blogul unui om

Dumnezeu să ne ajute şi să ne arate paşii mărunţi!!!


sâmbătă, 31 decembrie 2011

Sfântul Ierarh Vasile Cel Mare. UN AN NOU ŞI BUN!

                           Să încercăm să ne înfrânăm cât putem în această noapte de la nebunii, păcate, ispite, sminteli, bucate fără măsură, beţii. Iar de nu putem să ne gândim măcar o clipă la Sfântul Ierarh Vasile Cel Mare şi la cei doi asemenea lui Sfântul Ierarh Grigorie Teologul şi Sfântul Ierarh Ioan Gură De Aur. Prin Harul Duhului Sfânt şi datorită Sfinţeniei lor astăzi Biserica, Liturghia şi Învăţăturile Ei sunt împlinite astfel. Mulţumim dragi rugători, iertaţi-ne şi ne susţineţi în toate zilele noastre.
Doamne, Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Tale Fecioara Maria, ale Sfinţilor Trei Ierarhi Vasile Cel Mare Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ale Sfinţilor Cuvioasa Melania Romana Sfântul Zotic Hrănitorul de Orfani Sfântului Ghelasie şi a tuturor Sfinţilor şi Îngerilor, miluieşte-ne pe noi păcătoşii robii tăi neputincioşi!!! Doamne Ajută! Un An Nou, Bun, Smerit! Mulţumim Domnului pentru sănătatea şi iubirea ce ne-o trimite în fiecare secundă a trecerii noastre pe acest pământ! Noi cei ce facem umbră pământului.... Mihai Eminescu...


RUGĂCIUNE

Crăiasa alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Prea Curată
Şi Pururea Fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila Sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regina peste Îngeri,
Din neguri te arată,
Lumina dulce clară,
O, Maică Prea Curată
Şi Pururea Fecioară,
Marie!






Vă citez o întâmplare extraordinară din viaţa Sfântului Mercurie care îl leagă duhovniceşte de Sfântul Ierarh Vasile Cel Mare:
"In Cairo se afla biserica Sfantului Mercurie, cu moastele acestui mucenic din primele veacuri crestine si cu icoane in care este reprezentata o minune foarte cunoscuta. Imparatul Iulian Apostatul, coleg de facultate cu Sfantul Vasile cel Mare, i-a cerut Sfantului Vasile sa il intampine in orasul Cezareea, fiind in drum spre locul razboiului cu persii. Imparatul a cerut sa fie intampinat cu ce are mai bun Sfantul Vasile ( ca si pentru el insusi). Atunci Sfantul Vasile cel Mare l-a intampinat pe imparat cu paine si sare (asa cum manca el insusi), primire care avea sa atraga furia imparatului si promisiunea acestuia ca la intoarcerea din razboi il va distruge nu doar pe Sfantul Vasile ci intreg orasul Cezareea. Cand se ruga Sfantul Vasile cel Mare inaintea icoanei Preasfantei Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca marele prigonitor al crestinilor Iulian Apostatul sa nu se mai intoarca din razboi, a observat el ca icoana alaturata, cea a Sfantului Mercurie, s-a facut pentru putina vreme nevazuta. Apoi s-a aratat, dar cu sulita insangerata. "Chiar in acelasi timp, in indepartatul razboi, Iulian a fost insulitat de un ostas necunoscut, care indata ce l-a insulitat s-a facut nevazut. Iar ticalosul Iulian, luand sange din rana sa a aruncat in sus catre cer si, graind hule asupra lui Hristos, a zis: "ai biruit, Galileene!"."



Preiau Acatistul Sfântului Vasile cel Mare de pe un site dedicat lui:
http://www.sfantulvasilecelmare.info/acatist.php unde se pot găsi multe, foarte multe.



SFÂNTUL VASILE CEL MARE

"Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!"
Acatistul Sf. Ierarh Vasile cel Mare

[ Descarca Acatistul in Format Word: Acatistul-Sf-Vasile.doc ]

Rugaciunile incepatoare

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Condacele si Icoasele

Condacul 1

Pe tine, trambita cea cu dumnezeiasca glasuire si cereasca albina, care din florile invataturilor ai adunat mierea cea facatoare de viata a dogmelor Treimii si o ai lasat Bisericii lui Hristos bogatie neimputinata, din care gustam noi toti, cu dulce cantare te laudam, cantand tie: Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Icosul 1

Cel ce prin curatia mintii tale cea asemenea cu ingerii te-ai ridicat la dumnezeiestile inaltimi si, strabatand printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lasat Bisericii comoara nejefuita, Sfinte Vasile, primeste de la noi nevrednicii laudele acestea:

Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;
Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;
Bucura-te, urmatorul apostolilor cel credincios;
Bucura-te, stalpul Bisericii cel prealuminos;
Bucura-te, al Treimii aparatorule;
Bucura-te, de cele ceresti aratatorule;
Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul vredniciei arhieresti;
Bucura-te, luminatorul ceresc al preotiei;
Bucura-te, povatuitorul preaintelept al pustniciei;
Bucura-te, desteptatorul pacatosilor catre pocainta;
Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm intru dreapta credinta;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 2

Al Pastorului pastorilor de aproape sluga facandu-te, Sfinte Vasile, ai imbogatit Biserica cu inteleptele tale invataturi; pentru care cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Ai fost, preasfinte parinte, totdeauna la inaltimile vredniciei arhieresti si intru adancul smereniei; pentru care noi minunandu-ne cantam tie:

Bucura-te, cel ce te veselesti in Biserica biruitoare;
Bucura-te, cel ce de la Imparatul Hristos primesti binecuvantare;
Bucura-te, turn preainalt al privirilor ceresti;
Bucura-te, inteleptul talcuitor al celor teologicesti;
Bucura-te, magistrul stiintelor frumoase;
Bucura-te, ca ti-ai ales pe cele nemincinoase;
Bucura-te, cu serafimii liturghisitorule;
Bucura-te, cu heruvimii de Dumnezeu vazatorule;
Bucura-te, prietenul apostolilor;
Bucura-te, intaistatatorul arhiereilor;
Bucura-te, cu mucenicii impreuna-sezatorule;
Bucura-te, cu proorocii bine-vorbitorule;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 3

Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Impotrivindu-te, parinte, lui Iulian prea paganul imparat si marturisind Dumnezeirea lui Hristos, ai rusinat paganatatea lui, facandu-te mucenic de bunavoie; pentru care auzi de la noi:

Bucura-te, sabie ascutita cu focul Duhului;
Bucura-te, marturisitor fara de frica al adevarului;
Bucura-te, propovaduire puternica a Treimii;
Bucura-te, luptator tare impotriva nedumnezeirii;
Bucura-te, predicator mare al Dumnezeirii;
Bucura-te, gura adanc-graitoare a Treimii;
Bucura-te, catre Sfinta Treime al credinciosilor mijlocitor;
Bucura-te, al Bisericii a toata lumea luminator;
Bucura-te, ca pe cei zgarciti, spre indurare i-ai plecat;
Bucura-te, cel ce pe popor de foame l-ai scapat;
Bucura-te, al iubirii de argint sagetatorule;
Bucura-te, la milostenie indemnatorule;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 4

Vazut-ai, mare ierarhe Vasile, pe Nascatoarea de Dumnezeu inconjurata de cetele ingeresti si poruncind mucenicului Mercurie sa nimiceasca pe paganul Iulian, vrajmasul Fiului sau; iar dupa ce te-ai incredintat ca ai fost ascultat, indata ai cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Pe Valent cel orbit cu eresul lui Arie, care tulbura Biserica lui Hristos, cu multa barbatie l-ai mustrat, preaintelepte parinte; pentru care te laudam pe tine, zicand:

Bucura-te, ochiul Bisericii cel patrunzator;
Bucura-te, de pleava clevetirilor vanturator;
Bucura-te, al viei lui Hristos intelept lucratorule;
Bucura-te, al tainelor mare invatatorule;
Bucura-te, munte aspru al pocaintei;
Bucura-te, cetate nejefuita a credintei;
Bucura-te, privighetoarea Bisericii cea cu dulce glasuire;
Bucura-te, vulturul teologiei, cel cu inalta suire;
Bucura-te, al preotiei povatuitorule;
Bucura-te, al dascalilor invatatorule;
Bucura-te, mare invatator al fecioriei;
Bucura-te, gradina cea impodobita a curatiei;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 5

Venit-a la tine, Sfinte Ierarhe Vasile, femeia ce fusese nedreptatita de eparhul cetatii, cerand de la tine a-i face milocire; iar tu, infricosandu-l cu judecata lui Dumnezeu , l-ai plecat a-i face dreptate; de care ea, bucurandu-se, ti-a adus multumire, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Urmator facandu-te Mantuitorului, preaintelepte parinte, te-ai aratat mare aparator celor nedreptatiti; pentru care zicem:

Bucura-te, aparatorul vaduvelor;
Bucura-te, parintele saracilor;
Bucura-te, sprijinitorul celor nedreptatiti;
Bucura-te, bogatia celor lipsiti;
Bucura-te, cel ce pe imparatii cei fara de lege i-ai mustrat;
Bucura-te, ca pe eparhul spre mila l-ai plecat;
Bucura-te, cel ce cununa muceniceasca ai dorit;
Bucura-te, ca marturisitor a fi te-ai invrednicit;
Bucura-te, cel ce bogatie pierzatoare n-ai adunat;
Bucura-te, ca intru saracie lui Hristos ai urmat;
Bucura-te, asemenea lui Ilie ravnitor;
Bucura-te, ca Isaia mare glasuitor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 6

Primit-ai, mare arhipastorule Vasile, putere de la Dumnezeu asupra diavolului, incat l-ai silit a trimite prin vazduh zapisul tanarului prin care se vanduse; de care minune spaimantandu-ne, cantam lui Dumnezeu, Celui ce te-a preamarit pe tine, cantare: Aliluia!

Icosul 6

Se ingrozesc multimile diavolilor numai auzind de numirea ta, parinte al parintilor Vasile; iar noi credinciosii cantand, aducem tie laudele acestea:

Bucura-te, fulger care arzi pe duhurile satanei celei spurcate;
Bucura-te, tunetul care risipesti sfaturile cele necurate;
Bucura-te, cel ce cu armele duhului te-ai imbracat;
Bucura-te, ca prin acelea pe puterile cele potrivnice le-ai sfaramat;
Bucura-te, cel ce pe fiul imparatului l-ai vindecat;
Bucura-te, ca pe multi din adancul pacatului ai ridicat;
Bucura-te, ca pe cel lepros l-ai tamaduit;
Bucura-te, ca pe cei cu fapte bune prin Duhul i-ai cunoscut;
Bucura-te, ingerul cel pamantesc;
Bucura-te, omul cel ceresc;
Bucura-te, sare tainica a invataturii;
Bucura-te, luminat povatuitor al mantuirii;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 7

Descoperindu-i Dumnezeu viata ta cea plina de sfintenie, parinte Vasile, cuviosul Efrem in pustie vedea un stalp de foc care se inalta la cer si a auzit glas zicand: "In acest fel este Vasile". De care minunandu-se, a cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 7

Avut-ai, preasfinte parinte, inima ta din pruncie locas curat Sfantului Duh, prin care te-ai facut mare intre alesii lui Dumnezeu; pentru care cantam tie:

Bucura-te, sfesnicul luminii celei neinserate;
Bucura-te, fantana scripturilor celor de Dumnezeu insuflate;
Bucura-te, porumbul Domnului cel cu aripi aurite;
Bucura-te, al teologului Grigorie prietene iubite;
Bucura-te, cu Gura de Aur intru Dumnezeu unire;
Bucura-te, cu amandoi a lor pecetluire;
Bucura-te, muza de credinta invatatoare;
Bucura-te, intelepciunea Bisericii trebuitoare;
Bucura-te, ca de intelepciunea ta s-au mirat imparatii;
Bucura-te, ca de frumoasa ta graire au amutit ereticii;
Bucura-te, rau de apele vietii revarsator;
Bucura-te, crin ca de mireasa impodobitor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 8

Precum cand erai in viata aceasta aduceai jertfa cea fara de sange pentru pacatele poporului, asa acum, prealaludate ierarhe, stand langa scaunul Dumnezeirii, inalta ca o jertfa rugaciunile tale cele bine-primite pentru noi, care te laudam pe tine cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Stalp luminator ai fost pe pamant Bisericii lui Hristos, Vasile, si indrazneala ta catre Hristos o ai dovedit si dupa moarte; pentru care auzi-ne pe noi care zicem tie:

Bucura-te, cu numele imparatiei numite;
Bucura-te, al Bisericii mare parinte;
Bucura-te, diamantul credintei cel nezdrobit;
Bucura-te, aparatorul dogmelor cel nebiruit;
Bucura-te, oglinda descoperirilor celor dumnezeiesti;
Bucura-te, paharul tainelor celor ceresti;
Bucura-te, cerb la izvorul nemuririi alergator;
Bucura-te, celor credinciosi catre aceea povatuitor;
Bucura-te, crinul arhiereilor cel cu dumnezeiasca mirosire;
Bucura-te, faclia cuvantatorilor de Dumnezeu cea cu cereasca stralucire;
Bucura-te, secera apostoleasca, de neghinele eresurilor taietoare;
Bucura-te, roua cereasea de arsita pacatelor racoritoare;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 9

Zis-ai, preaintelepte parinte, ca "filozofia cea adevarata este gandirea la moarte". Da-ne deci noua cu rugaciunile tale cele bine-primite la Dumnezeu sa trecem fara primejdie prin portile mortii si, ajungand la viata cea fericita, sa cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu cantare: Aliluia!

Icosul 9

Impodobit-ai, preaminunate, scaunul arhieriei cu intelepciunea ta preainalta si cu dumnezeiasca sfintenie; pentru care aducem tie laudele acestea:

Bucura-te, ostasul cel ager al armelor celor duhovnicesti;
Bucura-te, slujitorule cu puterile cele ceresti;
Bucura-te, cel ce intru impodobirea Bisericii pe multi ai intrecut;
Bucura-te, ca vestirea ta la margini a strabatut;
Bucura-te, cel ce in norul privirilor ai intrat;
Bucura-te, ca teologului Ioan ai urmat;
Bucura-te, piatra cea scumpa a arhieriei;
Bucura-te, podoaba cea luminoasa a preotiei;
Bucura-te, noule David de la turmele pustnicilor chemat;
Bucura-te, ca prin usa oilor in staul ai intrat;
Bucura-te, cel ce turma la verdeata Scripturilor o ai pascut;
Bucura-te, ca a pastoriei icoana vie te-ai vazut;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 10

Venit-a la tine, parinte, femeia cea pacatoasa si dandu-ti hartia cea pecetluita in care erau scrise pacatele sale, pe care se rusina a le marturisi, tu degrab, alergand la rugaciune catre Dumnezeu, ai facut prin minune a se sterge pacatele ei. Pentru aceea noi, minunandu-ne de indrazneala ta cea mare catre Dumnezeu, cantam: Aliluia!

Icosul 10

Te-ai aratat lui Hristos, prealuminate parinte, zid nebiruit ridicat prin intelepciunea Lui la inaltime; pentru care cu laude ca si cu niste flori te incununeaza pe tine, zicand:

Bucura-te, vioara Duhului cea dulce rasunatoare;
Bucura-te, albina. raiului cea de viata adunatoare;
Bucura-te, muza de cele ceresti cantatoare;
Bucura-te, gradina Scripturilor cea veselitoare;
Bucura-te, al doilea Moise care marea eresurilor despartesti;
Bucura-te, ca a trece prin aceasta pe noul Israel il povatuiesti;
Bucura-te, stalpul credintei cel de viata purtator;
Bucura-te, fagure de miere din izvorul cel incepator;
Bucura-te, hranitorui celor saraci de cunostinta;
Bucura-te, ajutatorul grabnic celor ce te cheama cu credinta;
Bucura-te, cel intai in treimea arhiereilor;
Bucura-te, ca impodobesti ceata pastorilor;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 11

Avut-ai Sfinte Parinte Vasile, semn minunat vazut de venirea Sfantului Duh, in sfintirea dumnezeiestilor Taine. Pentru aceasta, infruntand neluarea aminte a diaconului, ai facut a se desparti prin perdele altarul de adunarea credinciosilor; de care minunandu-ne cantam lui Dumnezeu Celui minunat intru sfintii Sai: Aliluia!

Icosul 11

Minune mare s-a vazut la trecerea ta din viata aceasta, bine-placutule al lui Dumnezeu Vasile, caci sculandu-te de pe patul mortii, ai botezat pe evreul Ioasaf cu toata casa lui; pentru care te laudam, zicand:

Bucura-te, ca dupa a ta cerere, Dumnezeu a primit a-ti prelungi viata;
Bucura-te, ca ti s-a incredintat ca evreul sa dobandeasca credinta;
Bucura-te, cel ce comoara cea din Evanghelie ai aflat;
Bucura-te, ca pe aceasta prin ostenelile arhieresti o ai scapat;
Bucura-te, cerbul cel sprinten al muntilor ceresti;
Bucura-te, inger iubit al puterilor ingeresti;
Bucura-te, cela ce haina cea de nunta prin infranare ti-ai impodobit;
Bucura-te, ca vezi pe Acela pe care L-ai dorit;
Bucura-te, ca acum auzi cantarile ce nu se pot grai cu limbi omenesti;
Bucura-te, ca acum te desfatezi in cantari dumnezeiesti;
Bucura-te, spic ceresc cel cu insutita rodire;
Bucura-te, cel ce insetezi de a noastra mantuire;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 12

Prealuminate ierarhe Vasile, cauta cu milostivire din inaltimea muntilor ceresti spre noi care luptam cu multe necazuri in marea acestei vieti si, primind micile noastre laude, da-ne ajutor cu rugaciunile tale, ca, mantuindu-ne, sa ne invrednicim a canta impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Aratandu-ti-Se Insusi Mantuitorul cu Sfantii Apostoli, vrednicule de laude parinte, te-a invatat lucrarea dumnezeiestii Liturghii, pe care o ai lasat Bisericii podoaba de mare cuviinta; pentru care, cu smerenie laudandu-te, zicem tie:

Bucura-te, al altarului diamant nepretuit;
Bucura-te, al pastorului fluier aurit;
Bucura-te, cunoscatorul dogmelor si al canoanelor;
Bucura-te, luminatorul pastorilor si al soboarelor;
Bucura-te, smirna cea cu dumnezeisca mireasma a Liturghiei;
Bucura-te, vrednicia cea ingereasca a preotiei;
Bucura-te, a Bisericii faclie luminatoare;
Bucura-te, a celor lenesi trimbita desteptatoare;
Bucura-te, ca Pavel Bisericii luminator;
Bucura-te, ca Petru de ceresca imparatie descuietor;
Bucura-te, gura Cuvantului din cer tunatoare;
Bucura-te, vapaia Duhului de eretici mistuitoare;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Condacul 13

O, preaminunate parinte al parintilor, Sfinte Ierarhe Vasile, primind putina noastra cantare, precum Mantuitorul banii vaduvei, soleste pentru noi trecere fara primeidii in ceasul mortii, ca invrednicindu-ne a intra in camara dumnezeiestii imparatii, sa cantam cu tine impreuna cantare lui Dumnezeu: Aliluia!

(acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Cel ce prin curatia mintii tale cea asemenea cu ingerii te-ai ridicat la dumnezeiestile inaltimi si, strabatand printre cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care le-ai lasat Bisericii comoara nejefuita, Sfinte Vasile, primeste de la noi nevrednicii laudele acestea:

Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;
Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;
Bucura-te, urmatorul apostolilor cel credincios;
Bucura-te, stalpul Bisericii cel prealuminos;
Bucura-te, al Treimii aparatorule;
Bucura-te, de cele ceresti aratatorule;
Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul vredniciei arhieresti;
Bucura-te, luminatorul ceresc al preotiei;
Bucura-te, povatuitorul preaintelept al pustniciei;
Bucura-te, desteptatorul pacatosilor catre pocainta;
Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm intru dreapta credinta;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

si Condacul intai

Pe tine, trambita cea cu dumnezeiasca glasuire si cereasca albina, care din florile invataturilor ai adunat mierea cea facatoare de viata a dogmelor Treimii si o ai lasat Bisericii lui Hristos bogatie neimputinata, din care gustam noi toti, cu dulce cantare te laudam, cantand tie: Bucura-te, mare ierarhe Vasile!

Si se face otpustul.

Doamne Ajută! 
UN AN NOU ŞI BUN!!!

luni, 26 decembrie 2011

Iisus Hristos



Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, cel în Treime cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, întrupat din Măicuța noastră Maria Nenuntită și Pururea Fecioară.

Crăciunul desemnează în popor Nașterea Mântuitorului din Fecioara Maria. 
Icoana Crăciunului este dominată de lumină
Pata de întuneric prezentă în Icoana Nașterii, simbolizează întunericul în care zăcea omenirea.

Privită de sus în jos, în Icoana Crăciunului pot fi distinse trei paliere: ceresc, intermediar si pământesc.

În cel ceresc este prezentă raza stelei care face cunoscut celor pregătiți minunea (menționăm că în unele icoane raza se desparte în trei, simbolizând cele trei Persoane ale Sfintei Treimi care se implică în mântuirea neamului omenesec), cetele îngerești care s-au arătat la Naștere și au cântat: "Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!" (Luca 2,13-14) și cei trei magi cu vârste diferite, semn ca mântuirea se adresează tuturor, indiferent de vârstă.

În al doilea palier este reprezentată Maica Domnului privindu-și pruncul. Acest palier nu este pur uman, căci este reprezentat și Mântuitorul. Ca prunc, Cuvântul întrupat este infășat cu giulgiu și așezat într-o raclă din piatră, anticipând moartea Sa de mai târziu. Lângă Prunc sunt prezente două animale, scena care amintește de profeţia lui Isaia: „Boul îsi cunoaște stăpânul și asinul ieslea Domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu Mă pricepe“ (Is. 1, 3). Trebuie să reținem că Iosif nu apare în acest palier, semn că el este doar purtător de grija, nefiind implicat în Nașterea Domnului. În acest sens amintim că în unele Icoane Maica Domnului stă pe jumătate ridicată, nu doar întinsă  pe un pat, simbol al faptului că ea L-a născut pe Hristos fără durerile facerii.

Al treilea registru din Icoana Crăciunului este pământesc. În el apare Iosif, împreuna cu un bătrân cocârjat. Unii au văzut în acest bătrân un păstor, dar cei mai mulți au afirmat că acest bătrân este diavolul care îi spune lui Iosif că "nu este posibilă o naștere feciorelnică, pentru că ar contrazice legile naturii". Dacă acceptăm cea din urmă tâlcuire a bătrânului, trebuie să știm că Iosif nu a căzut pradă îndoileii, căci el este reprezentat cu aureola, precum Pruncul, Maica Domnului și îngerii, de unde reiese că era drept (Matei 1, 19).

Registrul se termină cu două femei care îmbăiaza Pruncul. Este o scena inspirată din evangheliile apocrife. Amintim că această scenă nu se regăsește la Dionisie din Furna în "Explicarea artei bizantine“ sau în "Erminia picturii bizantine“.

preluare - Adrian Cocoșilă

La mulți ani!!!

Domnul cu noi!!!

Toate ale praznicului!!!

Doamne Ajută!!!

marți, 20 decembrie 2011

Sfântul Sfinţitul Mucenic Ignatie, urmaş al Apostolilor, al doilea Patriarh al Bisericii Antiohiei după Evod, a fost împreună cu Policarp, episcopul Bisericii Smirnei, ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan.

Sfântul Ignatie

Sfântul Sfinţitul Mucenic Ignatie, urmaş al apostolilor, al doilea Patriarh al Bisericii Antiohiei după Evod, a fost împreună cu Policarp, Episcopul Bisericii Smirnei, ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. 
Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parţilor, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung şi a văzut că nu poate fi întors de la credinţa în Hristos. De aceea a fost chinuit îndelung şi în felurite chipuri; dar arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostaşi, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetăţile prin care trecea şi se ruga să fie mâncat de fiare, "ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu". În Roma a fost aruncat în stadion şi a fost sfâşiat de leii sloboziţi asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creştinii şi le-au dus în Antiohia.

Se spune că Sfântul Ignatie a fost Copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos şi l-a luat în braţe şi a zis: "De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăţia cerurilor"; şi: "Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte"

De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu. 

Pe Sfântul Ignatie l-a cinstit cu un cuvânt de laudă şi cel între Sfinţi părintele nostru Ioan Gură de Aur.




În încheiere scriu câteva gânduri acum în săptămâna ce va fi luminată pe 25 de Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Călătorim pe mări, pe oceane, pe ape, pe nisipuri, pe gheţuri şi pe pământuri cu trupurile noastre muritoare. 
Cuprindem cu vederea întinderi mari, orizonturi depărtate, ceruri înstelate,... 
Cu noile tehnologii video-audio putem cuprinde fiecare ungher al Pământului şi chiar al Spaţiului....
Iar cu gândul putem cuprinde un Univers întreg, putem rătăci printre astre, putem zbura pe loc, în locuri umblate sau neumblate. 
Aceasta este o dovadă nepieritoare şi incontestabilă că Dumnezeu ne-a înzestrat după Chipul şi Asemănarea Sa, cu Multe Daruri şi Taine,... 
El Atotputernicul şi Atotştiutorul nu poate fi cuprins de noi, nici măcar cu gândul, aici se opreşte, aici este limita noastră.
El Creatorul Este Dumnezeu NECUPRINS! 
Mintea se înfiorează şi se ruşinează, gândirea noastră se smereşte, în Faţa Lui Dumnezeu, în Faţa Infinitului, în Faţa Luminii... am citit undeva o frază "CARACTERUL INEXPRIMABIL AL REALITĂŢII DIVINE"

Iar Dumnezeu... oare ştim noi ce poate face? 
Ne putem măcar imagina măcar, ce ar putea face? 
Nimic nu se întâmplă fără voia şi ştiinţa Lui! 
De aceea trebuie să-i mulţumim pentru că existăm prin Voia Lui, prin Iubirea Lui pentru noi fii Săi!
Este încântător să fim fii lui Dumnezeu, să fim în acelaşi timp ca un frate mai mic cu El, Iisus Hristos fiind chiar El, Marele şi Bunul Învăţător! Este încântător să simţi asta!


Amintiri din '89!

Emoţia LIBERTĂŢII!
Emoţia REVOLUŢIEI!
... Libertate pătată de sângele unor Eroi!
În Piaţa Universităţii în fiecare an ar trebui proiectate pe marile clădiri, feţele eroilor şi numele lor, pentru ca nimeni să nu uite de ceea ce a fost în România, de ceea ce s-a întâmplat atunci cu noi!
O candelă cu o flacără mare ar trebui să ardă acolo pururea!
Şi să nu uităm prin această aducere aminte, că jertfa eroilor a fost cunoscută lumii întregi, iar în spatele ei stă jertfa a zeci de mii de martiri, de eroi, de oameni care au luptat pentru Dreapta Credinţă, pentru libertate, pentru Patrie, pentru popor, pentru iubire de semeni, pentru cultură, pentru sănătate, pentru virtute, pentru drepturile noastre.
Pământul tremură de oasele celor morţi în închisori, la Canal, în păduri şi în munţi...

... Libertate pătată în acelaşi timp şi de sângele unei execuţii nemiloase, necreştine, nefireşti, ... execuţie care ar fi trebuit să deschidă ochii celor morţi şi celor vii, să strige, că ceva rău se întâmplă cu Revoluţia... (nu ar fi trebuit să ne asemănăm nici tiranului învins în decembrie 1989 şi nici tiranului Traian de acum aproape 2000 de ani...)

Sete de sânge? Răzbunare? Lichidare? Muşamalizare? Frică? sunt cuvinte moarte ce nu-şi găsesc răspuns!

Nu vom şti decât în Lumea Nouă, în Lumea Viitoare ce va să vie la Sfârştul Veacurilor, Adevărul faptelor petrecute atunci, Adevărurile descoperite!

Tăcere! Multă TĂCERE!

Doamne Ajută!

"Fiţi Sfinţi!"

luni, 12 decembrie 2011

Sfântul Ierarh Spiridon

Sfântul Ierarh Spiridon


Părticele din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Spiridon Nou – Paraclis Patriarhal”
de la Pţa. Unirii, Metrou „Unirii 1”, pe Bd. “D. Cantemir”, intrarea pe Cal. Şerban Vodă, Nr. 29

Minunea secolului XXI: 
Sfântul Spiridon - Sfântul care pleacă din raclă pentru a-i ajuta pe oameni.

În fiecare an, pe 12 decembrie, creștinii ortodocși îl serbează pe Sfântul Spirodon, considerat unul din cei mai importanti sfinti facatori de minuni, timp de aproape 16 secole. În prezent, sfintele moaşte ale Sfântului Spiridon se află într-o biserică din insula Corfu, insa marturiile martorilor arata ca acestea dispar frecvent din raclă si ajung la persoanele care ii cer cu credinta ajutorul. De aceea, multe spitale îi poartă numele şi au în incinta lor o Biserică cu hramul Sfântului Spiridon.
Sf. Spiridon şi-a trăit mare parte din viaţă în Cipru, unde s-a şi săvârşit în anul 348, fiind îngropat în Biserica Sfinţilor Apostoli din Trimitunda. Când saracinii au cotropit insula, ciprioţii au deschis mormântul Sfântului pentru a muta sfintele moaşte la Constantinopol. Atunci au descoperit că trupul Sfântului era întreg iar din mormânt venea un miros de busuioc, semn al sfinţiei vieţii sale. După mai multe mutări sfintele moaşte au ajuns în Grecia, unde este şi acum înmormântat.
În fiecare an pantofii îi sunt găsiți tociți.
Nenumărate mărturii ale clericilor și credincioșilor, de-a lungul timpului arată că moaştele Sfantului Spiridon dispar deseori din raclă, iar când reapar, hainele sunt prăfuite şi papucii tociţi de drum. De multe ori pe tălpi apar pământ şi fire de iarbă. De altfel, papucii sunt schimbaţi în fiecare an de 12 decembrie, la praznicul Sfântului, care este de aceea şi patronul cizmarilor. El este cunoscut ca "Sfântul călător". Minunea pe care a făcut-o în Corfu împotriva invaziei turce din 1716 este comemorată în 11 august. Când insula Corfu a aparţinut veneţienilor (catolici), aceştia l-au cinstit pe Sfântul Spiridon cu evlavie, pentru ajutorul dobândit de la el. Într-o zi i-au schimbat hainele arhiereşti cu un veşmânt cusut cu fire de aur. Sfântului Spiridon nu i-au plăcut însă straiele aurite, pe care a doua zi veneţienii le-au găsit lângă sfânta raclă, iar Sfântul Spiridon era din nou îmbrăcat în straiele sale arhiereşti smerite.

Minunea de la Iersualim

La Ierusalim există o Biserică cu hramul Sfântului Ierarh Spiridon. Într-o zi, când preotul a intrat în Biserică, l-a văzut pe Sfântul Spiridon uitându-se pe fereastră. După ce Sfântul Spiridon a plecat, a rămas impregnat pe geamul ferestrei chipul său. Această minune se poate vedea şi astăzi.

Minunea cărămizii

În timpul persecuţiilor sub împăratul Maximian (295 AD), sfântul a fost arestat şi exilat. În anul 325, aparticipat la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea unde a uimit cu simplitatea cu care a explicat credinţa ortodoxă. Atunci, pentru a-i lămuri pe cei ce nu puteau înţelege taina Sfintei Treimi, ia o cărămidă de jos, face asupra ei semnul crucii şi se roagă “În numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”. După care o strânge în pumn. Minunea se petrece: din cărămidă se înalţă foc spre cer, apa se scurge printre degete în jos, în vreme ce în palmă rămâne pământul. Aşa cum în cărămidă, una, se află şi foc şi apă şi pământ, la fel Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt Trei şi Unul în acelaşi timp, explică Spiridon cu simplitate duhovnicească.



ACATIST

După obişnuitul început, se zic:


CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1

Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!







Icosul 1

Popoarele credincioşilor cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinţei noastre, cu umilinţă te lăudăm pe tine, cu cântări ca acestea:

Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;

Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;

Bucură-te, îndreptătorul credinţei;

Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;

Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;

Bucură-te, că şi tu ai lucrat strălucirea credinţei;

Bucură-te, că pe protivnici vitejeşte i-ai gonit;

Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruinţă;

Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;

Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;

Bucură-te, învăţătorul dogmelor creştineşti;

Bucură-te, care cu negrăita dulceaţă îndreptezi pe cei nepricepuţi;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 2-lea

Deşi nu avem îndestulată vrednicie şi pricepere noi ticăloşii, pentru ca să lăudăm cu potrivite cuvinte minunile tale, dar pentru că din suflete curate şi din inimi umilite îndreptăm către tine aceste mărturisiri, primeşte-le Sfinte Spiridoane de la noi, care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!




Icosul al 2-lea

Care dintre noi păcătoşii s-ar putea lăuda că rugăciunea lui cu vrednicie va fi primită de tine, dacă nu ne sârguim a stinge pornirea patimilor noastre cele trupeşti, care sunt lucrare de la vicleanul diavol? Dar prin mulţimea înţelepciunii tale, socotind slăbiciunea firii noastre cu milostivire, pentru necazurile ce ne-au cuprins, primeşte cântarea aceasta:

Bucură-te, cel ce din pântece ai fost ales de Dumnezeu;

Bucură-te, cel care fără învăţătura filozofică ai fost legii apărător, biruind pe filozofi;

Bucură-te, arhiereule împodobit cu darul Sfântului Duh;

Bucură-te, comoara legii noastre cea mult preţuită;

Bucură-te, de la care şi cei mai învăţati legiuitori s-au povăţuit;

Bucură-te, lauda arhiereiior şi a dascălilor;

Bucură-te, podoaba Bisericii lui Hristos; Bucwa-te, mustrătorul obiceiuriior celor rele ale ereticilor;

Bucură-te, că din pruncie ai fost plin de înţelepciune;

Bucură-te, că la Sobor te-ai arătat mare invingător;

Bucură-te, care pentru lege te-ai luptat cu toată puterea;

Bucură-te, cel ce şi astăzi de la noi credincioşii nu te depărtezi;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 3-lea

Împovăraţi de multe ispite, şi în noianul păcatelor celor mai vătămătoare aflându-ne astăzi, mare nădejde punem în tine, Ierarhe. Ajutorul celor fără de nădejde, mângâierea celor necăjiţi, te rugăm fii mijlocitor pentru sufletele noastre, şi împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!




Icosul al 3-lea

Darul Duhului fiind cu tine, deşi în tinereţe ai fost păstor turmelor celor necuvântătoare, la bătrâneţe însă fiind cu înţelepciune, ai ştiut a păstori şi turmele cele cuvântătoare ale credincioşilor şi la Soborul cel dîntâi te-ai arătat apărător şi de minuni făcător; pentru aceasta îţi aducem cântarea:

Bucură-te, episcopul Trimitundei;

Bucură-te, lauda poporului celui credincios;

Bucură-te, tămăduirea bolnavilor;

Bucură-te, că eşti rugător către Dumnezeu pentru cei cuprinşi de patimi;

Bucură-te, că din primejdii mântuieşti pe cei ce aleargă la tine;

Bucură-te, izbăvitorul patimilor celor trupeşti şi sufleteşti;

Bucură-te, că oricine aleargă la ajutorul tău nu iese neajutorat;

Bucură-te, tămăduitorul rănilor celor de moarte;

Bucură-te, că la orice întâmplare fiind chemat eşti grabnic ajutător;

Bucură-te, doctorul cel fără de plată;

Bucură-te, nădejdea tuturor;

Bucură-te, acoperământul şi scăparea noastră;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 4-lea

Mult-milostive părinte, primeşte rugăciunea aceasta a noastră a păcătoşilor, şi cu obişnuita ta bunătate şi milostivire mijloceşte către Ziditorul tuturor, pentru ca să dăruiască vindecare şi sănătate robilor Săi celor ce te cheamă în ajutor, şi cu tine cântă lui Dumnezeu: Aliluia!




Icosul al 4-lea

Astăzi stând înaintea icoanei tale, noi nevrednicii, ca şi când ne-am afla chiar înaintea moaştelor tale, de care bogăţie suntem lipsiţi, şi mărturisind minunile tale pe care le-ai făcut, Sfinte Spiridoane, ascultă această puţină rugăciune şi tinde nouă dreapta ta cea puternică şi binecuvântătoare spre ajutorul nostru, pentru ca după vrednicie să săvârşim cântarea aceasta:

Bucură-te, cel ce eşti cu îngerii slujitor;

Bucură-te, că eşti şi cu oamenii cu trupul petrecător;

Bucură-te, al cărui trup astăzi săvârşeşte minuni;

Bucură-te, că încălţămintele tale slujesc drept dovadă;

Bucură-te, odor nepreţuit al ostrovului Corfu;

Bucură-te, că ale tale minuni în toată lumea s-au vestit;

Bucură-te, cel ce nu cruţi osteneala pentru a face bunătăţi;

Bucură-te, ajutătorul celor ce ştiu minunile tale;

Bucură-te, stâlp neclintit al creştinătăţii;

Bucură-te, lauda patriarhiior şi a cuvioşilor monahi;

Bucură-te, că, slujind în biserică, serafimii te umbreau;

Bucură-te, prin care slujba Sfintelor cu vrednicie se săvârşea;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 5-lea

Aşa precum la ostrovul Corfu, unde sunt moaştele tale, cu milostivire cercetezi şi vindeci toate nepuţinţele poporului celui binecredincios, care aşteaptă ajutorul tău, îndură-te şi de noi nevrednicii; trimite ajutorul tău, şi ne izbăveşte de durerea care ne-a cuprins, întărindu-ne a cânta lui Dumnezeu cântarea aceasta: Aliluia!




Icosul al 5-lea

Pentru ca să arăţi marea ta milostivire neamului omenesc, tu izbăveşti din nevoi pe cei ce se învăluiesc în călătoria pe marea lumii, când cer ajutorul tău puternic şi din adâncul inimii te laudă cu graiuri ca acestea:

Bucură-te, cârmuitorul cel prea bun ai corăbiilor celor învăluite;

Bucură-te, scăparea deznădăjduiţilor înotători;

Bucură-te, alinarea valurilor tulburate;

Bucură-te, că prin suflarea ta undele se potolesc;

Bucură-te, că risipeşti cu rugăciunea ta şi furtuna;

Bucură-te, că se luminează prin a ta mijlocire întunecimea norilor;

Bucură-te, că eşti tare ajutător celor de tunet spăimântaţi;

Bucură-te, izbăvitorul celor înfricoşaţi de săgeata fulgerului;

Bucură-te, că tu mijlocind către Mântuitorul, ne izbăveşti de orice primejdii;

Bucură-te, nădejdea noastră şi scăparea de acum;

Bucură-te, şi pentru noi păcătoşii care în toate primejdiile la tine năzuim;

Bucură-te, pentru că nimeni, din câţi aleargă la tine, nu rămâne fără ajutor;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 6-lea

Cinstitorule de Dumnezeu şi dumnezeiescule Spiridoane, ascultă rugăciunea aceasta a noastră în ceasul acesta, şi prin sfintele şi de Dumnezeu primitele tale rugăciuni, ne izbăveşte de războiul ce ne înfricoşează, precum ai izbăvit pe cei ce erau învăluiţi în mare când au chemat ajutorul tău, pentru ca şi noi, ca aceia să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!




Icosul al 6-lea

Ierarhule al lui Hristos, cinstite slujitor al darului, soleşte nouă păcătoşilor mijocirile tale cele bogate către Stăpânul, pentru ca să ne învrednicim noi păcătoşii a ne împărtăşi de bunătăţile sufleteşti şi trupeşti, cele făgăduite credincioşilor creştini, şi să cântăm ţie:

Bucură-te, Spiridoane al lui Hristos;

Bucură-te, cinstite slujitor al darului;

Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;

Bucură-te, mir care împrăştii toată durerea;

Bucură-te, roua cea răcoritoare de fierbinţeala patimilor celor mai cumplite;

Bucură-te, că prin ale tale rugăciuni slăbănogii se întăresc;

Bucură-te, de aproape ajutător al celor cufundaţi în multe primejdii;

Bucură-te, că tu rogi pe Domnul pentru toţi câţi se află pe patul durerilor;

Bucură-te, că şi noi păcătoşii de la tine cerem ajutorul;

Bucură-te, că văzând numai chipul tău pe icoană, toată durerea ni se alinează;

Bucură-te, al patimilor mare mângâietor;

Bucură-te, şi al celor neputincioşi tare sprijinitor;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 7-lea

O, preamilostive şi mult-îndurate Doamne, nu trece cu vederea lacrimile robilor Tăi, ci le ajută şi-i miluieşte cu iubirea Ta de oameni, izbăvindu-i de toate asupririle şi de tot necazul care i-a cuprins, din pricina mulţimii păcatelor şi, precum pe soacra lui Petru ai ridicat-o din patul durerilor, aşa ridică şi pe robii Tăi din primejdia în care se află, pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, cu care împreună îţi cântăm: Aliluia!




Icosul al 7-lea

Toate puterile cereşti lăudând credinţa cea tare către Dumnezeu, cu tine dimpreună slujesc Ziditorului lumii Celui fără de început; iar noi, nepricepându-ne de altă rugăciune, aducem ţie aceste cuvinte de laudă:

Bucură-te, că ai strălucit credinţa prin minuni;

Bucură-te, că prin credinţă ai putut face minuni;

Bucură-te, că rugăciunile tale niciodată nu au fost neascultate;

Bucură-te, înţeleptule rugător către Dumnezeu;

Bucură-te, tămâie bine-primită înaintea Domnului;

Bucură-te, ale cărui rugăciuni au scăpat suflete din primejdii;

Bucură-te, cel ce biruieşti puterile celor fără de lege;

Bucură-te, tare ajutător al credincioşilor;

Bucură-te, tăria cetăţilor celor locuite de popoarele dreptmăritorilor;

Bucură-te, nimicirea zidurilor celor tari ale celor fără de lege;

Bucură-te, că tiranii sunt biruiţi auzind de puterea credinţei tale;

Bucură-te, temelia asupra căreia s-a aşezat semnul crucii;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 8-lea

Toţi ocârmuitorii binecredincioşi, având nădejdea lor către tine, în orice întâmplare nu se vor ruşina, Părinte Spiridoane, fiind tu creştinătăţii mare folositor; pentru aceea nu trece cu vederea şi ale noastre rugăciuni, Milostive, şi ne ajută şi ne izbăveşte de toate nevoile, măcar ca suntem nevrednici de această dobândire şi vom cânta împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!




Icosul al 8-lea

Având puterea darului primită de la Dumnezeu, tu ai prefăcut seceta în ploi, precum şi mulţimea prisositoare a ploilor, prin ale tale rugăciuni, sfinte, s-a contenit, şi de foametea aceea înspăimântătoare s-a rourat poporul cel ce o aştepta, risipindu-se jitniţele strângătorilor de grâu; pentru care cântăm ţie acestea:

Bucură-te, scăparea cea din foametea cea văzută;

Bucură-te, că tu, ca alt Ilie, ai prefăcut seceta cea tare a vremii în ploi;

Bucură-te, prin ale cărui rugăciuni s-au oprit ploile cele prisositoare;

Bucură-te, nădejdea cea buna a lucrătorilor de pământ;

Bucură-te, mulţimea celor ce seamănă cu credinţă;

Bucură-te, secerisul cel îmbelşugat al semănătorilor;

Bucură-te, cămăraşul cel bogat al săraciior;

Bucură-te, că în orice vreme de secetă, cerând ajutorul tău, îl şi dobândim;

Bucură-te, că de la tine primim ajutor pururea;

Bucură-te, mângâierea celor cuprinşi de nevoi;

Bucură-te, lauda credincioşilor;

Bucură-te, ţarină bineroditoare;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 9-lea

Făcătorule de minuni, Sfinte Ierarhe Spiridoane, după cum în vremea lui Constantin şi a lui Constantie, prin ale tale rugăciuni ai izbăvit poporul de primejdie aducând peste semănăturile lor ploi hrănitoare şi risipind jitniţele strângătorilor de grâu, aşa şi astăzi trimite mila ta asupra poporului ce locuieşte ţara aceasta, dăruindu-le îmbelşugare şi timp roditor, pentru ajutorul sărmanilor şi a celor ce plâng, cu care dimpreună vom cânta lui Dumnezeu: Aliluia!




Icosul al 9-lea

Când ai auzit pe săracul acela cerându-ţi ajutor la necazurile lui, nu l-ai depărtat cu cuvinte întristătoare, nici l-ai deznădăjduit de la bogata dobândire, ci, prefăcând şarpele în aur, l-ai dat lui cu binecuvântarea ta, spre întrebuinţare, şi l-ai scăpat din cumpăna nevoilor; pentru care auzi această laudă:

Bucură-te, bogăţia săracilor;

Bucură-te, ajutătorul celor lipsiţi;

Bucură-te, că ai schimbat şarpele în aur;

Bucură-te, că ai prefăcut firea jivinei în metal;

Bucură-te, că prin aceasta ai arătat netrebnicia metalului cea amăgitoare, a fi trebnică numai în cele de folos;

Bucură-te, că prin aceasta săracul s-a mântuit;

Bucură-te, că ai arătat minunea ta împrumutătorului;

Bucură-te, că prin rugăciunea ta iarăşi în şarpe s-a prefăcut aurul;

Bucură-te, comoară neîmpuţinatăa a săracilor;

Bucură-te, ale cărui daruri mintea noastră nu le poate judeca;

Bucură-te, vistierul darurilor lui Hristos;

Bucură-te, că averea lumii acesteia nu ţi-a trebuit;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 10-lea

Asemenea săracului aceluia socotindu-ne şi pe noi, care suntem săraci de faptele cele bune, dăruieşte-ne ajutorul tău cu care, biruind toate pornirile vrăjmaşilor de asupra noastră şi năvălirea şerpilor celor otrăvitori de gânduri, care se luptă cu noi neîncetat, să dobândim cele spre folos pentru viaţa aceasta şi pentru cea viitoare, cântând împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!




Icosul al 10-lea

Cine nu se va înfricoşa de lucrurile tale, când va auzi, cum cea moartă din mormânt ţi-a răspuns, când ai întrebat-o şi cum au fost izbăviţi corăbierii de înecare? Pentru zavistuitul, pe care l-ai izbăvit de la moarte. Şi pentru toate minunile tale, toţi îţi aducem această laudă:

Bucură-te, ajutorul văduvelor;

Bucură-te, descoperirea lucrurilor celor neştiute;

Bucură-te, că şi cea moartă ţi-a răspuns pentru credinţa ta;

Bucură-te, că răspunsul acela a făcut pe cei necredincioşi să amuţească;

Bucură-te, că tu toate acestea le-ai făcut pentru credinţă;

Bucură-te, că ai săvârşit minuni de care s-au îngrozit aleşii păgânilor;

Bucură-te, că pentru slava Ziditorului ai voit a face acestea;

Bucură-te, că bunătăţile pământului nu ţi-au trebuit;

Bucură-te, că ai adunat avuţiile tale în cer;

Bucură-te, că şi astăzi tot de acolo se revarsă milele tale;

Bucură-te, şi pentru noi care mulţumim ţie pentru câte ne dăruieşti;

Bucură-te, că pentru toate cântăm ţie: "Bucură-te"

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 11-lea

Auzind moarta glasul tău, din mormânt ţi-a răspuns la întrebarea ce i-ai făcut; şi precum cu credinţă ai făcut trupul cel fără de suflare să dea glas, aşa cu milostivire fă şi trupurile noastre acestea lipsite de bunătăţi, ca să dobândească sănătate şi mântuire, pentru ca şi noi, dimpreună cu tine, sfinte, să aducem lui Dumnezeu cântare: Aliluia!




Icosul al 11-lea

Doctorul sufletelor şi al trupuriior, Sfinte Spiridoane, care pe împăratul Constantin l-ai izbăvit de boala ce avea şi pe copilul femeii celei de atunci l-ai întors spre viaţă, întoarce şi ticălosul nostru suflet cel mort de mulţimea păcatelor ce l-au cuprins din îndemnarea diavolului, şi primeşte spre plată mulţumirea aceasta:

Bucură-te, tămăduirea credinciosului împărat;

Bucură-te, scăparea copilului femeii cel ce era pe moarte;

Bucură-te, că prin tine a fost bucurata mama copilului cel vindecat;

Bucură-te, bucuria maicilor celor iubitoare de fii;

"Bucură-te", a zis ţie împăratul Constantin;

"Bucură-te", ţi-a cântat cu lacrimi femeia aceea cu fiul său;

Bucură-te, ale cărui leacuri nu sunt amăgitoare;

Bucură-te, scăparea femeii celei desfrânate care a îndrăznit a se atinge de tine;

Bucură-te, că văzând tu desfrânarea ei, pocăindu-se s-a curăţat;

"Bucură-te", a strigat ţie desfrânata aceea, dacă a scăpat de păcate;

Bucură-te, tămăduirea trupului meu;

Bucură-te, mântuirea sufletului meu;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 12-lea

Nu cerem mai multă îndurare de la tine, părinte, decât ai arătat tuturor acelora care mai înainte de noi au ajuns la ajutorul tău şi, pentru numele tău şi mijlocirea ta, au dobândit de la Împăratul cerului şi al pământului vindecare bolilor, sănătate şi sporire către cele de folos, pentru ca, precum aceia, aşa şi noi dimpreună cu tine, să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!




Icosul al 12-lea

Nu ne da morţii, preafericite, precum pe femeia cea căzută în păcatul desfrânării, măcar că şi decât dansa suntem mai păcătoşi; pentru că noi, fiind cuprinşi de ruşinea faptelor noastre celor ce din tinereţe ne-au cuprins, nu ne vom îndoi a mărturisi păcatele noastre către tine şi a cere ajutorul tău cu graiuri ca acestea:

Bucură-te, mărturia celor ce şi-au mărturisit păcatele către tine şi s-au pocăit;

Bucură-te, mustrarea celor ce cu viclenie tăinuiesc păcatele lor;

Bucură-te, că nu suferi pe cei ce petrec în nelegiuiri;

Bucură-te, că te-ai arătat folositor tare celor ce s-au pocăit;

Bucură-te, că tu ai slobozit limba mândrului diacon ce se oprise, spre smerire;

Bucură-te, că tu ai întors capra de la cel ce o răpise, aducând-o la stăpânul ei;

Bucură-te, că tu mai înainte ai descoperit lucruri neştiute care aveau să fie;

Bucură-te, că mulţi au venit la credinţă, văzând ale tale minuni;

Bucură-te, că şi eu de la tine aştept tămăduire;

Bucură-te, şi-mi fii mijocitor pentru iertarea păcatelor mele;

Bucură-te, că ai bucurat cu minunile tale tot neamul creştinesc;

Bucură-te, astăzi şi pentru mine păcatosul şi mă miluieşte;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Condacul al 13-lea

O, preabunule şi întru tot lăudăte Părinte Spiridoane, primind acest dar de acum, fii mijlocitor către înduratul Dumnezeu, ca pentru ale tale sfinte rugăciuni şi a Sa iubire de oameni, să ne dăruiască sănătate şi iertare de păcate, ca şi noi cu tine împreună să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)




Apoi iarăşi se zice Icosul întâi

Popoarele credincioşilor cunoscând mulţimea minunilor tale, prin care ai ruşinat pornirea ereticilor cea fără judecată asupra credinţei noastre, cu umilinţă te lăudăm pe tine, cu cântări ca acestea:

Bucură-te, ierarhul Mântuitorului Hristos;

Bucură-te, scăparea celor ce năzuiesc către tine;

Bucură-te, îndreptătorul credinţei;

Bucură-te, ajutătorul celor necăjiţi;

Bucură-te, că mintea păgânilor tu o întuneci;

Bucură-te, că şi tu ai lucrat strălucirea credinţei;

Bucură-te, că pe protivnici vitejeşte i-ai gonit;

Bucură-te, cel ce pururea nouă te-ai arătat purtător de biruinţă;

Bucură-te, făclia care luminezi pe cei din întunericul păcatului;

Bucură-te, cel ce cu blândeţe primeşti la tine pe cei greşiţi;

Bucură-te, învăţătorul dogmelor creştineşti;

Bucură-te, care cu negrăită dulceaţă îndreptezi pe cei nepricepuţi;

Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!




Şi Condacul întâi

Apărătorului credinţei dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulţumitoare, toţi care prin ale lui înţelepte învăţături ne-am luminat cu credinţa, şi să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridoane, mare făcătorule de minuni!

miercuri, 7 decembrie 2011

Sfântuliţa

SFÂNTULIŢA - Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş.

O comparaţie imaginară contrastantă, a două imagini de nealăturat, Sfântuliţa şi ..... săracele fete-femei despuiate din ziarele de scandal şi can-can care nu mai au nici o perdea, care viermuisc în oraşe, în case, în sufletele oamenilor. Fete pe care nu trebuie să le dispreţuim, surori ale noastre, copile fără minte de vârste fragede care îşi vând sufletul şi trupul pentru plăceri carnale, trecătoare şi pentru bani. Sărăcia şi necazurile vieţii te împing la greşeli, toţi greşim şi poate greşeala este mai mare a celor nepăsători.
Dumnezeu va despărţi grâul de neghină!
Dar oare asta ne bucură pe noi?
Nu!
Dăruiţi o vorbă bună celor rătăcite şi celor rătăciţi, dăruiţi un colţ de Rai, dăruiţi o şansă la libertate creştină, liberi fii ai Lui Dumnezeu!
Cuvintele sunt vii pot schimba vieţi!
Un cuvânt bun ÎNALŢĂ!
Un cuvânt rău SMINTEŞTE!
Româncă şi bulgară în acelaşi timp, milostivă şi smerită, Sfântuliţa, urmează în Ceata Sfinţilor Darnici şi Milostivi Sfântului Ierarh Nicolaie Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, murind pentru dărnicia ei!
Dăruiţi o mână întinsă, o speranţă, o altă viaţă, o rază de lumină, o mângâiere, celor apropiaţi, semenilor noştrii şi în acelaşi timp educaţi-vă copii în acest Har al dărniciei!
Binecuvântată să fii tu Sfântuliţa noastră rugătoare şi mijlocitoare către Domnul şi Măicuţa Lui Preasfânta Fecioară Maria!

A fost ucisă de tatăl său, la vârsta fragedă de 12 ani, pentru că dracul nu putea suporta curăţia, evlavia, dărnicia şi smerenia ei, iar Sfântuliţa crescută în Dreapta Credinţă de către mama ei, mamă care murise pe când era ea mică, era plină de Lumină şi Har Dumnezeiesc, fecioară nevinovată şi milostivă ce dădea de mâncare sărmanilor de pe drum, din mâncarea tatălui ei!!! Tatăl ei a aruncat cu toporul după ea după ce a pândit-o ca să vadă de ce nu primea mâncarea pregătită de mama ei vitregă, mamă care o ura pentru vrednicia ei probabil! A rănit-o la picior şi a ucis-o. Minunea care s-a întâmplat cu trupul ei, care s-a îngreunat şi nu a mai fi putut fi ridicat de jos, s-a răspândit pretutindeni.
Arhiepiscopul de Târnovo a venit la ea cu mare alai chemat de tatăl înfricoşat, iar până când nu s-a rostit numele casei unde se va odihni, Mânăstirea Curtea de Argeş, nu s-a uşurat pentru a putea fi ridicată.
Lăsaţi copii să-şi aleagă astfel de exemple, să aibe o alternativă la mizeria globală!
Cei ce greşesc trebuie îndrumaţi cu răbdare, prin exemple proprii!

Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filotee preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoabă fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă ! Pentru aceasta cîntăm ţie : Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată.
Doamne Ajută!


Acatistul Sfintei Filofteia

Filofteia - Sfanta Mucenita !

(7 decembrie)

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.
Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Ca ceea ce din pruncie jertfa fara prihana te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta buna, Filotee preafericita, Celui ce din pantecele maicii tale te cunostea pe tine, ceea ce te-ai aratat podoaba fecioarelor si locuitoarea camarii celei de nunta, vrednica esti de lauda ! Pentru aceasta cantam tie : Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Icosul 1 :

Plecand acum genunchii inaintea Facatorului tuturor si mainile tinzindu-le catre Cuvantul Cel mai inainte de veac, iertare gresealelor noastre cerem, putere de cuvant, luminare si pricepere mintii noastre, ca sa laudam nevointele si vitejiile fericitei Filofteea si catre dansa sa graim cu caldura unele ca acestea :

Bucura-te, Filofteea, cea din rau tata nascuta;
Bucura-te, ca de mama credincioasa ai fost crescuta;
Bucura-te, trandafirul rasarit din maracine;
Bucura-te, ca tot timpul bun miros reversi din tine;
Bucura-te, ca in lume ai fost blanda mielusita;
Bucura-te, ca a ta mama ti-a fost buna pastorita;
Bucura-te, porunca sfanta, cu desavarsita minte;
Bucura-te, ca de mica ai mers pe caile sfinte;
Bucura-te, ca in chinuri ti-a fost totdeauna traiul;
Bucura-te, ca rabdarea te-a facut sa castigi raiul;
Bucura-te, ca necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucura-te, ca de Domnul te-ai preamarit dupa moarte;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 2 :

Mutandu-se din viata aceasta vremelnica, binecredincioasa maica ta, te-a lasat pe tine la toata lipsa plinitoare si mostenitoare faptelor ei celor bune, pe care urmandu-le, ai cantat lui Dumnezeu neincetata cantarea : Aliluia !

Icosul 2 :

Frica si cutremur ne cuprinde pe noi, cei intunecati la minte, ca nu ne pricepem de unde vom incepe a-ti aduce tie laude, fecioara, sau care cantare iti vom canta, sau cu ce cununi te vom incununa; dar indraznind, pentru rugaciunile tale cele catre Dumnezeu, cu inima umilita cantam tie acestea :

Bucura-te, odraslirea cea in Tarnov rasarita;
Bucura-te, cea de Domnul in rai acum rasadita;
Bucura-te, aurora cu raze stralucitoare;
Bucura-te, stea cereasca ce luminezi ca un soare;
Bucura-te, ca in lume te-a hranit cereasca raza;
Bucura-te, ca prin tine crestinii se lumineaza;
Bucura-te, ca pe tine te-am castigat bogatie;
Bucura-te, ca povata ne-ai dat cum sa urmam tie;
Bucura-te, ca prin tine am primit hrana cereasca;
Bucura-te, pilda celor ce vor sa se mantuiasca;
Bucura-te, calauza sufletelor celor drepte;
Bucura-te, indreptarul fecioarelor intelepte;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 3 :

Auzind tu, fericito, glasul Evangheliei Domnului, care fericeste pe cei milostivi, tare l-ai intiparit in inima ta si cu atata credinta l-ai primit si atata l-ai iubit, incat cu infocata si dumnezeieasca ravna aprinzindu-te, cu insutite osteneli si cu sarguinta multa ai cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 3 :

Multa purtare de grija ai avut in cugetul tau pentru saraci, fericita Filotee, pentru ca ravneai ca sa nu ramana nici unul nemiluit din cei ce asteptau de la tine milostenie, nici un flamand sa nu se duca nesaturat, nici un gol neimbracat, nici un mahnit nemangaiat; pentru care, laudandu-te, cantam tie acestea :

Bucura-te, comoara milei, cea-n veci nedesertata;
Bucura-te, imbracarea celor goi fara de plata;
Bucura-te, celor flamanzi paine buna, hranitoare;
Bucura-te, celor straini casa adapostitoare;
Bucura-te, izbavitoare a celor primejduiti;
Bucura-te, alinare a ranii celor scarbiti;
Bucura-te, celor cazuti grabnica sprijinitoare;
Bucura-te, la nevoie fierbinte folositoare;
Bucura-te, feciorie, cu milostenie-nsotita;
Bucura-te, tinerete, cu viata-mbunatatita;
Bucura-te, mangaierea celor ce se roaga tie;
Bucura-te, ca prin moarte ai ramas deapururi vie;
Bucura-te, Fiiotee, fecioara prealaudata !

Condacul 4 :

Vazandu-te pe tine vrajmasul firii omenesti ca te-ai apucat de lucrarea ei savarsirea faptei celei bune si mai vartos de fapta care fi-va laudata in ziua Judecatii, a socotit sa te impiedice pe tine ca oarecand pe Eva in rai, dar n-a putut, caci neincetat cantai lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 4 :

Ca viforul s-au pornit asupra ta uratii si spurcatii diavoli si ispitiri fara de numar ti-au adus, ca prin multimea si greutatea ispitelor sa te intoarca pe tine de la o lucrare ca aceasta. Dar tu, fericita, fiind intemeiata pe Hristos, Piatra cea din capul unghiului, tare i-ai sfaramat pe ei; drept aceea vrednica esti a te cinsti cu acestea :

Bucura-te, fericito, cea de fapte bune plina;
Bucura-te, ca prin chinuri te-ai imbracat cu lumina;
Bucura-te, desfatarea maicii tale iubitoare;
Bucura-te, diadema a-nteleptelor fecioare;
Bucura-te, prunca sfanta a Domnului urmatoare;
Bucura-te, milostiva, cea de saraci iubitoare;
Bucura-te, ca pe diavol tu l-ai umplut de rusine;
Bucura-te, ca satana a fost biruit prin tine;
Bucura-te, ca credinta ai avut in Hristos, tare;
Bucura-te, ca rasplata dobandit-ai prin rabdare;
Bucura-te, vitejie, in trup de copil lucrata;
Bucura-te, biruinta, de Duhul Sfant insuflata;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 5 :

Vifor de urgie mare a pornit tatal tau cel intunecat la minte si impietrit la inima, sufland cu ingroziri si cu chinuri asupra ta, fericita Filotee; dar n-a putut sa te clinteasca, pentru ca intemeiata erai pe Piatra credintei, Hristos, pe care tu, preainteleapta fecioara, stand, lui Hristos, Celui ce te intarea pe tine, ai cantat : Aliluia !

Icosul 5 :

Cine din pamanteni poate sa spuna cu deamanuntul chinurile tale cate ai suferit de la tatal tau cel intunecat la cuget, si de la mama ta vitrega ? si ce minte poate sa priceapa rabdarea ta, intru toate cate ai patimit ? Drept aceea, minunandu-ne de viata ta cea mai presus de fire, te laudam cu fericiri ca acestea :

Bucura-te, cea de Domnul pentru mila randuita;
Bucura-te, ca mult fost-ai de tatal tau chinuita;
Bucura-te, ca adesea fost-ai si crunt biciuita;
Bucura-te, ca pe spate si pe obraz ai fost lovita;
Bucura-te, caci chinuri grele si batai ai indurat;
Bucura-te, ca pe toate cu tarie le-ai rabdat;
Bucura-te, ca-n trup rani, ca Hristos ai suferit;
Bucura-te, ca din cale nimica nu te-a clintit;
Bucura-te, ca in toate bucuroasa ai patimit;
Bucura-te, ca si viata pentru Domnul ti-ai jertfit;
Bucura-te, ca de Dansul esti acum in cer marita;
Bucura-te, ca luat-ai cununa nevestejita;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 6 :

Cand tu, preafericita Filotee, imparteai hrana saracilor, atunci satana, ca si la Iuda, a pus in mintea tatalui tau gand rau si ucigas; ca pandindu-te pe tine din loc ascuns si vazandu-te hranand flamanzii, indata s-a umplut de draceasca manie si a zvarlit in tine cu barda cea plugareasca; si ranandu-ti piciorul indata ti-ai dat sufletul in mainile lui Dumnezeu, de care bucurandu-te tare, ai cantat : Aliluia !

Icosul 6 :

Inger s-a trimis atunci din cer ca sa lumineze trupul tau cel fecioresc, mucenita Filotee; si venind, a stat nevazut si a inceput a grai catre tine :

Bucura-te, mucenita, cea de tatal tau ucisa;
Bucura-te, ca dand mila, catre Domnul esti trimisa;
Bucura-te, ca rabdarea te-a suit la inaltime;
Bucura-te, ca de-aproape vezi pe Preasfanta Treime;
Bucura-te, ca de Domnul esti aleasa si primita;
Bucura-te, ca de Dansul esti in rai salasluita;
Bucura-te, ca de-a pururi porti luminata cununa;
Bucura-te, ca in ceruri stai cu dreptii impreuna;
Bucura-te, ca ai parte intre sfintele fecioare;
Bucura-te, ca de slava te-ai facut mostenitoare;
Bucura-te, ca in ceruri esti de-a pururi desfatata;
Bucura-te, ca-n tot timpul de noi esti binecuvantata;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 7 :

Zacand trupusorul tau cel curat pe pamant si inca singe din piciorul tau cel taiat curgand, cu stralucire cereasca a fost inconjurat, incat si locul cel dimprejur s-a umplut de lumina; si aceasta vazand ticalosul si ucigasul tau tata, cu spaima infricosandu-se, a alergat in cetate si a spus cele ce a vazut, ca nu stia intunecatul sa cante : Aliluia !

Icosul 7 :

Alergand fecioarele dimpreuna cu mamele lor la locul unde erai ucisa, ca sa te vada pe tine, fericita Filotee, si vazand cu ochii lor stralucirea luminii care te inconjura, minunandu-se intru sine, au inceput a te lauda, zicand :

Bucura-te, Filotee, inteleapta si preabuna;
Bucura-te, ca esti noua sora scumpa si cununa;
Bucura-te, ca in ceruri s-a proslavit al tau nume;
Bucura-te, ca lumina esti fecioarelor in lume;
Bucura-te, ca la Domnul ti-a fost inima de mica;
Bucura-te, ca iubindu-L, de chinuri nu ti-a fost frica;
Bucura-te, ca spre bine mult ai fost sarguitoare
Bucura-te, ca in toate intreci pe alte fecioare;
Bucura-te, ca pe Domnul L-ai castigat acum mire;
Bucura-te, ca gusti de-acum a raiului indulcire;
Bucura-te, ca in ceruri te avem mijlocitoare;
Bucura-te, ca la Domnul ne esti calda rugatoare;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 8 :

Auzind arhiepiscopul Tarnovei cele spuse de tatal tau, indata, cu dregatorii cetatii si cu tot clerul si poporul a venit la tine; si vazand trupul tau stralucind de lumina, cu frica au cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 8 :

Tot orasul Tarnovei si satele dimprejur au alergat la locul ce stralucea, fecioara Filotee; si vazand minunea care s-a savarsit intru tine, dimpreuna cu arhiepiscopul ti-au impletit cantari, zicand unele ca acestea :

Bucura-te, a Tarnovei lauda nestricacioasa;
Bucura-te, sfant vlastar din maica binecredincioasa;
Bucura-te, crinul fraged din gradina lui Hristos;
Bucura-te, floare alba cu nevestejit miros;
Bucura-te, chip al milei si al dragostei crestine;
Bucura-te, viata scurta invesnicita prin mult bine;
Bucura-te, ca prin trude esti mutata intre sfinte;
Bucura-te, ca gusti raiul care l-ai dorit fierbinte;
Bucura-te, ca acolo ti-ai gasit pe maica buna;
Bucura-te, ca te veselesti cu dansa impreuna;
Bucura-te, ca podoaba Biserica te castiga;
Bucura-te, ca tot omul te lauda si iti striga :
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 9 :

Stransa fiind toata multimea popoarelor imprejurui tau, cu frica s-au apropiat de tine, vrand sa te ridice de la pamant; dar vazand greutatea cea mai presus de fire a trupului tau, toti s-au umplut de mirare si cu spaima au cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 9 :

Intelegand popoarele ca nu-ti este voia sa te ridice de la pamant, cu nedumerire se uitau unii la altii; apoi, luminati fiind de sus, au inceput sa numeasca toate manastirile si vazand ca vrei sa mergi la biserica din Curtea de Arges, au inceput a grai tie :

Bucura-te, ca tu insati ti-ai hotarit locuinta;
Bucura-te, ca prin Domnul ti s-a implinit dorinta;
Bucura-te, ca departe s-a vestit al tau sfant nume;
Bucura-te, ca viata ti s-a cunoscut in lume;
Bucura-te, fericito, tu preascump al nostru rod;
Bucura-te, ca te-asteapta Radu Negru Voievod;
Bucura-te, ca mergi astazi sa lucrezi in Romania;
Bucura-te, ca departe ti-ai intins apostolia;
Bucura-te, ca poporul vine voia sa-ti plineasca;
Bucura-te, iubitoare de Tara cea Romaneasca;
Bucura-te, ca romanii te-au cistigat bogatie;
Bucura-te, ca de-a pururi si noi iti vom canta tie :
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 10 :

Daca s-a dat stire lui Radu Negru Voda ca vrei sa vii in Tara Romaneasca, cu lacrimi de bucurie a laudat pe Dumnezeu si luand multime de popor a alergat catre Dunare intru intampinarea ta; si vazandu-te de mult popor petrecuta, a cantat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 10 :

Primit-a Domnul Tarii Romanesti, Radu Negru Voda, cu mare bucurie si evlavie cinstitele si sfintele tale moaste si laudand pe Dumnezeu, a grait catre tine asa :

Bucura-te, Filotee, mucenita preacinstita;
Bucura-te, cea de Domnul, tarii noastre daruita;
Bucura-te, voitoarea noastra cea de prea mult bine;
Bucura-te, ca pamantul ni s-a luminat prin tine;
Bucura-te, ca noi astazi te primim ca pe un soare;
Bucura-te, ca in juru-ti versi raze mangaietoare;
Bucura-te, ca la Arges ti-ai ales locas in lume;
Bucura-te, ca poporul iti cinsteste al tau nume;
Bucura-te, ca podoaba fi-vei Bisericii vesnic;
Bucura-te, frumusetea si stalpul si cel puternic;
Bucura-te, pazitoare a credintei stramosesti;
Bucura-te, mandra floare a gradinii romanesti;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 11 :

Faclie purtatoare de lumina te avem pe tine, fecioara Filotee, ca luminezi toata Biserica din Tara Romaneasca si izvorand buna mireasma, neincetat reversi tamaduiri celor ce alearga cu credinta la racla sfintelor tale moaste ! Pentru aceasta lui Dumnezeu, Celui ce Te-a preamarit pe tine, cu neincetate multumiri cantam : Aliluia !

Icosul 11 :

Avand noi sfintele tale moaste pe pamantul nostru ca pe o comoara nepretuita, ne umplem de sfintenie si privind la dansele ca la o lumina cereasca, cu frica si cu cutremur cantam tie acestea :

Bucura-te, ca tu insati ti-ai ales aceasta tara;
Bucura-te, ca la Arges moastele ti se asezara;
Bucura-te, Filotee, sfanta noastra bogatie;
Bucura-te, ca mari daruri ti-a harazit Hristos tie;
Bucura-te, stralucirea credintei celei crestine;
Bucura-te, indulcirea celor ce vin catre tine;
Bucura-te, lecuirea bolilor nenumarate;
Bucura-te, datatoare de puteri si sanatate;
Bucura-te, rugatoarea cea pentru noi cu caldura;
Bucura-te, ca prin tine spre noi Domnul se indura;
Bucura-te, ca tot omul din ajutoru-ti apuca;
Bucura-te, ca pe nimeni nu-l lasi mahnit sa se duca;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 12 :

Auzit-am, fecioara Filotee, viata ta cea dumnezeiasca, vazut-am si minunile tale si indulcindu-ne de facerile tale de bine ce arati noua in toate zilele, credem si indraznirii tale catre Dumnezeu. Drept aceea, lui Hristos, Celui ce te-a marit pe tine, din inima Ii cantam : Aliluia !

Icosul 12 :

Laudam nevointele tale, Filotee fecioara, cinstim patimile, marim indelunga-rabdarea ta, fericim sfantul tau sfarsit, cantam barbatia ta cea neinvinsa ce s-a aratat in trupul tau cel tinerel si crud; si privind toate ostenelile vietii tale care te-au preamarit pe pamant si in cer, unde acum locuiesti, te rugam, fa pomenire si de noi, cei ce alergam la racla sfintelor tale moaste, ca, izbavandu-ne de toata nevoia si imparatiei cerurilor facandu-ne partasi, sa te laudam pe tine, graind unele ca acestea :

Bucura-te, cea la Tarnov in Bulgaria sfintita;
Bucura-te, cea de ceruri romanilor daruita;
Bucura-te, ca acum locuiesti la inaltime;
Bucura-te, ca in lume savarsesti minuni multime;
Bucura-te, ca stai vesnic intre cetele marite;
Bucura-te, ca prin tine mila Domnul ne trimite;
Bucura-te, ca vezi fata Ziditorului a toate;
Bucura-te, ca prin tine din primejdii El ne scoate;
Bucura-te, ca solia-ti are trecere la Domnul;
Bucura-te, ca-ti asculta rugile pentru tot omul;
Bucura-te, ca esti noua ajutor intru primejdii;
Bucura-te, ca pe tine te avem stalp al nadejdii;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

Condacul 13 :

( acest condac se zice de trei ori )

O, intru tot laudata si mult milostiva mucenita Filotee, primind multumirea noastra cea saraca si aceasta putina rugaciune de acum, de toate relele ne pazeste, pace lumii mijloceste, de vrajmasii cei vazuti si nevazuti ne mantuieste si ne apara pe noi de vesnica osanda, ca dimpreuna cu tine, lui Hristos Dumuezeu sa-I cantam : Aliluia !

O, intru tot laudata si mult milostiva mucenita Filotee, primind multumirea noastra cea saraca si aceasta putina rugaciune de acum, de toate relele ne pazeste, pace lumii mijloceste, de vrajmasii cei vazuti si nevazuti ne mantuieste si ne apara pe noi de vesnica osanda, ca dimpreuna cu tine, lui Hristos Dumuezeu sa-I cantam : Aliluia !

O, intru tot laudata si mult milostiva mucenita Filotee, primind multumirea noastra cea saraca si aceasta putina rugaciune de acum, de toate relele ne pazeste, pace lumii mijloceste, de vrajmasii cei vazuti si nevazuti ne mantuieste si ne apara pe noi de vesnica osanda, ca dimpreuna cu tine, lui Hristos Dumuezeu sa-I cantam : Aliluia !

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Plecand acum genunchii inaintea Facatorului tuturor si mainile tinzindu-le catre Cuvantul Cel mai inainte de veac, iertare gresealelor noastre cerem, putere de cuvant, luminare si pricepere mintii noastre, ca sa laudam nevointele si vitejiile fericitei Filofteea si catre dansa sa graim cu caldura unele ca acestea :

Bucura-te, Filofteea, cea din rau tata nascuta;
Bucura-te, ca de mama credincioasa ai fost crescuta;
Bucura-te, trandafirul rasarit din maracine;
Bucura-te, ca tot timpul bun miros reversi din tine;
Bucura-te, ca in lume ai fost blanda mielusita;
Bucura-te, ca a ta mama ti-a fost buna pastorita;
Bucura-te, porunca sfanta, cu desavarsita minte;
Bucura-te, ca de mica ai mers pe caile sfinte;
Bucura-te, ca in chinuri ti-a fost totdeauna traiul;
Bucura-te, ca rabdarea te-a facut sa castigi raiul;
Bucura-te, ca necazuri suferit-ai multe foarte;
Bucura-te, ca de Domnul te-ai preamarit dupa moarte;
Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata !

si Condacul intai

Ca ceea ce din pruncie jertfa fara prihana te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta buna, Filotee preafericita, Celui ce din pantecele maicii tale te cunostea pe tine, ceea ce te-ai aratat podoaba fecioarelor si locuitoarea camarii celei de nunta, vrednica esti de lauda ! Pentru aceasta cantam tie : Bucura-te, Filotee, fecioara prealaudata.