blogul unui om

Dumnezeu să ne ajute şi să ne arate paşii mărunţi!!!


joi, 14 februarie 2013

Mulţumim Frate Mihai Eminescu (Rugăciunea Unui Dac)

Rugăciunea unui dac
de Mihai Eminescu

Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici sâmburul luminii de viață dătător,
Nu era azi, nici mâne, nici ieri, nici totdeuna,
Căci unul erau toate și totul era una;
Pe când pământul, cerul, văzduhul, lumea toată
Erau din rândul celor ce n-au fost niciodată,
Pe-atunci erai Tu singur, încât mă-ntreb în sine-mi
Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?

El singur zeu stătut-au nainte de-a fi zeii
Și din noian de ape puteri au dat scânteii,
El zeilor dă suflet și lumii fericire,
El este-al omenimei isvor de mântuire
Sus inimile voastre! Cântare aduceți-i,
El este moartea morții și învierea vieții!

Și el îmi dete ochii să văd lumina zilei,
Și inima-mi împlut-au cu farmecele milei,
În vuietul de vânturi auzit-am a lui mers
Și-n glas purtat de cântec simții duiosu-i viers,
Și tot pe lâng-acestea cerșesc înc-un adaos
Să-ngăduie intrarea-mi în vecinicul repaos!

Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă,
Să binecuvânteze pe cel ce mă împilă,
S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă râdă,
Puteri să puie-n brațul ce-ar sta să mă ucidă,
Ș-acela dintre oameni devină cel întâi
Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.

Gonit de toată lumea prin anii mei să trec,
Pân' ce-oi simți că ochiu-mi de lacrime e sec,
Că-n orice om din lume un dușman mi se naște,
C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaște,
Că chinul și durerea simțirea-mi a-mpietrit-o,
Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o -
Când ura cea mai crudă mi s-a părea amor...
Poate-oi uita durerea-mi și voi putea sa mor.

Străin și făr' de lege de voi muri - atunce
Nevrednicu-mi cadavru în uliță l-arunce,
Ș-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă,
Ce-o să amuțe cânii, ca inima-mi s-o rumpă,
Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față,
Îndură-te, stăpâne, și dă-i pe veci viață!

Astfel numai, Părinte, eu pot să-ți mulțumesc
Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc.
Să cer a tale daruri, genunchi și frunte nu plec,
Spre ură și blestemuri aș vrea să te înduplec,
Să simt că de suflarea-ți suflarea mea se curmă
Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă!


Rugăciunea unui dac? ... mă întreb aşa cum domnul Mihai Eminescu se întreabă în prima strofă "Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?"

La o primă vedere această poezie este un strigăt de revoltă şi neputinţă, dar cu cât te apleci mai mult asupra versului te luminezi de profunzimea, care ţi se deschide în faţa sufletului, de sfinţenia care te cuprinde. Esenţele unui creştinism ortodox, unei culturi patericale deosebite, te cuprind până la lacrimi. Simplitatea este suprapusă pe complexitate, pe contraste şi pe cursivitate în acelaşi timp.
Putem spune că Mihai Eminescu a atins un grad înalt de sfinţenie? Numai Dumnezeu o ştie! Dar aşa cum datorăm recunoştinţă unor mari rugători necanonizaţi la care le-am dedicat acatiste, eu cred că şi lui Mihai Eminescu îi datorăm un acatist chiar dacă noi suntem prea mici şi neştiutori pentru a-l canoniza, iar Puterea nu este la noi ci la Cel De Sus.
Mulţumim Domnului Dumnezeu Sfintei Treimi pentru că a existat un Om Mihai Eminescu, Maicii Sale Pururea şi Preacurata Fecioară Maria că l-a îndrumat, Sfinţilor şi Îngerilor că l-au păzit pentru a putea să ne scrie cu Har de la Duhul Sfânt aceste opere pe care nu vreau să le numesc nici frumoase, nici culte, nici savante ... ci doar simple, operele unui DAC.
Doamne Ajută şi închei cu o mică rugăciune care poate fi transcrisă în orice carte de rugăciune ortodoxă şi nu numai în limba română, ci chiar în orice limbă din orice colţ al Pământului.
Aceste rugăciuni pot fi trepte către Iubirea, Mântuirea şi Miluirea Lui Dumnezeu şi pot fi Puntea noastră peste păcate spre Calea Adevărul Viaţa Cuvântul Iisus Hristos.
Cuvintele sunt Vii şi au greutate pentru suflete pentru partea nevăzută a omului aşa cum pietrele sau stâncile sunt palpabile pentru trup, iar Cuvintele domnului Mihai Eminescu sunt grele ca plinătate nu ca dimensiune nematerială, pline de viaţă şi de aceea întunericul nu le va cuprinde, câtă vreme omul stă în Lumina Lui Dumnezeu, el este cu Dumnezeu, el este un geniu, adică este fiu deplin, natural, iubit al Lui Dumnezeu

Mulţumim.


Rugăciune
de Mihai Eminescu


Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Prea Curată,
Și Pururea Fecioară,
Marie!

Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste Îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică Prea Curată
Și Pururea Fecioară,
Marie!


Mulţumim Frate Mihai Eminescu.
Doamne Ajută


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu