blogul unui om

Dumnezeu să ne ajute şi să ne arate paşii mărunţi!!!


sâmbătă, 19 februarie 2011

Catedrala Mântuirii Domnului și Calendarul Creștin Ortodox

De dimineață, stăteam și mă gândeam cu noul calendar creștin otodox în mâini.
Decupam cu o mică forfecuță în timp ce lumina alunga încet întunericul. Nu vreau să fac acum poezie dar ca să mă înțelegeți dimineața devreme vezi lucrurile altfel mul mai cristal, mai limpede, ca printr-o lupă.
Mi-am dat seama de două aspecte nebănuite acum câteva zile când am fost oarecum revoltat de două evenimente ce s-au petrecut ca o adevărată reformă în Biserica Ortodoxă Română, în sânul ei putem spune.

- Primul. Schimbarea formatului calendarului creștin ortodox, în sensul introducerii unei linii roșii între sâmbătă și duminică, ca subliniere a faptului că Duminica este prima zi a săptămânii. Acum, cu alți ochi, ochii de dimineață, înclin să cred că această reformă nouă, este dreaptă, deoarece pînă acum trăiam cu impresia că săptămâna este sortită muncii iar a șaptea zi odihnei, pentru că și Dumnezeu s-a odihnit, deci săptămâna avea o atmosferă greoaie de robire, de muncă ca blestem și izgonire din rai a omului pentru păcatul primar, o atmosferă întunecată chiar, o atmosferă încărcată de dominare a Vechiului Testament, pe când acum Învierea Domnului fiind menționată ca primă zi a săptămânii transmite un aer sănătos plin de viață întregii săptămâni ce urmează, putem spune ca o umbră luminoasă, protectoare, umbra plină de lumină a Noului Testament. Da, cred că este corect să spunem că este o revoltă chiar împotriva noțiunii occidentale de weekend, de huzureală și relaxare bolnăvicioasă. Duminica, trebuie știut, clar, nu este o zi de odihnă. Duminica nu se lucrează fizic, dar se lucrează în Dumnezeu și cu Dumnezeu, se lucrează temeinic asupra sufletului la Sfânta Liturghie. Duminica trebuie văzută ca sărbătoare și ca praznic al Învierii.
Duminica este începutul Mântuirii noastre!

-Al doilea. S-au demarat lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului.
În presă au fost campanii întregi împotriva acestei lucrări deoarece toată lumea crede că nu este momentul demarării acestei acțiuni și investiții de anvergură, în această criză cumplită. Eu stăteam la fel cu îndoiala aceasta în suflet. Pe același calendar am văzut imaginea Catedralei Mântuirii Neamului și textul "Ajutorul tău pentru Catedrala Mântuirii Neamului" și din numele ei, ales cu har, am înțeles: DA este momentul, a venit momentul pocăinței noastre a tuturor românilor, a spălării păcatelor, a smereniei și a speranței pentru că, cu toții mai mult sau mai puțin, ne-am implicat sau ne-am complăcut sau am fost lași sau nu ne-a păsat și am ținut în spate pe prigonitorii Bisericii timp de 40 de ani, sau de 60 după părerea unora sau poate nici acum unii nu ne-am schimbat...
Trebuie să facem această catedrală pentru ca Dumnezeu să ne ierte ca neam, să ne ierte pentru cei care au murit în închisori, să ne ierte pentru cei prigoniți, să ne ierte pentru cei ce au plătit cu exilul sau cu fuga din țară, să ne ierte pentru cei flămânzi, pentru cei asupriți, să ne ierte pe toți cei cu un trai călduț de-a lungul vremurilor vechi și noi, să ne ierte pe cei părtași cu știință sau neștiință la această cădere fără oprire, să ne ierte pe toți cei păcătoși, să-i ierte atât pe cei căzuți la pământ cât și pe cei "căzuți în sus".

Nu vreau să fac politică ci să vă transmit că așa cum mai spus mai sus Duminica este începutul Mântuirii noastre personale, așa Această Catedrală a Mântuirii Neamului este începutul Mântuirii Neamului Românesc.

Mai jos vă menționez din același calendar conturile:
cont BCR (ROL) RO53RNCB0075004895030109 Sucursala sector 4, București
cont BCR (EURO) RO96RNCB0075004895030111 Sucursala sector 4, București
cont BCR (USD) RO26RNCB0075004895030110 Sucursala sector 4, București

Doamne Ajută!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu