Clasicul răspuns fără pretenţii de maturizare sufletească este: -Perpetuarea speciei!
Omul egoist, omul ajuns la mare distanţă de Dumnezeu, clădeşte o familie, face copii considerându-se creatorul lor total, îi creşte şi moare încercând să-şi transpună în ei imaginea lui, le inoculează tot ceea ce consideră el că este bine, pentru ca urmaşii lui să devină, o copie a lui, o împlinire a dorinţei, înguste de fapt, de a fi nemuritor, de a trăi nesfârşit prin urmaşi.
Omul trăieşte cu informaţia clară că va muri, dar moare crezând până în ultima clipă că este nemuritor trupeşte. Această senzaţie nu şi-o descrie, nu o înţelege. Omul nu înţelege că sufletul este cel care te susţine în ideea nemuriri, pentru că dacă ar şti că sufletul este nemuritor, atunci prioritatea ar deveni grija faţă de suflet, nu faţă de trup.
Dar ce surpriză va avea ca suflet ajuns în cunoaştere deplină după moarte că tot ceea ce a făcut este un mare ZERO faţă de ce ar fi trebuit să facă!
Numai că această trezire la realitatea crudă, este bine să nu vină prea târziu, pentru că atunci nemurirea o vei câştiga în eternitatea întunericului, nu a Luminii!
Scopul Vieţii este Mântuirea noastră şi a semenilor noştri, chiar aş spune că scopul cel mai important este Mântuirea Aproapelui.
Vom da socoteală nu pentru ce am făcut în familie, pentru că asta toţi o facem, ci pentru ce am făcut cu cel căzut, chiar cu duşmanul nostru, chiar cu cel ce ne prigoneşte!
Doamne Ajută.
Omul egoist, omul ajuns la mare distanţă de Dumnezeu, clădeşte o familie, face copii considerându-se creatorul lor total, îi creşte şi moare încercând să-şi transpună în ei imaginea lui, le inoculează tot ceea ce consideră el că este bine, pentru ca urmaşii lui să devină, o copie a lui, o împlinire a dorinţei, înguste de fapt, de a fi nemuritor, de a trăi nesfârşit prin urmaşi.
Omul trăieşte cu informaţia clară că va muri, dar moare crezând până în ultima clipă că este nemuritor trupeşte. Această senzaţie nu şi-o descrie, nu o înţelege. Omul nu înţelege că sufletul este cel care te susţine în ideea nemuriri, pentru că dacă ar şti că sufletul este nemuritor, atunci prioritatea ar deveni grija faţă de suflet, nu faţă de trup.
Dar ce surpriză va avea ca suflet ajuns în cunoaştere deplină după moarte că tot ceea ce a făcut este un mare ZERO faţă de ce ar fi trebuit să facă!
Numai că această trezire la realitatea crudă, este bine să nu vină prea târziu, pentru că atunci nemurirea o vei câştiga în eternitatea întunericului, nu a Luminii!
Scopul Vieţii este Mântuirea noastră şi a semenilor noştri, chiar aş spune că scopul cel mai important este Mântuirea Aproapelui.
Vom da socoteală nu pentru ce am făcut în familie, pentru că asta toţi o facem, ci pentru ce am făcut cu cel căzut, chiar cu duşmanul nostru, chiar cu cel ce ne prigoneşte!
Doamne Ajută.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu