Sfântul Dreptcredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt

2 iulie 1504
Zi de lacrimi pentru țările Române!
2 IULIE 2011
ZI DE MARE PRĂZNUIRE ÎN BISERICA ORTODOXĂ!

Doamne, dă Doamne poporului tău binecredincios să nască un conducător urmaș al Sfântului Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt!!!

"DOAMNE, NUMAI TU SINGUR ȘTII CE A FOST ÎN INIMA MEA. NICI ERESURILE CELE ÎNȘELĂTOARE, NICI FOCUL VÂRSTEI TINEREȚII N-AU PUTUT-O SMINTI, CI AM ÎNTĂRIT-O PE PIATRA CARE ESTE HRISTOS, PE A CĂRUI CRUCE DE-A PURURI ÎMBRĂȚIȘATĂ LA PIEPT ȚINÂND, VIAȚA MEA AM ÎNCHINAT-O AVÂND NĂDEJDE NESMINTITĂ PRINTR-ÂNSA LA PĂRINTELE VEACURILOR, PRIN CARE PE TOȚI VRĂJMAȘII AM GONIT ȘI AM ÎNFRÂNT."

A purtat Crucea în lupte ca și Împăratul Constantin, a înfrânt în 34 de bătălii din 36 păgânătatea ca și un urmaș drept al Sfântului Mare Mucenic Gheorghe pe care l-a brodat pe stagurile de luptă biruitoare, a căutat pocăința Sfântului Daniel Sihastru, a fost cu gândul și ajutorul în Sfântul Munte Athos susținând Mânăstirea Zografu, închinată tot Sfântului Mucenic Gheorghe, a fost numit chiar și de Papa Sixtus al IV lea "Athleta Cristi" și poporul i-a câtat pentru totdeauna "Ștefan Vodă, domn cel mare, seamăn pe lume nu are, decât numai mândrul soare."

Alături de Sfânta Cuvioasă Paraschiva ne apără Moldova de rele!

Originile Mănăstirii Zografu

Situată în partea de NV a Muntelui Athos, la o oră de mers pe jos de la țărmul mării, Mănăstirea Zografu ocupă locul al nouălea între mănăstirile athonite. Potrivit tradiției, mănăstirea a fost înființată în sec. al X-lea de frații Moise, Aaron și Ioan, monahi originari din Ohrida. Faptul că mănăstirea a fost închinată Sfântului Gheorghe, se datorește unei minuni: după terminarea construcției, monahii nu se puteau hotărî ce sfânt să-și ia ca ocrotitor. Unul dorea ca Maica Domnului să le călăuzească mănăstirea, altul îl voia pe Sfântul Nicolae, iar al treilea se gândea la Sfântul Gheorghe. Neajungând la nicio înțelegere, au decis să lase această alegere în seama lui Dumnezeu. Au pregătit un lemn după mărimea icoanei și l-au pus în biserică, încuind-o. Apoi s-a retras fiecare la chilia lui, rugându-se lui Dumnezeu să arate cărui sfânt trebuie închinată biserica. În timpul nopții, au văzut cu toții o lumină puternică în biserică. Dimineața au avut surpriza și bucuria să vadă pe scândura care fusese goală, chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Așa a devenit Sf. Gheorghe patronul mănăstirii, numită Zografu, adică icoană zugrăvită prin minune.


Arsă și prădată de mai multe ori, în secolele XIII-XIV, a fost reînnoită de împărații bizantini Mihail al VIII-lea Paleologul (1259-1282), Andronic al II-lea Paleologul(1282-1328) și Ioan al V-lea Paleologul (1341-1391). Ruinată din cauza condițiilor istorice, mănăstirea a cunoscut o perioadă de înflorire în secolul al XV-lea, datorităMușatinilor. Alexandru cel Bun dădea ajutor anual mănăstirii câte 3000 aspri de argint (1429), precum și venitul câtorva metoace, printre care și al Mănăstirii Căpriana. Perioada de vârf a fost atinsă, însă, în timpul lui Ștefan cel Mare. Acesta a refăcut mănăstirea aproape integral, între anii 1466-1502. Între 1466-1471 Ștefan cel Maredă mari fonduri de bani pentru înnoirea bisericii și a bolniței. În anul 1475 rezidește la malul de sud-vest al mării arsanaua (portul pentru corăbii). În anul 1495 reface din piatră corpul chiliilor, trapeza și zidul de incintă. În anul 1502 Ștefan cel Mare zidește din nou biserica mare și o pictează în frescă. Pe lângă aceasta el făcea mănăstirii și o danie anuală în bani de aur și argint, galbeni ungurești sau aspri de argint. În anul 1502 Ștefan cel Mare donează ctitoriei sale de la Athos o icoană cuSfântul Gheorghe și steagul de luptă al Moldovei, cusut cu aur și argint, care are pe o parte icoana Sfântului Gheorghe, iar pe partea cealaltă stema țării. În anul 1500Radu cel Mare dădea Mănăstirii Zografu 3000 aspri ajutor anual. La fel făceau Neagoe Basarab (1515-1517), Vlad Vintilă (1534) și alți domni pământeni. Bogdan al III-lea repară pirgul mănăstirii; Petru Rareș face reparații și înnoiește pictura în anul 1546; fiica lui, Ruxanda, soția lui Alexandru Lăpușneanu, achită impozitul anual de 100 galbeni pe care mănăstirea trebuia să-l plătească turcilor, și mai donează încă 52000 aspri de argint. Ultimele ajutoare le dau domnii fanarioți, care fac lucrări de întreținere în secolul al XVIII-lea.Iată cum îl descrie Grigore Ureche în cronica sa: "Fost-au acest Ștefan, om nu mare la statu, mânios, și degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospețe omorâia fara giudeț. Amintrelea era om întreg la fire, neleneșu și lucrul său știa a-l acoperi și unde nu găndeai, acolo îl aflai. La lucruri de războaie meșter, unde era nevoie, însuși se vârâia ca văzându-l ai săi să nu indărăpteze și pentru aceia raru războiu de nu-l biruia și unde-l biruiau alții nu pierdea nădejdea că știindu-se căzut gios se ridica deasupra biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui și fiul său, Bogdan-vodă, urma lui luase de lucruri vitejăști cum se tâmplă: din pom bun roade bune or să iasă."

Întru tine Sfinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip;
ca luând Crucea ai urmat lui Hristos;
si lucrând ai învățat
să nu se uite la trup, că este trecător;
ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.
Pentru aceasta si cu îngerii împreună se bucură, Sfântule Dreptcredinciosule Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, duhul tău.

Doamne Ajută poporul tău!