blogul unui om

Dumnezeu să ne ajute şi să ne arate paşii mărunţi!!!


miercuri, 12 mai 2010

SOLUŢII! ALTERNATIVE! CRIZĂ! CRIME!

Hristos A Înviat!

Nu mă pot abţine!!!
Am dorit ca blogul meu să nu aibe nici o legătură cu politica, dar mi-a plăcut foarte mult soluţia primită pe e-mail de la un prieten, ca soluţie alternativă-protest la soluţiile care se dau acum pentru salvarea ţării, stoparea crizei şi falimentului României.
Declaraţia Preşedintelui României produce victime şi unele chiar în familia mea şi nu pot rămâne nepăsător. Iniţial mi s-a părut firesc şi o decizie de criză firească, soluţia de a reduce salariile bugetarilor şi a pensiile. Era normal ca această reducere să fie provocată de reducerea substanţială a salariilor din mediul privat, care generează reducerea drastică a cuantumului de impozite pe care statul  le acumulează.
Dar nu sunt de acord cu forma globală, forma expusă, legea aplicată general.
Trebuia ca această reducere să se facă gradual în funcţie de valoarea pensiei, de vârstă şi în primul rând de sumele cotizate la stat şi mai ales aplicată celor care au fost scutiţi de aceste dări, armata, poliţia, serviciile, etc. La fel şi salariile bugetarilor ar trebui diminuate procentual. Dar acum de frica unor mişcări de stradă, să aduci soluţii care să afecteze mamele şi copii este strigător la cer.
Reducerea indemnizaţiilor de creştere a copiilor şi a alocaţiilor este o crimă!!!
Citez programul primit:


"PROGRAMUL ULTIMA ŞPAGĂ


Moţiunea de cenzură a cetăţeanului român.
Articol unic: Se reduce cu 25% sărăcia prin reducerea 100% a guvernului actual!!!

Programul "Ultima Şpagă" este o manifestare a cetăţenilor liberi prin care îşi exprimă dezaprobarea faţă de incompetenţa, corupţia si cinismul guvernului Boc-Udrea condus de premierul Traian Băsescu. Prin această acţiune le oferim guvernanţilor ultima şpagă şi îi poftim să ne părăsească.


AJUNGE!

Îi invităm pe toţi cetăţenii liberi ai ţării acesteia ca VINERI 28 MAI 2010 ora 18.00 să depună o monedă de 10 bani pe trotuarul din faţa clădirii Guvernului României şi a Prefecturilor judeţene (aş adăuga faţă de textul original pentru că aşa este corect şi fără apartenenţă politică - şi în faţa Parlamentului şi a Senatului şi în faţa sediilor partidelor care ne-au condus ţara timp de 20 de ani şi în faţa locuinţelor foştilor şi actualilor preşedinţi, prim miniştrii şi demnitari şi moguli). Haideţi să le dăm ultima şpagă si apoi să ne lase în pace!


NE-AM SĂTURAT:
- să suferim noi ca să prospere ei;
- să fim intărâtaţi unii împotriva celorlalţi, cultivându-ne ura, într-o ţară cu o religie a iubirii;
- să închidem ochii la incompetenţă, corupţie şi dezgustul guvernului faţă de propriul popor;
- să ne vedem părinţii, bunicii si prietenii plângând in faţa alimentarelor (şi să ajungă la spital din cauza supărărilor create de astfel de decizii);
- să vedem profesori, medici, funcţionari publici tânjind în faţa galantarelor din supermarket;
- să fim stropiţi de limuzinele scumpe ale unor analfabeţi ale căror unice calităţi sunt lipsa de cultură şi instrucţie si apropierea de banul public.

Rugăm pe toţi cei care împărtăşesc aceste credinţe ale noastre să se alăture demersului nostru. Rugăm mass-media, partidele politice, organizaţiile civice si sindicale să se alature demersului nostru.

E timpul ca acest guvern să plece împreună cu primul său ministru. E deja ceasul al doisprezecelea. Mămăliga nu mai trebuie să explodeze încă o dată."

O altă soluţie primită de la socrul meu ar fi să ne ardem diplomele de absolvenţi în semn de protest!!!

O altă soluţie ar fi să aprindem câte o lumânare în faţa clădirilor enumerate mai sus şi să ne rugăm ca Dumnezeu să le trimită în minte şi gânduri şi soluţii creştine să-i întoarcă în lumină din întuneric!!!

HOŢILOR AR TREBUI SĂ FACEŢI UN CONT DE AJUTOR AL ŢĂRII ÎN CARE SĂ DEPUNEŢI MĂCAR O MICĂ PARTE DIN CE AŢI FURAT ŞI PROFITAT DE PE URMA POPORULUI PE CARE L-AŢI CONDUS TIMP DE 20 DE ANI!!!

Toată această mişcare ar trebui făcută într-o tăcere şi linişte absolută ca protest la vorbele goale pe care le-am auzit timp de 20 de ani!!!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu miluieşte-ne pe noi!
Măicuţă Sfântă Fecioară Marie cu Alaiul de Sfinţi şi Îngeri din cer şi Preoţi şi Călugări de pe pământ rugaţi-vă pentru noi! Mulţumiri aducem vouă!
Mulţumim Doamne Sfântă Treime, facă-se voia TA!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu