blogul unui om

Dumnezeu să ne ajute şi să ne arate paşii mărunţi!!!


duminică, 17 aprilie 2011

Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim


Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului a fost profețită din vechime de prooroci. 

Hristos împlineste cuvintele Scripturii. 
Astăzi, El intră în Ierusalim aclamat de o mulțime numeroasă, atrasă aici de vestea minunii învierii lui Lazăr. Acesta este singurul moment din viața Sa pământeasca în care a fost aclamat ca împărat. Cei care se aflau atunci în cetatea Ierusalimului, simțind că însuși Dumnezeu a venit în lume, l-au întâmpinat cu ramuri de finic și de măslin, strigând: “Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului!” Osana este un cuvânt ebraic care înseamna “mântuiește!”. Așadar osana reprezinta un imn adresat Domnului, iar întru cei de sus arăta ca  Domnul este slăvit împreună cu îngerii. Cu toate acestea, Iisus nu a intrat în Ierusalim cu veșminte domnești, ci cu haine de călător însoșit doar de ucenicii săi.Potrivit Evangheliei, în dimineața Floriilor, Iisus împreună cu ucenicii săi se îndreptau spre Ierusalim. Apropiindu-se de satul Betfage, în apropiere de Muntele Măslinilor, Iisus a trimis doi dintre ucenicii săi, spunându-le: “Mergeți în satul care este înaintea voastră și îndată veți găsi o asină legată și un mânz cu ea. Dezlegați-o și aduceți-o la mine” (Matei 21, 1-2).

Mântuitorul a intrat astfel, în Ierusalim călare pe asina și a fost întâmpinat de ceata de credincioși care mărturiseau credința lor. Unul din troparele care se cântă astăzi sună astfel: “Pre scaun în cer si pre mânz pe pământ fiind purtat, Hristoase Dumnezeule, laudă de la îngeri ai primit si cântare de la tinerii cei ce strigau Ție: Binecuvântat ești, Cel ce vii să chemi pe Adam.”
În cinstea zilei de astăzi, Sf. Andrei Criteanul ne avertizează să nu-L primim pe Mântuitorul așternându-i doar ramuri la picioare, ci să ne așternem pe noi înșine la picioarele Sale, prin smerenia sufletului si prin dreapta judecată. (preluare de pe blogul Cuvioasa Casiana)

Doamne Ajută!
La mulți tuturor celor care își serbează ziua de nume! Să o rugăm pe Maica Domnului și pe toți Sfinții și Îngerii să ne ajute pe Calea Dreaptă a Mântuirii, să ne miluiască și să ne binecuvânteze!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu