţi în Dialogul Liturgic!
Fraţilor şi surorilor întru Credinţă, nu uitaţi că Domnul Iisus Hristos este în Biserică, cu Maica Lui, cu Sfinţii şi cu Îngerii şi cu toată Împărăţia Cerurilor.
Mânca-ne-ar Raiul pe toţi, că suntem cu toţii copii ai Lui Dumnezeu!
Să ne rugăm Domnului ca El Dumnezeu şi Dreapta Credinţă să li se Descopere tuturor oamenilor de pe Pământ, de peste tot, de oriunde ar fi ei, din aer, de pe pământ sau de pe ape!
DOAMNE AJUTĂ.
Să Fim Buni!
IERTARE!!!!

Denia Acatistului Maicii Domnului. BUNĂ VESTIRE!

Lacrimi în inimă de fericire, iubire, sănătate sufletească şi trupească, durere, pocăinţă, smerenie. O Lacrimă cât Inima aducem Ţie Sfântă Maică a Bucuriei Împărăţiei Cerurilor.
Doamne Ajută.
În faţa Maicii Domnului Precurata şi Pururea Fecioară Maria, Mărita Stăpână şi Împărăteasa noastră cuvintele sunt puţine pentru că Cuvântul este pe Tronul Curat al Trupului Ei Sfânt. Liniştea buzelor şi a minţii omului cu post şi rugăciune, curăţă inima, iar inima se roagă cu lacrimile ei de sânge şi apă, ... suntem mici, nisip şi pleavă, dar sperăm să fim apa curată ce picură şi umple urma în piatră a Picioarelor Sfinte, a Tălpilor de Foc Cereşti.



Acatistul Buneivestiri

Dupa obisnuitul inceput, se zic:

Condacele si Icoasele



Condacul 1, glasul al 8-lea

Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, slobozeste-ne din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Icosul 1:

Ingerul cel mai intaistatator, din cer a fost trimis sa zica Nascatoarei de Dumnezeu: Bucura-te! Si impreuna cu glasul cel netrupesc, vazandu-Te pe Tine, Doamne, intrupat, s-a spaimantat si a stat, strigand catre dansa unele ca acestea:
Bucura-te, cea prin care rasare bucuria;
Bucura-te, cea prin care piere blestemul;
Bucura-te, chemarea lui Adam celui cazut;
Bucura-te, izbavirea lacrimilor Evei;
Bucura-te, inaltime, intru care anevoie se suie gandurile omenesti;
Bucura-te, adancime, care nu te poti vedea lesne cu ochii ingeresti;
Bucura-te, ca esti scaun imparatului;
Bucura-te, ca porti pe Cel ce poarta toate;
Bucura-te, steaua, care arati Soarele;
Bucura-te, pantecele dumnezeiestii intrupari;
Bucura-te, cea prin care se innoieste faptura;
Bucura-te, cea prin care prunc se face Facatorul;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 2-lea

Vazandu-se pe sine Sfanta intru curatie, a zis lui Gavriil cu indraznire: glasul tau preamarit se arata a fi cu anevoie primit sufletului meu; cum vestesti mie nastere cu zamislire fara samanta? Strigand: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Intelesul cel greu de patruns cautand Fecioara sa-L inteleaga, a strigat catre cel ce slujea: Din pantece curat, cum este cu putinta sa se nasca fiu, spune-mi? Iar el a zis catre ea, cu frica, strigand asa:
Bucura-te, tainuitoarea sfatului celui nespus;
Bucura-te, incredintarea celor ce au trebuinta de tacere;
Bucura-te, incepatura minunilor lui Hristos;
Bucura-te, capul poruncilor Lui;
Bucura-te, scara cerului, pe care S-a pogorat Dumnezeu;
Bucura-te, pod, care treci la cer pe cei de pe pamant;
Bucura-te, minune, care de ingeri esti mult slavita;
Bucura-te, ceea ce esti rana de mult plans a diavolilor;
Bucura-te, ceea ce ai nascut lumina cea neapusa;
Bucura-te, ceea ce n-ai invatat pe nici unul in ce chip a fost;
Bucura-te, ceea ce covarsesti mintea celor intelepti;
Bucura-te, ceea ce luminezi gandurile celor credinciosi;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 3-lea

Puterea Celui de sus a umbrit atunci, spre zamislire, pe ceea ce nu stia de nunta, si pantecele ei cel cu buna roada, ca o tarina dulce, l-a aratat tuturor celor ce vor sa secere mantuire, cand vor striga asa: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Avand Fecioara primit in pantece pe Dumnezeu, a alergat la Elisabeta; iar pruncul aceleia, indata cunoscand inchinarea ei, s-a bucurat, si cu saltarile in pantece, ca prin niste cantari, a strigat catre Nascatoarea de Dumnezeu:
Bucura-te, vita mladitei celei nevestejite;
Bucura-te, castigarea rodului celui fara de moarte;
Bucura-te, ceea ce ai lucrat pe Lucratorul cel iubitor de oameni;
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Saditorul vietii noastre;
Bucura-te, brazda, care ai crescut inmultirea milelor;
Bucura-te, masa, care porti indestularea milostivilor;
Bucura-te, ceea ce infloresti raiul desfatarii;
Bucura-te, ceea ce gatesti adapostire sufletelor;
Bucura-te, tamaia rugaciunii celei primite;
Bucura-te, curatia a toata lumea;
Bucura-te, voia cea buna a lui Dumnezeu catre noi, cei muritori;
Bucura-te, indraznirea celor muritori catre Dumnezeu;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 4-lea

Vifor de ganduri necuviincioase avand in sine, inteleptul Iosif s-a tulburat, uitandu-se spre tine cea neamestecata cu nunta, gandind ca esti furata de nunta, ceea esti fara de prihana; iar daca a cunoscut ca zamislirea ta este de la Duhul Sfant, a zis: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Au auzit pastorii pe ingeri laudand venirea lui Hristos in trup si, alergand ca la un pastor, L-au vazut pe Acesta ca pe un Miel fara de prihana in bratele Mariei, pe care laudand-o au zis:
Bucura-te, Maica Mielului si a Pastorului;
Bucura-te, staulul oilor cuvantatoare;
Bucura-te, ceea ce esti muncire pentru vrajmasii cei nevazuti;
Bucura-te, ceea ce deschizi usile raiului;
Bucura-te, ca cele ceresti se bucura cu cele pamantesti;
Bucura-te, ca cele pamantesti dantuiesc impreuna cu cele ceresti;
Bucura-te, gura Apostolilor cea fara de tacere;
Bucura-te, indraznirea cea nebiruita a purtatorilor de chinuri;
Bucura-te, temeiul cel tare al credintei;
Bucura-te, cunostinta harului cea luminoasa;
Bucura-te, cea prin care s-a golit iadul;
Bucura-te, cea prin care noi ne-am imbracat cu slava;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 5-lea

Steaua cea cu dumnezeiasca mergere vazand-o magii, au mers pe urma luminii ei; si, tinand-o ca pe o faclie, cu dansa cautau pe imparatul cel tare; si, ajungand pe Cel neajuns, s-au bucurat strigandu-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Au vazut pruncii haldeilor in mainile Fecioarei pe Cel ce a zidit pe oameni cu mana; si, cunoscandu-L a fi Stapan, macar de a si luat chip de rob, s-au grabit cu daruri a-I sluji Lui si a striga celei binecuvantate:
Bucura-te, Maica stelei celei neapuse;
Bucura-te, raza zilei celei de taina;
Bucura-te, ceea ce ai stins cuptorul inselaciunii;
Bucura-te, ceea ce luminezi pe tainuitorii Treimii;
Bucura-te, ceea ce ai lepadat dintru dregatorie pe tiranul cel fara de omenie;
Bucura-te, ceea ce ai aratat pe Domnul Hristos iubitorul de oameni;
Bucura-te, ceea ce ne-ai izbavit din slujirea cea idoleasca;
Bucura-te, ceea ce ne curatesti de lucrurile cele intinate;
Bucura-te, ceea ce ai stins inchinaciunea focului;
Bucura-te, ceea ce ne-ai izbavit de vapaia patimilor;
Bucura-te, indreptatoarea intelepciunii celor credinciosi;
Bucura-te, veselia tuturor neamurilor;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 6-lea

Vestitori purtatori de Dumnezeu facandu-se magii, s-au intors in Babilon, savarsind proorocia Ta; si, marturisindu-Te pe Tine, Hristoase, tuturor au lasat pe Irod ca pe un mincinos, ca nu stia sa cante: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Stralucind Tu in Egipt lumina adevarului, ai izgonit intunericul minciunii; ca idolii lui, Mantuitorule, nerabdand taria Ta, au cazut; iar cei ce s-au izbavit de dansii strigau catre Nascatoarea de Dumnezeu:
Bucura-te, indreptarea oamenilor;
Bucura-te, caderea diavolilor;
Bucura-te, ceea ce ai calcat ratacirea inselaciunii;
Bucura-te, ceea ce ai vadit inselaciunea idoleasca;
Bucura-te, mare, care ai inecat pe faraonul cel netrupesc;
Bucura-te, piatra, care ai adapat pe cei insetati de viata;
Bucura-te, stalp de foc, care povatuiesti pe cei dintru intuneric;
Bucura-te, acoperamantul lumii, cel mai lat decat norul;
Bucura-te, hrana cea in loc de mana;
Bucura-te, slujitoarea desfatarii celei sfinte;
Bucura-te, pamantul fagaduintei;
Bucura-te, cea dintru care curge miere si lapte;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 7-lea

Vrand Simeon sa se mute din acest veac inselator de acum, Te-ai dat lui ca un prunc, dar Te-ai facut cunoscut lui si ca Dumnezeu desavarsit; pentru aceea s-a mirat de intelepciunea Ta cea nespusa, strigand: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Aratat-a faptura noua, aratandu-Se Facatorul noua, celor ce santem facuti de Dansul, rasarind din pantecele cel fara de samanta si pazindu-l intreg, precum a fost, ca, vazand minunea, sa o laudam pe dansa, strigand:
Bucura-te, floarea nestricaciunii;
Bucura-te, cununa infranarii;
Bucura-te, ceea ce ai stralucit chipul invierii;
Bucura-te, ceea ce ai aratat viata ingereasca;
Bucura-te, pomul cel cu luminoasa roada, din care se hranesc credinciosii;
Bucura-te, copacul cel infrunzit cu buna umbra, sub care multi se acopera;
Bucura-te, ceea ce ai purtat in pantece pe Povatuitorul celor rataciti;
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Izbavitorul celor robiti;
Bucura-te, imblanzirea Judecatorului celui drept;
Bucura-te, iertarea a multor gresiti;
Bucura-te, haina celor goi de indrazneala;
Bucura-te, dragostea care biruieste toata dorirea;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 8-leaa

Vazand nastere straina sa ne instrainam din lume, mutandu-ne mintea la cer; ca pentru aceasta Dumnezeu cel preaanalt pe pamant S-a aratat om plecat, vrand sa traga la inaltime pe cei ce striga Lui: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cu totul a fost intre cei de jos, iar de cei de sus, nicicum nu S-a departat Cuvantul cel necuprins; ca dumnezeiasca pogorare a fost, iar nu mutare din loc, si nastere din Fecioara primitoare de Dumnezeu, care aude acestea:
Bucura-te, incaperea lui Dumnezeu celui neancaput;
Bucura-te, usa tainei celei de cinste;
Bucura-te, auzirea cea cu nepricepere a celor necredinciosi;
Bucura-te, lauda cea fara de indoire a celor credinciosi;
Bucura-te, caruta cea preasfanta a Celui ce este pe heruvimi;
Bucura-te, salasul cel preaslavit al Celui ce este pe serafimi;
Bucura-te, cea care ai adunat cele potrivnice intru una;
Bucura-te, ceea ce ai impreunat fecioria si nasterea;
Bucura-te, cea prin care s-a dezlegat calcarea poruncii;
Bucura-te, cea prin care s-a deschis raiul;
Bucura-te, cheia imparatiei lui Hristos;
Bucura-te, nadejdea bunatatilor celor vesnice;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 9-lea

Toata firea ingereasca s-a minunat de lucrul cel mare al intruparii Tale; ca pe Cel neapropiat, ca Dumnezeu, L-a vazut om apropiat tuturor, petrecand impreuna cu noi si auzind de la toti: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Pe ritorii cei mult vorbitori ii vedem tacand ca niste pesti fara de glas, despre tine, Nascatoare de Dumnezeu; ca nu se pricep sa spuna in ce chip si fecioara ai ramas si ai putut naste. Iar noi, minunandu-ne de o minune ca aceasta, cu credinta strigam:
Bucura-te, salasul intelepciunii lui Dumnezeu;
Bucura-te, comoara randuielii Lui;
Bucura-te, ceea ce arati pe filosofi neantelepti;
Bucura-te, ceea ce ai vadit pe cei mesteri la cuvant a fi necuvantatori;
Bucura-te, ca au innebunit intrebatorii cei cumpliti;
Bucura-te, ca s-au vestejit facatorii de basme;
Bucura-te, ceea ce ai rupt vorbele cele incurcate ale atenienilor;
Bucura-te, ceea ce ai umplut mrejele pescarilor;
Bucura-te, ceea ce ne-ai tras din adancul necunostintei;
Bucura-te, ceea ce pe multi i-ai luminat la minte;
Bucura-te, corabia celor ce vor sa se mantuiasca;
Bucura-te, limanul celor ce umbla cu corabiile acestei vieti;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 10-lea

Vrand sa mantuiasca lumea, impodobitorul tuturor a venit la ea, asa cum insusi fagaduise; si, pastor fiind, ca Dumnezeu, pentru noi S-a aratat om ca noi; caci cu asemanarea chemand pe cel asemenea, ca un Dumnezeu, aude: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Zid esti fecioarelor, Nascatoare de Dumnezeu Fecioara, si tuturor celor ce alearga la tine; ca Facatorul cerului si al pamantului te-a gatit pe tine, Curata, salasluindu-Se in pantecele tau si invatand pe toti sa strige:
Bucura-te, turnul fecioriei;
Bucura-te, usa mantuirii;
Bucura-te, incepatoarea prefacerii celei intelegatoare;
Bucura-te, datatoarea bunatatii celei dumnezeiesti;
Bucura-te, ca tu ai innoit pe cei zamisliti cu rusinea;
Bucura-te, ca tu ai invatat pe cei furati de minte;
Bucura-te, ceea ce ai stricat pe stricatorul gandurilor;
Bucura-te, ceea ce ai nascut pe Semanatorul curatiei;
Bucura-te, camara nuntii celei fara de samanta;
Bucura-te, ceea ce ai impreunat cu Domnul pe cei credinciosi;
Bucura-te, ceea ce intre fecioare singura ai fost buna hranitoare de prunc;
Bucura-te, camara cea impodobita a sufletelor sfintilor;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 11-lea

imparate sfinte, de ti-am aduce cantari si psalmi la numar intocmai ca nisipul, nimic nu plinim cum se cuvine, caci se biruieste toata cantarea care se indreapta catre multimea milelor Tale celor multe, pe care le-ai dat celor ce-ti striga tie: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Faclie primitoare de lumina, aratata celor ce sant intru intuneric, o vedem pe Preasfanta Fecioara; ca, aprinzand in sine Focul cel netrupesc, indrepteaza spre cunostinta cea dumnezeiasca pe toti, si lumineaza mintea cu raza si cu chemarea se cinsteste cu acestea:
Bucura-te, raza Soarelui celui intelegator;
Bucura-te, raza Luminii celei neapuse;
Bucura-te, fulgerul care luminezi sufletele; Bucura-te ceea ce ingrozesti pe vrajmasi ca un tunet;
Bucura-te, ca dintru tine a rasarit stralucirea cea cu multa lumina;
Bucura-te, ca ai izvorat raul care curge cu ape multe;
Bucura-te, ceea ce ai zugravit chipul colimvitrei;
Bucura-te, ceea ce curatesti intinaciunea pacatului;
Bucura-te, baie, care speli constiinta;
Bucura-te, paharul, care dregi bucuria;
Bucura-te, mireasma mirosului celui bun al lui Hristos;
Bucura-te, viata veseliei celei de taina;
Bucura-te, mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 12-lea

Vrand sa dea har datoriilor celor de demult, dezlegatorul tuturor datoriilor omenesti a venit singur la cei ce se departasera de harul Lui, si, spargand zapisul, aude de la toti: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Cantand nasterea ta, te laudam toti, ca pe o Biserica insufletita, Nascatoare de Dumnezeu; ca, locuind in pantecele tau, Domnul, Care tine toate cu mana, a sfintit, a slavit si a invatat pe toti sa strige catre tine:
Bucura-te, locasul lui Dumnezeu-Cuvantul;
Bucura-te, sfanta, ceea ce esti mai mare decat sfintii;
Bucura-te, chivot poleit cu Duhul;
Bucura-te, comoara vietii cea neamputinata;
Bucura-te, coroana cea scumpa a imparatilor celor credinciosi;
Bucura-te, lauda cea de cinste a preotilor celor cuviosi;
Bucura-te, stalpul Bisericii cel neclintit;
Bucura-te, zidul imparatiei cel nebiruit;
Bucura-te, cea prin care se inalta biruintele;
Bucura-te, cea prin care cad vrajmasii;
Bucura-te, tamaduirea trupului meu;
Bucura-te, izbavirea sufletului meu;
Bucura-te, Mireasa, pururea fecioara!

Condacul al 13-lea

O, Maica prealaudata, care ai nascut pe Cuvantul, Cel ce este mai sfant decat toti sfintii, primind acest dar de acum, izbaveste de toata ispita si scoate din munca ce va sa fie, pe toti cei ce-ti canta: Aliluia! (acest Condac se zice de trei ori)

Dupa aceasta se zice iarasi Icosul intai: ingerul cel mai intaistatator... si Condacul intai: Aparatoare Doamna... si apoi aceasta

Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu

Preacurata Doamna, Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara, care poti face tot binele, primeste aceste daruri, care se cuvin numai tie, de la noi, nevrednicii robii tai, ceea ce esti aleasa din toate neamurile, si te-ai aratat mai inalta decat toate fapturile ceresti si pamantesti. Caci pentru tine a fost cu noi Domnul puterilor; si prin tine am cunoscut pe Fiul lui Dumnezeu, si ne-am invrednicit Sfantului Lui Trup si Preacuratului Lui Sange. Pentru aceea fericita esti intru neamurile neamurilor, ceea ce esti de Dumnezeu fericita, mai luminata decat Heruvimii si mai cinstita decat Serafimii fiind.

Si acum, Preasfanta Stapana de Dumnezeu Nascatoare Fecioara intru tot cantata, nu inceta a te ruga pentru noi, nevrednicii robii tai, ca sa ne izbavim de tot sfatul celui inselator, si de toata primejdia si sa fim paziti nevatamati de toata lovirea cea inveninata a diavolului; ci pana la sfarsit cu rugaciunile tale, pazeste-ne pe noi neosanditi. Ca intru paza si cu ajutorul tau fiind mantuiti, slava, lauda, multumita si inchinaciune, pentru toate sa inaltam unuia in Treime Dumnezeu, Ziditorul tuturor, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

duminică, 14 aprilie 2013

Sfântul Ioan Scărarul şi Sfânta Muceniţă Tomaida. Slavă Lui Dumnezeu, DOMNULUI !!!

Sfinţii binecuvântaţi ai zilei de azi, acum când la Evanghelia Zilei s-au citit fericirile şi acum când Domnul Iisus Hristos ne-a lăsat cele două arme RUGĂCIUNEA şi POSTUL!!!

Sfânta Tomaida, Sfânta dintre noi, Sfânta Mireană! Sfânta care ne-a lăsat exemplul Muceniciei şi Credinţei Vii Puternice de Foc şi Pară! Mulţumim pentru rugăciuni, iubire şi mijlocire pentru că eşti din lume şi înţelegi viaţa celor din lume, a mirenilor, o Cruce la fel de crea cu cea Monahală.



Această Sfîntă Muceniţă Tomaida, a fost născută în Alexandria de părinţi dreptcredincioşi şi a fost crescută de dînşii în învăţătură şi în bune obiceiuri. Iar după ce a ajuns la vîrsta de 15 ani, părinţii ei au măritat-o cu legiuită nuntă, după un oarecare tînăr creştin. Şi vieţuia Tomaida cea tînără în casa bărbatului ei cu cinste, avînd laudă pentru întreaga înţelepciune, blîndeţe, bunătate şi pentru celelalte obiceiuri bune ale sale, locuind în aceeaşi casă cu socrul său. Acela, prin a satanei lucrare, gîndea cu vicleşug asupra nurorii sale, ispitit de frumuseţea ei şi aprinzîndu-se cu poftă trupească spre dînsa, căuta timp ca să facă cu dînsa păcat, dar nu afla, decît numai în toate zilele o momea prin oarecare îmbunări şi adeseori o săruta. Dar tînăra Tomaida, fiind întreagă la minte, nu i-a cunoscut sărutarea lui cea înşelătoare şi gîndul cel viclean, ci socotea că din dragoste părintească o face aceasta şi se ruşina de el ca de un tată.
Bărbatul ei era vînător de peşte şi într-o noapte, venind alţi vînători, l-au luat să vîneze peşte; iar după plecarea tînărului din casă, s-a sculat tatăl lui şi a început a o sili pe nora sa spre păcat. Iar ea deodată înspăimîntîndu-se, ca de o răutate neaşteptată, a început a se împotrivi bătrînului celui fără de ruşine şi-i zicea: "Ce faci tată? Fă-ţi semnul Crucii pe faţa ta şi te du, că diavolesc este lucrul acesta".
Dar bătrînul nu se depărta, silind-o cu cuvinte fără de ruşine, dar ea fiind înţeleaptă şi plină de frica lui Dumnezeu, se apăra de el, rugîndu-l şi sfătuind pe socrul său ca să înceteze de la o fărădelege şi necurată poftă ca aceea. Ci pe cît ea se apăra, pe atît o silea mai tare, arzînd ca o văpaie de păcatul poftirii spre dînsa. Deasupra patului la perete, era o sabie spînzurată şi bătrînul ajungînd cu mîna la sabia aceea şi scoţînd-o din teacă, a început a o înfricoşa, zicîndu-i: "De nu mă vei asculta, iată, cu această sabie îţi voi tăia capul". Iar tînăra i-a răspuns: "Chiar şi bucăţi de mă vei tăia, nicidecum nu voi face o astfel de fărădelege". Atunci bătrînul, umplîndu-se de mare mînie, a lovit tare cu sabia pe Fericita Tomaida, nora sa, şi a ucis-o, tăind-o în două. Iar ea şi-a dat sufletul său în mîinile lui Dumnezeu, voind mai bine să moară, decît să mînie pe Dumnezeu cu o fărădelege ca aceea şi să-şi întineze trupul şi patul bărbatului său. Iar pe ucigaşul acela îndată l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, pentru că el, fiind orbit cu sufletul, a orbit şi cu ochii şi, aruncînd sabia, căuta uşile, vrînd să iasă afară din casă şi să fugă fără de ştire; dar neputînd să le afle, multă vreme s-a ostenit pipăind pereţii şi căutînd uşile, însă neaflîdu-le a rămas acolo.
Apoi venind alţi vînători şi bătînd în uşă, strigau pe fiul lui la lucru, iar tatăl a răspuns: "Fiul meu s-a dus la vînarea peştelui, arătaţi-mi uşile casei mele, deoarece nu pot să le aflu". Aceia, deschizînd, au intrat şi au găsit pe bătrîn avînd mîinile şi hainele pline de sînge şi pipăind pereţii; iar pe femeia cea moartă zăcînd la pămînt, tăiată în două şi tăvălindu-se în sîngele său. Aceasta văzînd-o s-au înspăimîntat şi întrebau ce este aceasta şi cine a făcut uciderea. Iar bătrînul şi-a mărturisit păcatul său şi-i ruga să-l ducă la divan şi să-l dea judecăţii celei după lege, ca să-şi ia pedeapsa cea vrednică după faptele sale.
Deci, întorcîndu-se bărbatul de la vînarea peştelui şi văzînd ceea ce se făcuse, s-a umplut de negrăită jale şi ruşine. El se tînguia pentru soţia sa cea atît de înţeleaptă şi se ruşina de tatăl său cel atît de fărădelege; căci netemîndu-se nici de Dumnezeu, nici de cărunteţile sale ruşinîndu-se, a făcut unele ca acestea. Deci, a dat pe bătrîn judecăţii, de şi-a luat pedeapsa prin sabie. Iar la trupul celei ucise s-a adunat mulţime de popor din cetatea Alexandriei, mirîndu-se de un lucru nemaipomenit şi înfricoşat ca acesta şi fericind întreaga înţelepciune a ei cu laude.
S-a întîmplat în acel timp, că era acolo Cuviosul Părinte Daniil Schiteanul. Acela a zis către ucenicul său: "Fiule, să mergem să vedem moaştele sfintei celei tinere". Şi, ducîndu-se, le-au văzut; iar după aceea s-au întors în mănăstirea care se numea Octodecat, adică a optsprezecea şi au întîmpinat monahii pe Daniil primindu-l cu cinste şi cu dragoste, iar părintele le-a spus despre pătimirea Sfintei Tomaida, zicîndu-le: "Duceţi-vă şi aduceţi aici cinstitele ei moaşte, pentru că nu se cade, ca trupul ei să se pună cu oamenii cei mireni, ci cu sfinţii părinţi". Dar unii din fraţi au început a cîrti nevrînd ca trupul cel femeiesc să-l pună alături cu sfinţii părinţi. Iar cuviosul le-a răspuns: "Acea tînără pe care nu voiţi să o aduceţi aici, îmi este maică şi mie şi vouă, deoarece pentru întreaga ei înţelepciune a murit". Atunci monahii nemaiîndrăznind a se împotrivi Sfîntului Părinte Daniil, s-au dus şi au luat acel trup şi l-au îngropat cu cinste în gropniţa mănăstirii cu sfinţii părinţi.
După aceasta, sărutînd cuviosul pe toţi părinţii, s-a dus cu ucenicul la schitul său. Şi s-a întîmplat, că un oarecare frate să fie chinuit foarte rău de diavolul desfrînării şi, mergînd la Cuviosul Daniil şi-a mărturisit trupeasca patimă cea mare. Zis-a lui cuviosul: "Mergi la Mănăstirea Octodecatului şi întrînd în gropniţa sfinţilor părinţi, roagă-te, zicînd: "Dumnezeule, pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Tomaida, ajută-mă şi mă izbăveşte de păcatul desfrînării!" Apoi nădăjduieşte spre Dumnezeu, că te vei libera de ispita diavolească".
Iar fratele, luînd porunca părintelui, s-a dus acolo şi a făcut precum i se poruncise lui, iar de atunci i-a încetat războiul trupului. Şi întorcîndu-se la schit, a căzut la picioarele Cuviosului Părinte Daniil, zicînd: "Cu rugăciunile Sfintei Muceniţe Tomaida şi cu ale tale, părinte, m-a liberat Dumnezeu de păcatul desfrînării". Şi l-a întrebat stareţul cum s-a liberat, iar fratele a zis: "Numai două-sprezece rugăciuni am făcut şi din candela ce era la mormîntul Sfintei Tomaida m-am uns cu untdelemn şi am pus capul pe mormîntul ei, unde am adormit. Şi, iată, mi s-a arătat o tînără luminoasă, adică Sfînta Muceniţă Tomaida şi mi-a zis: "Părinte, părinte, primeşte binecuvîntarea aceasta şi mergi cu pace la chilia ta". Iar eu, luînd binecuvîntare, m-am deşteptat din somn şi m-am simţit desăvîrşit liber de patimile trupeşti. Însă nu ştiu ce era binecuvîntarea aceea care mi-a dat-o în somn sfînta, decît numai am cunoscut liberare de patimi".
Şi a zis Cuviosul Daniil: "O îndrăzneală ca aceasta au la Dumnezeu, toţi cei ce se nevoiesc pentru întreaga înţelepciune". Deci a petrecut după aceea fratele acela neavînd nici o supărare trupească şi slăvea pe Dumnezeu, dar preamărea şi pe Sfînta Muceniţă Tomaida, tămăduitoarea patimilor sale. Şi făceau aceasta şi alţii, cîţi se tulburau de nişte patimi ca acelea. Căci alergau la mormîntul sfintei şi cîştigau uşurare şi liberare de războaiele trupeşti cu sfintele ei rugăciuni. Şi aşa slăveau prin Sfînta Tomaida, pe Hristos Domnul Cel preamărit, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt, se cuvine toată cinstea şi închinăciunea în veci. Amin.
***
În patericul Romanilor, în 14 Aprilie, se vorbeşte de această sfîntă astfel: În Alexandria, Sfînta fecioară Muceniţă Tomaida, deşi a avut bărbat, însă la rînduiala mucenicilor se socoteşte fără de nici o îndoială, nu atît pentru aceea că era foarte tînără şi demult şi-a adus fecioria în însoţire cu curăţenia, cît pentru aceasta, că pentru curăţenie a pătimit şi vrednică s-a arătat a fi numărată înaintea Domnului împreună cu cetele fecioarelor celor curate. Iar Mineiul cel mare o numeşte pe ea cuvioasă muceniţă, dar acel titlu de cuvioasă muceniţă, se cuvine numai la monahiile care pătimesc pentru Hristos. Cu toate că Sfînta Tomaida nu era monahie cu rînduiala, însă a arătat monahicească faptă bună, pentru întreaga înţelepciune, pătimind pînă la sînge. Drept aceea şi în gropniţa monahicească între cuvioşii părinţi, fericitul Părinte Daniil Schiteanul nu s-a îndoit a o pune pe ea. Deci, cu vrednicie s-a cinstit cu titlul de cuvioasă muceniţă în Minei.

ACATISTUL SFINTEI CUVIOAE MUCENIŢE TOMAIDA
14 Aprilie - Acatistul izbăvirii celor chinuiţi de îndreptăţirea de sine şi a celor ce doresc eliberarea de patimi

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1
Multe flori a odrăslit Dreapta Credinţă şi toate de Taină, dar ca Tomaida, nevasta cea întocmai cu monahiile, apărătoarea cea prea tânără a fecioriei, păstrătoarea de Aur curăţit a întregii înţelepciuni, Pomul sub care ne răcorim cei aprinşi de arşiţa desfrânării, Baia în care sângele Muceniţei ne spală pe toţi înainte de a merge la Nunta Mielului, nu poţi afla. Pentru aceea să şi cântăm plini de Nădejde şi Iubire dumnezeiască: Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Icosul 1
Egiptul, ţara pedepsiţilor dar şi a celor izbăviţi din gheara satanei, pustiul cel roditor de Viaţă Sfântă, a crescut în Alexandria Trupul tău de Taină, Hotar şi Piatră de poticnire pentru tot necredinciosul şi groapă fără de fund spre pierzarea duhurilor desfrânării:
Bucură-te, copilă a unor Drept Credincioşi Creştini alexandrini;
Bucură-te, Ascunzătoare a Chipului de Mucenicie;
Bucură-te, Polată a minţilor îndumnezeite;
Bucură-te, Floare din care ne vom Hrăni tainic noi, Albinele următoare lui HRISTOS;
Bucură-te, că inima ta a rămas Biserică neprihănită a Chipului Mântuitorului;
Bucură-te, că însoţindu-te cu bărbat, în chip de neînţeles ai rămas neatinsă de stricăciunea patimii desfrânării;
Bucură-te, Lumină din Lumina HRISTOS;
Bucură-te, Strălucire fără de umbră sau schimbare;
Bucură-te, Candelă plină de Untdelemnul Poruncilor lui DUMNEZEU;
Bucură-te, Corăbioară în care aflăm salvare cei înecaţi în oceanul păcatelor;
Bucură-te, Tămăduitoarea celor pe care lepra desfrânării i-a lăsat fără de Chipul cel adevărat;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 2-lea
Cine este această Faptură de Taină, nevasta feciorelnică, încinsă cu adevărul, îmbrăcată fiind cu platoşa dreptăţii, propovăduitoarea Evangheliei păcii în chiar faţa hâdă a morţii, cu pavăza Credinţei acoperită, având coiful mântuirii pe cap şi cu Sabia Duhului zdrobind veşnic stăpânirea Celui-Rău, pentru care Cetele îngereşti împreună cu ale Sfinţilor cântă Sfintei Treimi: ALILUIA!

Icosul al 2-lea
Cuget feciorelnic neîntinat, suflet de înger, Inimă arvunită Poruncilor dumnezeieşti, în trup de femeie te-ai păstrat, Tomaida, pentru a fi nouă, celor bântuiţi de negurile desfrânării, Călăuză spre ispăşire şi Cale de Mântuire:
Bucură-te, că ai cunoscut Taina Cununiei;
Bucură-te, că soţului şi stăpânului tău după trup i-ai fost credincioasă până la moarte;
Bucură-te, că ai înţeles pe deplin menirea Femeii Creştine;
Bucură-te, că toate cele lumeşti, ca monahiilor, îţi păreau străine;
Bucură-te, că ochii tăi lăuntrici au fost feriţi de apele înşelătoare ale plăcerilor trupeşti;
Bucură-te, că spurcăciunile poftelor diavoleşti cu puritatea copilărească le pierdeai;
Bucură-te, că toate provocările desfrânatului tău socru în nimic le-ai prefăcut;
Bucură-te, că pentru tine şi în tine nu a încaput decât Lumina HRISTOS;
Bucură-te, cea care nu ţi-ai întinat Sfântul Botez;
Bucură-te, apărătoarea Familiilor Creştine şi a celor doritori de curăţie;
Bucură-te, Stea călăuzitoare spre Rai;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 3-lea
A pândit şarpele pierzării omeneşti şi sufletul tău, dar fructul oprit întins şi ţie spre mâncare i-a fost pieirea, căci ai urmat Domnului tău HRISTOS pe Cruce şi în moarte, biruind astfel moartea spre Cântarea cea veşnică: ALILUIA!

Icosul al 3-lea
Doar cel învechit în blestemăţii şi rele nu intră pe Uşa HRISTOS, ci trece furiş peste hotarele stabilite de Domnul ca apărare a Vieţii Creştineşti, dar te-a aflat pe tine ca pe o Oaste întreagă de pază Ascultării, Curăţiei, Iubirii neîntinate - Căii, Adevărului şi Vieţii - celei dorite de toţi cei cu mintea întreagă:
Bucură-te, cea asemeni marilor Bărbaţi ai Sfintei Treimi;
Bucură-te, gingăşie mai tare decât toate săbiile lumii;
Bucură-te, trup de carne în care, neştiut şi neînţeles pentru mulţi, nu s-a strecurat putrejunea păcatelor;
Bucură-te, Ţară în care îşi află scăparea cei urmăriţi de patimile trupeşti;
Bucură-te, că despicându-ţi-se trupul de spurcatul tău socru, s-a deschis nouă Ţara făgăduinţei nepătimirii;
Bucură-te, că rănile tale de moarte ne aduc nouă, celor morţi după plăceri trupeşti, vindecarea de dracul desfrânării;
Bucură-te, că nu te-ai temut de groaznica moarte prin sabie;
Bucură-te, că de Domnul şi de înţelepciunea Judecăţilor Lui ţi-a fost frică;
Bucură-te, că cele 7 păcate de moarte cu rănile de moarte, făcute ţie, le-ai prăvălit în iad;
Bucură-te, Iubire ce ai biruit Patima;
Bucură-te, Tinereţe fără urâciuni şi Viaţă fără de moarte;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 4-lea
Cugetare de egumenă hotarâtă în fapte vitejeşti asemenea Oştilor îngereşti, Veghe neadormită, pustnicească abţinere de la dulcegăriile vieţii, blândeţe şi bunătate de Sfântă Măicuţă, tu, copilă de 15 ani, Tomaida, în Inimă ai păstrat şi păzit, pentru care veşnic vei auzi şi vei cânta în cer şi pe pământ: ALILUIA!

Icosul al 4-lea
Însuşi HRISTOS văzându-ţi vitejia, înţelepciunea şi hotărârea te-a ales să-I urmezi printre spinii înfricoşători ai chinurilor, ca biruitoare ieşind din încercările de moarte, să ne poţi tămădui şi pe noi:
Bucură-te, cea aleasă dintre femei drept Mireasă;
Bucură-te, asemenea Mărgăritarului din ţarină;
Bucură-te, nevastă nestricată de împreunare;
Bucură-te, că Însuşi HRISTOS te-a cumpărat;
Bucură-te, că ai fost mai tare decât orice diamant;
Bucură-te, că Domnul a văzut în tine pe cea cautată să pecetluiască închisorile desfrâului;
Bucură-te, Vistierie a Tainelor Sale;
Bucură-te, că a lui HRISTOS Bărbaţie ai dobândit;
Bucură-te, că de bunătate şi blândeţe nu te-ai despărţit;
Bucură-te, Foc care arzi patimile şi poftele diavoleşti;
Bucură-te, că şi de viaţa cea trecătoare te-ai lepădat pentru Viaţa cea Veşnică;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 5-lea
Neîncetat spurcăciunea doreşte pierderea noastră, dar Harul dobândit de Creştini prin Sfintele Taine are şi Putere şi înţelepciune ce biruiesc firea noastră păcătoasă, trecându-ne în chip neştiut Hotarul de spaimă înapoi la Rai, desăvârşit cântând: ALILUIA!

Icosul al 5-lea
Cât de mult ţi-ai iubit bărbatul binecuvântat ţie de DUMNEZEU, întru slava şi Slujirea Stăpânului ceresc, dacă ai fost gata să aperi Taina Cununiei şi a Desăvârşitei Iubiri din Sfintele Taine, cu chiar viaţa ta de copilă:
Bucură-te, asemenea tuturor Mucenitelor;
Bucură-te, pildă buna pentru toate femeile căsătorite;
Bucură-te, Stea călăuzitoare şi tuturor fecioarelor;
Bucură-te, că spaima de moarte nu te-a întunecat;
Bucură-te, că moartea o ai ruşinat;
Bucură-te, Drum Nou săpat în carne şi sânge;
Bucură-te, că Puterea DUHULUI ai dovedit;
Bucură-te, fiică a Evei spălată de păcate;
Bucură-te, Raiule recâştigat;
Bucură-te, Noule Ierusalim Creştinesc
Bucură-te, Dar făcut Altar Sfintei Treimi;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 6-lea
A fi Monah înseamnă a-L Iubi pe HRISTOS pe Cruce, a fi Monah înseamnă a Iubi desăvârşit şi curat, a fi Monah lepădarea de toate ale lumii plăceri şi bucurii cere, a fi Monah presupune Ascultarea cea peste fire a Poruncilor ce ucid trupul păcatului în care omul a căzut. A fi Monahie în cuget ai ales şi tu, Sfântă Muceniţă Tomaida, şi de aceea vei cânta nesfârşit şi fără prihană dumnezeiescul: ALILUIA!

Icosul al 6-lea
Cuviosul Părinte Daniil Schiteanul a înţeles întreaga ta înţelepciune ce te-a făcut să alegi moartea cea Roditoare de Viaţă şi astfel, nefiind Monahie cu rânduiala, Monahie te-ai arătat în cuget şi cu fapta cea buna:
Bucură-te, că ai împreunat însoţirea cu Curăţia;
Bucură-te, nevastă trecută în rândul fecioarelor;
Bucură-te, că ivirea morţii năpraznice nu te-a făcut să-L uiţi pe HRISTOS;
Bucură-te, că în două ai suferit a te tăia desfrânatul, pentru a-i putea uni cu HRISTOS pe toţi cei despicati de desfrânare;
Bucură-te, cea numită Cuvioasă chiar de către Cuvioşii Sfintei Mănăstiri Octodecat;
Bucură-te, Chemarea de Taină a Cuvioşiei;
Bucură-te, Mintea cu Lumină Cerească;
Bucură-te, Inimă cu DUHUL DUMNEZEIESC;
Bucură-te, Priceperea peste rânduielile lumii;
Bucură-te, înţelegerea ce copleşeşte firea;
Bucură-te, întocmai cu Maria Egipteanca, Sf. Ioan Valahul, Moise Ungurul sau Xenia cea înţeleaptă;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 7-lea
Te cinştim după cuviinţă cu lacrimi şi bucurie, dar înţelegerea vieţii tale ne este peste putinţă. Căci frământarea aşternutului pierde strălucirea întregii înţelepciuni, dar tu ai unit cele contrare prin Adumbrirea Harului şi Mirul sângelui tău, arătând lumii că cine în HRISTOS se îmbracă, poate ajunge să împace sfâşierile prăbuşirii din Rai: ALILUIA!

Icosul al 7-lea
Fecioară în naştere doar Maica lui DUMNEZEU s-a păstrat, iar tu ai urmat-o în cuget, neprihanită rămânând prin înţelegerea de Taină a rostului Vieţii Creştineşti:
Bucură-te, Chipul de Rai al Evei;
Bucură-te, Chip al Cuvioşiei;
Bucură-te, Chip al Redobândirii femeii adultere;
Bucură-te, Chip al tuturor desfrânaţilor pocăiţi;
Bucură-te, că toţi împătimiţii chemându-te, se tămăduiesc;
Bucură-te, a Pământului prefacere Cerească;
Bucură-te, Jertfă de sânge a Coastei lui Adam;
Bucură-te, Unire a celor de jos cu Cele de SUS;
Bucură-te, cea slabă din fire, Dobândire a celor Puternice-Veşnice prin alegere;
Bucură-te, Adăpost al familiilor încercate de patimi;
Bucură-te, Unirea Bărbatului cu Femeia în desăvârşită Curăţie;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 8-lea
A făcut SFÂNTA TREIME Om după Chipul şi Asemănarea Sa, dar neascultarea şi duhul desfrânării l-a scos pe acesta din Rai, iar prin Întruparea şi Răstignirea Cuvântului lui DUMNEZEU, făptura de lut şi carne a dobândit iarăşi DUHUL SFÂNT şi putinţa de a încăpea întreagă şi curată în slava TATĂLUI-DUMNEZEU: ALILUIA!

Icosul al 8-lea
Aşa cum raza soarelui nu-şi modifică cu nimic natura, trecând prin foc şi prin apă, aşa şi tu, Mireasă a lui DUMNEZEU ai rămas cu cugetul, femeie fiind cu trupul, o, minunile Tale, HRISTOASE, o, bunătatea Ta, o, Iubirea Ta de oameni cea neînţeleasă decât de întreaga înţelepciune Creştinească:
Bucură-te, Muceniţă, că toate ţi-au fost îngăduite, dar nu ai fost stăpânită decât de Iubirea lui HRISTOS;
Bucură-te, că trupul nu pentru desfrânare l-ai păstrat, ci prin sabie şi suferinţă, Curat lui HRISTOS i l-ai dat;
Bucură-te, că Un Trup ai fost cu soţul tău doar pentru a fi, o Taina a lui DUMNEZEU, UN Mădular în TRUPUL LUI HRISTOS;
Bucură-te, Templu al DUHULUI SFÂNT chiar şi în Unire cu cel de jos;
Bucură-te, că stăpânul cel mic, nu te-a despărţit nicidecum de Adevăratul şi unicul Domn, IISUS HRISTOS;
Bucură-te, soţie despărţită vremelnic de bărbatul tău doar prin sabie şi moarte;
Bucură-te, că prin Credinţă, Curăţie şi Jertfă te-ai făcut Tămăduitoarea tuturor desfrânaţilor;
Bucură-te, Apărătoarea Familiei Creştine;
Bucură-te, Focul pierzător al duhurilor desfrânării;
Bucură-te, Ocolul cel Sfânt al Bărbaţilor şi femeilor Botezate întru Domnul;
Bucură-te, că aperi de toată spurcăciunea pe toţi cei ce te cheamă întru HRISTOS;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomalda, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 9-lea
Cumplită este Mânia lui DUMNEZEU împotriva celor ce se încăpăţânează în desfrânare, uitând de Pedepsele cu care au fost pârjoliţi de moarte şi daţi satanei toţi iubitorii de patimi în trup, pentru care cu smerită frică cântăm Celui Puternic: ALILUIA!

Icosul al 9-lea
HRISTOS ţi-a fost Chipul şi nu Eva, şi El te-a făcut precum marea în furtună, picătura tocând stanca, iar tu cu sângele tău mucenicesc fărâmi tăriile desfrânării:
Bucură-te, Sânge curat, vărsat pentru tămăduirea noastră;
Bucură-te, Tămăduitoarea, dar şi Judecătoarea celor ce au schimbat Harul lui DUMNEZEU în desfrânare;
Bucură-te, Mângâietoarea celor smeriţi şi dornici de Iertări;
Bucură-te, cumplită Sabie împotriva celor ce visând, pângăresc trupul, leapădă Stăpânirea şi hulesc Măririle Cereşti;
Bucură-te, Străpungătoarea celor ce umblă în calea lui Cain;
Bucură-te, Foc ce arzi pe sodomiţi şi gomoreni;
Bucură-te, că incremeneşti în întunericul cel veşnic pe onanişti şi pe toţi desfrânatii;
Bucură-te, că pe toţi aceştia îi poţi întoarce, cu Harul dat ţie de Domnul nostru IISUS HRISTOS la Viaţă, dacă se pocăiesc;
Bucură-te, Baia Prea Sfintei noastre Credinţe;
Bucură-te, Ochiul cel Bun al orbiţilor de patimi;
Bucură-te, Cale de Mântuire a tuturor rătăciţilor care doresc întru HRISTOS Tămăduire;
Bucură-te, Mâna prin care ne Sprijinim de Crucea Mântuitorului;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 10-lea
Munţii Virtuţilor omeneşti sunt acoperiţi cu Slava lui DUMNEZEU, iar piscul cel mai înalt are Cetate de nedoborât Dragostea, căci Domnul este Iubire şi din Iubirea-I S-a răstignit pentru noi şi pentru a împlini desăvârşit Dorinţa DUMNEZEULUI-Tată: ALILUIA!

Icosul al 10-lea
Revărsare de Daruri fără de sfârşit dă Domnul celor ce-L urmează, peste toate fiind însă Darul Iubirii de DUMNEZEU şi al Iubirii aproapelui, de care te-ai făcut Vistierie prea bogată:
Bucură-te, Tomaida – Iubirea cea îndelung răbdatoare;
Bucură-te, Tomaida – Iubire ce nu te porţi cu necuviinţă;
Bucură-te, Tomaida – Iubire ce nu te aprinzi cu îndreptăţirea de sine;
Bucură-te, Tomaida – Iubire ce împlineşti dorinţele noastre cele bune;
Bucură-te, Tomaida – Topitoarea trufiei şi a iubirii de sine;
Bucură-te, Tomaida, Chivot al Adevărului;
Bucură-te, Tomaida, Legatura Desăvârşirii;
Bucură-te, Tomaida, Primitoarea Moştenirii lui HRISTOS;
Bucură-te, că Iudita a ucis pe Olofren desfrânatul, dar a murit;
Bucură-te, că tu, Tomaido, te-ai lăsat ucisă de cel desfrânat şi traieşti veşnic;
Bucură-te, că ne eşti şi nouă, împătimiţilor, Apărătoare de Taină;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 11-lea
Greu de înţeles, dar şi mai greu de trăit de noi, păcătoşii, Poruncile Domnului ce aduc Darurile Smereniei şi ale Desăvârşirii în Duh, pe care tu însă le-ai împlinit cu prisosinţă de la Sfântul Botez, neîncetând să aduci Trisfânta Cântare: ALILUIA!

Icosul al 11-lea
Moartea ta a fost trambiţată de îngeri şi a Luminat beznele vieţii noastre ca un Fulger, astfel Văzătorii cu Duhul au fost inştiinţaţi de Naşterea Tămăduitoarei de desfrânare, înţeleaptă Tomaida:
Bucură-te, nevastă cu Chip îngeresc dăruită, prin acoperirea cu Haina cea grea a Muceniciei;
Bucură-te, mireancă socotită de Sfinţii Părinţi asemenea lor;
Bucură-te, că încă şi în Mănăstire de Călugări ai fost dusă;
Bucură-te, cea care împreună cu Egumena noastră, Prea Curata Maică a lui DUMNEZEU, păzeşti Sfintele Mănăstiri de duhul îndreptăţirii de sine;
Bucură-te, că Sfintele tale Moaşte imediat au Lucrat;
Bucură-te, că Sfintele Tale Moaşte l-au vindecat de desfrânare pe cel ce ţi-a cerut ajutorul;
Bucură-te, Minune pe care n-o înţelegem, dar la care ne Rugăm;
Bucură-te, că picăturile sângelui tău umplu de viaţă deşertul păcatelor noastre;
Bucură-te, că te-ai făcut Maică tuturor părăsiţilor de Virtuţi;
Bucură-te, că Domnul IISUS, Mirele pentru care te-ai lăsat tăiată în bucăţi, te-a întregit nouă;
Bucură-te, că trupul tău tăiat taie dorinţele blestemate;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 12-lea
Fără de voi, Sfinţilor ai SFINTEI TREIMI, la Comoara Vieţii Veşnice nu am ajunge niciodată, căci rătăcim în hăţisurile păcatelor noastre mai întinse decât toate oceanele şi mările lumii, găuri negre fără de hotare, din care numai voi, prin nevoinţe şi moarte ne ridicaţi, ca împreună să cântăm: ALILUIA!

Icosul al 12-lea
Văzând Domnul nepuţinţele noastre în a ne apara de dulceţile fructului oprit şi slaba noastră voinţă, a trimis pe copila-nevastă cu suflet de monahie să ne ocrotească şi cărare făcându-se prin ea, nouă cărare spre Mântuire ne este:
Bucură-te, Taina Chipului de Sfinţenie al Făpturii;
Bucură-te, Taina Chipului Nevinovat şi Curat;
Bucură-te, Fiica Lumii şi Dar al Fiului Tatălui Ceresc;
Bucură-te, Virtute a celor iubitori de DUMNEZEU;
Bucură-te, Vitejie ce întreci pe toţi războinicii satanei;
Bucură-te, Tărie a Cerului în Pământ;
Bucură-te, Copilă-Nevastă-Monahie, Maica neputincioşilor;
Bucură-te, Lucrare Sfântă peste răutatea lumii;
Bucură-te, Lucrare Sfântă peste vicleniile demonice;
Bucură-te, Smerenie cu Slavă de Taină;
Bucură-te, Milostivă, a săracilor în virtuţi sprijinitoare şi tămăduitoare;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Condacul al 13-lea
O, Sfântă Taina a Iubirii lui DUMNEZEU pentru Chipul Său de ţărână, Lucrare prin care HRISTOS se răstigneşte în fiecare dintre Sfinţii Lui, înviindu-i şi Lucrători în ogorul cel răsădit cu lacrimi punându-i, Sfântă Cuvioasă şi Muceniţă Tomaida, caută, caută degrabă la rătăcirea minţii mele şi-mi dă mie Voinţa ta cea Sfântă, ca împotrivindu-mă cu totul vrăjmaşului, focul pârjolitor al patimilor mele trupeşti să-l sting cu curgerea sângelui tău neprihănit, în care rebotezându-mă eu, cel căzut din cele Sfinte, să redevin Chip al Tatălui Ceresc, Fiu întors la cele dintâi şi ţie recunoscător, ca împreună cu toţi să-I cânt SFINTEI TREIMI: ALILUIA! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi iarăşi se zice Icosul întâi
Egiptul, ţara pedepsiţilor dar şi a celor izbăviţi din gheara satanei, pustiul cel roditor de Viaţă Sfântă, a crescut în Alexandria Trupul tău de Taină, Hotar şi Piatră de poticnire pentru tot necredinciosul şi groapă fără de fund spre pierzarea duhurilor desfrânării:
Bucură-te, copilă a unor Drept Credincioşi Creştini alexandrini;
Bucură-te, Ascunzătoare a Chipului de Mucenicie;
Bucură-te, Polată a minţilor îndumnezeite;
Bucură-te, Floare din care ne vom Hrăni tainic noi, Albinele următoare lui HRISTOS;
Bucură-te, că inima ta a rămas Biserică neprihănită a Chipului Mântuitorului;
Bucură-te, că însoţindu-te cu bărbat, în chip de neînţeles ai rămas neatinsă de stricăciunea patimii desfrânării;
Bucură-te, Lumină din Lumina HRISTOS;
Bucură-te, Strălucire fără de umbră sau schimbare;
Bucură-te, Candelă plină de Untdelemnul Poruncilor lui DUMNEZEU;
Bucură-te, Corăbioară în care aflăm salvare cei înecaţi în oceanul păcatelor;
Bucură-te, Tămăduitoarea celor pe care lepra desfrânării i-a lăsat fără de Chipul cel adevărat;
Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

Şi Condacul întâi
Multe flori a odrăslit Dreapta Credinţă şi toate de Taină, dar ca Tomaida, nevasta cea întocmai cu monahiile, apărătoarea cea prea tânără a fecioriei, păstrătoarea de Aur curăţit a întregii înţelepciuni, Pomul sub care ne răcorim cei aprinşi de arşiţa desfrânării, Baia în care sângele Muceniţei ne spală pe toţi înainte de a merge la Nunta Mielului, nu poţi afla. Pentru aceea să şi cântăm plini de Nădejde şi Iubire dumnezeiască: Bucură-te, Sf. Cuv. Mc. Tomaida, Vasul întregii înţelepciuni Creştineşti!

După aceasta se zice această:

RUGĂCIUNE

Sfântă Muceniţă Tomaida, luminătoarea celor din întunericul îndreptăţirilor de sine, caută şi spre a mea ticăloasă rugăciune, căci m-am aruncat în faţa Sfintei tale Icoane, pe care eu, orbitul de păcatele desfrânării nu o văd. Ascultă dar strigarea inimii mele, căci eu pe voi, Sfinţii, nu vă mai aud, cu totul fiind asurzit de vuietele de veselie şi chiuiturile dracilor, caută tu spre mine precum a căutăt Mântuitorul lumii şi cu a Lui milă şi iubire de oameni am ajuns să mă Rog eu, cel ce nu mai am glas, ci cu porcii şi toate dobitoacele m-am asemănat în grai şi purtări şi ca un necuvântător m-am făcut, cel ce odinioară în Rai le-am dat lor nume şi rosturi prin numire.

Caută cu dinadinsul spre mine şi cu Rugăciunile tale cele ascultate de Stăpânul şi Făcătorul celor văzute şi nevăzute, mă ogoieşte măcar o zi în războiul desfrânării şi prea desfrânării în care singur, de bună voie m-am aruncat!

Roăga-te pentru mine păcătosul, care i-am întrecut cu mult şi multe, fără de nume ticăloşii pe cei din Sodoma şi Gomora, pentru mine ce nu mai aştept decât mânia lui DUMNEZEU, căci "întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcate m-a născut maica mea", în vârtejul apocaliptic fiind crescut, cu tristeţea fiind înfăşat, cu laptele satanic al urâciunilor televizorului alăptat, înţărcat cu mânie şi ură, lipsit cu totul fiind de întreaga înţelepciune Creştinească.

Tu, cea care n-ai cunoscut băloşenia păcatului şi nici frica şi nici ruşinea drăcească, repede asupră-mi sabia Duhul Sfânt şi mă despică tu în două şi scoate afară din mine duhul cel împuţit al destrăbălării, al tristeţii, al pustiirii, al curviei şi al preacurviei, al tuturor păcatelor trupeşti ce nici dracii nu le mai ştiu inventa, al întinării cu pofte urâte înaintea HRISTOSULUI meu. Taie de la mine duhul necunoaşterii, al nemilostivirii, al împietririi, al beţiei, al lăcomiei pântecelui, al iubirii de arginţi, al clevetirii aproapelui, al neiubirii de fraţi sau de duşmani, al aprinderii spre cele rele şi neplăcute Domnului, al obrăzniciei ce se cheamă "îndrăzneală", şi tot cugetul fără de răspuns şi nevrednic de Chipul Iubirii Dumnezeieşti, dar vrednic de toată munca şi osânda şi gheena şi de toată pedeapsa, cu care Sfânta Treime osândeşte răzvrătirea şi neascultarea cea drăcească spre care eu (numele) m-am aplecat, învoindu-mă cu totul.

Miluieşte-mă tu, cea tăiată la trup, dar întreagă cu înţelepciunea şi Roagă-L pe Bunul Dumnezeu să-mi dea iertare şi putere, să-mi dea răgaz să-mi spăl în sângele tău, vărsat pentru mine, în Săngele Lui apoi cu care a Mântuit lumea, mulţimea fără de număr a nelegiuirilor.

Sunt istovit de iureşul acestei trăiri în păcate. Vezi-ne pe mine şi pe toţi ai mei fraţi de ticăloşie. Opreşte-mă tu la Hotarul de taină al pocăinţei şi smereniei, crestează-mă cu postul, pentru a-mi revărsa în mărturisire, fără de frică şi ruşine, păcatele. Vreau să mă mărturisesc mai întâi ţie, ca unei fierbinte Rugătoare şi Grabnic mijlocitoare, apoi, cu ajutorul Părintelui duhovnic, Singurului şi Iubitorului de oameni Dumnezeu.

Ajută-mă te rog cu umilinţa cu care a cerut ajutor femeia cananeiancă pentru fiica ei. Eu sunt şi mamă şi fiică, căci gazdă a păcatelor îndreptăţirii de sine sunt şi am zămislit blestemăţii cu care am umplut lumea.

Văd Crucea ca pe singurul Liman şi o cer. Te Rog, (iată, mă Rog!) şi-mi doresc – Drumul îngust şi îngusta intrare în Staulul Oilor Mântuite. Cred şi vreau să-mi mărturisesc Credinţa cea Dreaptă prin Faptele Bune ale Creştinului Ortodox. Dar sunt cu totul neputincios. Te rog pe tine, Sfântă Cuvioasă şi Muceniţă Tomaida, Roaga-te cu dinadinsul, ca Domnul meu şi DUMNEZEUL meu IISUS HRISTOS să-mi poruncească şi mie: "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă".

Tu eşti Scăldătoarea mea cea care eşti pilda cea buna şi tămăduitoare a Oilor. Pentru Rugăciunile tale să fiu şi eu tămăduit şi, tămăduit fiind, să revin la Viaţă pentru a putea Sluji şi eu, după Poruncă, Sfintei Treimi, Maicii Prea Curate şi Pururea Fecioarei Maria şi vouă, tuturor Sfinţilor la care am alergat spre tămăduirea sufletului şi a trupului. Amin!

RUGĂCIUNE

DUMNEZEULE, pentru Rugăciunile Sfintei Muceniţe Tomaida, ajută-mi mie şi mă izbăveşte de păcatul desfrânării. Şi nădăjduieşte suflete al meu spre DUMNEZEU, că te vei libera de ispita diavolească. Amin!

Troparul

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Tomaida, strigă cu mare Glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă rastignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru Rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.



„Smerita cugetare e acoperământ dumnezeiesc, pentru ca propriile noastre izbândiri să nu fie văzute. Smerita cugetare e adâncul fără fund al puţinătăţii noastre, care nu poate fi jefuit de nici un tâlhar. Smerita cugetare este «turn tare dinspre faţa vrăjmaşului»“ (Sf. Ioan Scărarul).

"Fii adunat cu mintea şi neiubitor a te arăta, pentru a ieşi cu totul dintru inima ta. Demonii se tem de omul nerisipit cu mintea, ca şi hoţii de câini." Sf. Ioan din Sinai

"Când stai la rugăciune cutremură-te ca şi vinovatul ce stă înaintea judecătorului, pentru că prin înfăţişarea şi simţirea ta să stingi mânia Dreptului Judecător. Căci Acesta nu poate trece cu vederea sufletul care ca şi văduva îndurerată se prezintă înaintea Lui, oferindu-I ostenelile sale Celui neostenit.
Cel ce a dobândit plânsul sufletesc, acestuia îi este potrivit orice loc pentru a vărsa lacrimi (scil. acesta poate plânge oriunde). Iar dacă Plânsul său este doar al omului celui dinafară (scil. dacă plânge numai cu ochii trupeşti), acesta nu va mai înceta căutându-şi locurile şi felurile. După cum comoara ascunsă este mai greu a fi jefuită decât cea care este arătată în piaţă, tot astfel acelaşi lucru trebuie să-l întelegem şi despre cele spuse mai înainte.
Să nu devii şi tu precum cei care, îngropând morţii, o dată îi bocesc, altă dată benchetuiesc în urma lor, ci să fii întocmai cu cei condamnaţi a lucra într-o mină şi care în fiecare ceas sunt biciuiţi de către slujbaşii statului. Cel care uneori plânge, iar alteori se desfătează şi râde, este asemenea celui ce alungă cu pâine câinele iubitor de plăceri şi care în felul acesta face impresia că-l goneşte, pe când prin fapta sa îl îndeamnă a stărui înainte." Sfântul Ioan Scărarul http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-sfantului-ioan-scararul/sfantul-ioan-scararul-despre-bucuria-plansului-68445.html



Acatist, Viaţă şi citat Sfântul Ioan din Sinai cu mulţumiri preluate de pe ortodoxia.md, dervent.ro şi anastasiateodosie.blogspot.ro/2013/03/sfantul-ioan-scararul.html

IERTARE
Doamne Ajută