cuvintele vii: CALENDAR ORTODOX

În calendarul ortodox român pe 2011 a apărut o modificare care pe unii a bucurat și pe alții a supărat.
Îmi expun și eu umila părere.
Noua linie de demarcație între sâmbătă și duminică care probabil vrea să transmită că Duminica ar fi prima zi a săptămânii, nu cred că este bună, deoarece desparte uniunea dintre Sâmbătă și Duminică. Sâmbăta reprezintă Vechiul Testament, reprezintă a șaptea zi a creației, reprezintă ziua odihnei Domnului, reprezintă trecutul omenirii. Duminica reprezintă, prezentul și viitorul, este ziua Învierii Domnului, ziua Noului Testament. Iisus Hristos a venit să întregească Scriptura, să întregească Cuvântul, să aducă iertarea, iubirea și mântuirea. Deci pînă acum în calendar sâmbăta și duminica erau unite într-o simbolistică creștină, Duminica fiind subliniată cu roșu ca fiind ziua cea mai importantă a săptămânii, ziua Învierii, ziua Domnului, ziua Liturghiei.
Nu sunt cel mai în măsură să judec dar cred că cineva s-a grăbit în luarea acestei decizii!
Se pare că criza economică se adâncește și spiritual.
Doamne Ajută și să ne rugăm Domnului să ne îndrepte pașii mărunți.
Mâine o zi mare, ziua Sfântului Antonie cel Mare.
de aceea vă citez o întâmplare legată de viața Sfântului Antonie cel Mare.

Altădată, fericitul Pavel cel simplu, ucenicul Sfîntului Antonie, a povestit părinţilor un lucru ca acesta. Mergînd la o mănăstire pentru cercetarea şi folosul fraţilor, după vorba cea obişnuită între dînşii, au intrat în biserică să săvîrşească sfînta slujbă. Iar fericitul Pavel lua seama la fiecare din cei ce intrau în biserică, să vadă cu ce fel de suflet intră la slujbă; că avea şi acest dar dat lui de Dumnezeu, ca să vadă pe fiecare cum este la suflet, precum vedem noi obrajii unii altora. Şi intrînd toţi cu faţa luminată şi cu obraz vesel şi văzînd pe îngerul fiecăruia bucurîndu-se de dînsul, pe unul l-a văzut negru şi întunecat la tot trupul şi toţi dracii ţinîndu-l de amîndouă părţile şi trăgîndu-l spre sine şi căpăstru în nasul lui punînd şi pe sfîntul lui înger departe mergînd după dînsul, posomorît şi trist. Iar Pavel, lăcrimînd şi bătîndu-şi cu mîna pieptul, şedea înaintea bisericii, plîngînd foarte pe cel ce i s-a arătat lui aşa. Deci, cei ce au văzut lucrul cel de mirare al bătrînului şi schimbarea lui cea grabnică care l-a pornit spre lacrimi şi plîns, îl întrebau, rugîndu-se, să le spună pentru ce plînge, socotind nu cumva, deznădăjduindu-se de tot, face aceasta. Îl rugau să intre şi la slujbă cu dînşii.Dar Pavel, scuturîndu-se de dînşii şi lepădîndu-se de aceasta, şedea afară tăcînd şi tînguind mult pe cel ce i se arătase lui. După puţin, isprăvindu-se slujba şi toţi ieşind afară, iarăşi lua aminte Pavel la fiecare, ştiind cum au intrat şi vrînd să cunoască cum ies. Deci, a văzut pe bătrînul acela, care avea mai înainte tot trupul negru şi întunecat, că iese din biserică luminat la faţă, alb la trup şi pe draci departe mult, mergînd după dînsul, iar pe înger aproape de el, urmărindu-l şi bucurîndu-se de dînsul foarte. Atunci Pavel, sărind de bucurie, striga, binecuvîntînd pe Dumnezeu şi zicînd: “O, nespusă iubire de oameni a lui Dumnezeu! O, îndurările Lui cele dumnezeieşti şi bunătatea Lui cea peste măsură!” Apoi alergînd şi suindu-se pe o piatră înaltă, zicea: “Veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu, cît sînt de înfricoşate şi de toată spăimîntarea vrednice! Veniţi şi vedeţi pe Cel ce voieşte ca toţi oamenii să se mîntuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină! Veniţi să ne închinăm şi să cădem la El şi să zicem: Tu singur poţi să ridici păcatele!” Deci alergau toţi cu sîrguinţă, vrînd să audă cele ce se zic. Şi după ce s-au adunat toţi, a povestit Pavel cele ce văzuse dînsul mai înainte de intrare în biserică şi după aceasta iarăşi. Şi îl ruga pe bărbatul acela să spună pricina pentru care i-a dăruit Dumnezeu lui o schimbare minunată ca aceasta. Iar omul, vădit fiind de Pavel, înaintea tuturor a povestit fără de sfială cele despre sine, zicînd: “Eu sînt om păcătos şi de multă vreme vieţuiam în desfrînare pînă acum. Iar acum, intrînd în sfînta biserică a lui Dumnezeu, am auzit pe Sfîntul Prooroc Isaia citindu-se, sau mai bine zis pe Dumnezeu grăind printr-însul:Spălaţi-vă şi vă curăţiţi. Scoateţi vicleşugurile din inimile voastre înaintea ochilor Mei şi învăţaţi-vă a face bine, şi de vor fi păcatele voastre ca mohorîciunea, ca zăpada le voi albi! Şi de veţi voi şi Mă veţi asculta, bunătăţile pămîntului veţi mînca! Iar eu desfrînatul, de cuvîntul proorocului umilindu-mă la suflet şi suspinînd în inima mea, am zis către Dumnezeu: “Tu, Dumnezeule, Care ai venit în lume să mîntuieşti pe cei păcătoşi, Cel ce acum prin proorocul Tău ai făgăduit acestea, cu lucrul împlineşte-le şi la mine păcătosul şi nevrednicul, că iată de acum îţi dau cuvîntul şi mă făgăduiesc şi din inimă mă mărturisesc Ţie, că nu voi mai face acest fel de rău şi mă lepăd de toate fărădelegile şi îţi voi sluji de acum cu curată ştiinţă. De astăzi o, Stăpîne, şi din ceasul acesta, primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc şi cad înaintea Ta şi mă depărtez de acum înainte de tot păcatul!” Cu aceste făgăduinţe am ieşit din biserică, hotărînd în sufletul meu să nu mai fac nici un rău înaintea ochilor lui Dumnezeu. Şi auzind toţi, strigau cu un glas către Dumnezeu: Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut!“