Rugăciunea este din ce în ce mai îndepărtată din viaţa noastră de zi cu zi.
Ridicarea mâinilor către Dumnezeu este o raritate.
Îngenuncherea este o raritate.
Până şi Crucea Mare făcută pe piept este o raritate.
Facem totul în fugă şi repede să nu ne observe cineva.
Necuratul ne păcăleşte şi ne dă sentimente, ne dă porniri, ne dă ameţeli spirituale, cum ar fi frica, ruşinea, prostia, lenea. Mintea ne zburdă în toate direcţiile.
Plasăm, tot timpul, în trecut sau în viitor, momentul rugăciunii, al spovedaniei, al schimbării de ritm către o viaţă în slujba Dreptei Credinţe. Amânăm sau considerăm că am făcut ceea ce trebuie. Îndepărtăm credinţa de noi, de momentul actual, de realitatea clipei şi a zilei în care trăim. Suntem astfel captivi iadului pământesc.
Există oameni care spun că este o cruzime faţă de persoana bolnavă sau bătrână care se pregăteşte sau de fapt nu se pregăteşte, de trecera de pragul morţii, să facilitezi contactul cu preotul, să o ajuţi să intre în contact cu duhovnicul pentru primirea Sfintei Împărtăşanii.
Oare omul în acel moment unic trebuie protejat astfel?
Oare frica de moarte creşte prin conştientizarea morţii sau prin conştientizarea Judecăţii de Apoi!
Oare omul este ca animalul care trebuie făcut să moară fără durere şi cu sufletul drogat?
Cum poate fi cruzime, dorinţa de Mântuire, dorinţa de Viaţă Veşnică împreună cu Iisus Hristos.
Se compară eternitatea cu cei maxim 100 de ani trăiţi pe Pământ?
O singură clipă de credinţă îţi poate oferi Împărăţia Veşnică.
Tâlharul a câştigat Raiul într-o clipă prin mărturisire şi pocăinţă. A cerut şi a aflat pomenirea din gura Domnului nostru Iisus Hristos într-o clipă înaintea morţii. Dar probabil aceeaşi clipă celălalt tâlhar a ratat-o. Spun probabil pentru că nu trebuie să judecăm pe nimeni, nu noi suntem Judecătorul, nu noi avem acest drept, ci unul singur Dumnezeu are acest drept.
Singura realitate a creştinului şi acompaniată de prezenţa lui Iisus Hristos este clipa actuală prezentă.
Singura realitate pe care o atingem este cea din momentul trăirii.
Rugăciunea este o formă continuă de existenţă creştină.
Rugăciunea cu inima, cu trupul, cu buzele sau cu sufletul este o necesitate a clipei.
Dumnezeu Iisus Hristos este ACUM!
Doamne Ajută.
Ridicarea mâinilor către Dumnezeu este o raritate.
Îngenuncherea este o raritate.
Până şi Crucea Mare făcută pe piept este o raritate.
Facem totul în fugă şi repede să nu ne observe cineva.
Necuratul ne păcăleşte şi ne dă sentimente, ne dă porniri, ne dă ameţeli spirituale, cum ar fi frica, ruşinea, prostia, lenea. Mintea ne zburdă în toate direcţiile.
Plasăm, tot timpul, în trecut sau în viitor, momentul rugăciunii, al spovedaniei, al schimbării de ritm către o viaţă în slujba Dreptei Credinţe. Amânăm sau considerăm că am făcut ceea ce trebuie. Îndepărtăm credinţa de noi, de momentul actual, de realitatea clipei şi a zilei în care trăim. Suntem astfel captivi iadului pământesc.
Există oameni care spun că este o cruzime faţă de persoana bolnavă sau bătrână care se pregăteşte sau de fapt nu se pregăteşte, de trecera de pragul morţii, să facilitezi contactul cu preotul, să o ajuţi să intre în contact cu duhovnicul pentru primirea Sfintei Împărtăşanii.
Oare omul în acel moment unic trebuie protejat astfel?
Oare frica de moarte creşte prin conştientizarea morţii sau prin conştientizarea Judecăţii de Apoi!
Oare omul este ca animalul care trebuie făcut să moară fără durere şi cu sufletul drogat?
Cum poate fi cruzime, dorinţa de Mântuire, dorinţa de Viaţă Veşnică împreună cu Iisus Hristos.
Se compară eternitatea cu cei maxim 100 de ani trăiţi pe Pământ?
O singură clipă de credinţă îţi poate oferi Împărăţia Veşnică.
Tâlharul a câştigat Raiul într-o clipă prin mărturisire şi pocăinţă. A cerut şi a aflat pomenirea din gura Domnului nostru Iisus Hristos într-o clipă înaintea morţii. Dar probabil aceeaşi clipă celălalt tâlhar a ratat-o. Spun probabil pentru că nu trebuie să judecăm pe nimeni, nu noi suntem Judecătorul, nu noi avem acest drept, ci unul singur Dumnezeu are acest drept.
Singura realitate a creştinului şi acompaniată de prezenţa lui Iisus Hristos este clipa actuală prezentă.
Singura realitate pe care o atingem este cea din momentul trăirii.
Rugăciunea este o formă continuă de existenţă creştină.
Rugăciunea cu inima, cu trupul, cu buzele sau cu sufletul este o necesitate a clipei.
Dumnezeu Iisus Hristos este ACUM!
Doamne Ajută.
La mulţi ani Augustinilor!!!
Binecuvântat şi slăvit fie Sfântul Augustin. Mulţumim Sfinte pentru rugăciunile tale.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu