Doi prieteni

Zilele treceau.
Copilăria lor plutea ca o amintire vagă seara înainte de culcare sau când un album cu poze se împrăştia pe podeau camerei...
zâmbeau amintindu-şi! la kilometrii distanţă, o telepatie sincronizată,
zilele care împreună le petrecuseră pe munţi, cu gaşca de prieteni filozofând la o bere, un fotbal, o seară pe bancă sau în scară, privind cu încredere şi plini de viaţă viitorul, ...
Nu, nu-l sun azi, îl sun mâine, poate, dar nu ştiu ce să-i spun...
Nu nu-l sun azi, îl sun mâine, poate, dar ce să-i spun???
Le era dor la amândoi şi anii treceau, dacă s-ar revedea acum poate ar fi dezamăgiţi, de schimbările posibile, de noutăţile clasice, văpaia poate se pierduse cu anii?
Aveau probabil să-şi reproşeze multe, dar nu cred că ar fi putut, erau PRIETENI.
Anii treceau...
Aveau probabil să se întâlnească mai tineri, cândva, undeva,
dincolo.