blogul unui om

Dumnezeu să ne ajute şi să ne arate paşii mărunţi!!!


joi, 9 mai 2013

Prăznuirea Sfântului Mucenic Hristofor Purtătorul de Dumnezeu şi Ocrotitorul Călătorilor. Ocroteşte Doamne Dumnezeul nostru Iisus Hristos ce stai pe umărul Sfântului Mucenic Hristofor, cu Maica Preacurata Pururea Fecioară Vindecătoarea noastră Maria, cu Sfântul Mucenic Hristofor, cu toţi Sfinţii şi Îngerii vindecători de boli fără de arginţi, pe al nostru Părinte Iustin Pârvu şi pe noi toţi robii tăi ce cu umilinţă ne rugăm Vouă. Slavă Lui Dumnezeu Sfintei Treimi, Una, Cea de O Fiinţă şi Nedespărţită Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt

Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Calea, Adevărul şi Viaţa, Carele ai slobozit cu preaslăvire pre Iosif de prigonirea fraţilor săi, povăţuindu-l pre el în Egipt şi cu blagoslovenia bunătăţii Tale ajutându-l, l-ai făcut să sporească uimitor în toate.
Doamne, Cela ce ai călătorit împreună cu Luca şi Cleopa la Emaus şi prin minunata Ta cunoaştere prin frângerea pâinii preaslăvit Te-ai descoperit lor şi i-ai făcut să se întoarcă veseli în Ierusalim, călătoreşte şi acum cu Harul şi cu Dumnezeiasca Ta Binecuvântare cu noi nevrednicii robii tăi Părintele Iustin Pârvu şi toţi cei împreună cu dânsul, noi toţi (aici vă spuneţi numele, eu trec pe Părinte care azi trece prin marea încercare a unei operaţii de cancer la stomac la venerabila vârstă de 94 de ani, da-i-ar Domnul ani cât mai mulţi şi buni... ) care cu credinţă şi umilinţă ne rugăm Ţie.
Şi precum ai trimis lui Isaac şi lui Tobie înger paşnic, împreună călător, iar călătoria şi întoarcerea acelora cu pace şi cu bună sporire ai făcut-o, rugămu-ne Ţie, trimite-ne şi nouă îngeri paşnici, credincioşi, îndreptători, păzitori, ca să ne povăţuiască pre noi după Voia ta. Izbăveşte-ne pre noi de tâlhari şi de toată bântuiala vrăjmaşilor ucigători de oameni, păzeşte-ne viaţa noastră nestrămutată şi sufletele curate de toată întinăciunea ni le fereşte. Mişcările noastre sporeşte-le în bine, apucăturile îndreptează-ni-le şi ne izbăveşte pre noi de cei ce ne vor nouă răul, văzuţi şi nevăzuţi vrăjmaşi. Izbăveşte-ne de dosădirea oamenilor răi şi vicleni, de tot viforul şi nenorocirea. Dăruieşte-ne nouă pace, sănătate şi Dumnezeiescul Tău Ajutor Cel Atotputernic, ca Sprijiniţi fiind, să nu ne abatem din Calea Poruncilor Tale.

Aşa ne rugăm Ţie, Împărate Atotputernice şi nepomenitorule de rău, Doamne, auzi-ne pre noi, smeriţii, pentru bunătatea Ta, şi treci cu vederea greşalele noastre. Îmbogăţeşte-ne pre noi cu Harul Tău şi plini de dânsul ne arată, împodobindu-ne cu Dumnezeiasca Ta Blagoslovenie, cu Milă şi cu Bunătăţile Cereşti şi Pământeşti, ca astfel călătorind, să ne întoarcem cu bine, lăudând şi binecuvântând bunătatea Ta cea nemărginită. Că a Ta Este Stăpânirea, Împărăţia, Puterea şi Slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor Amin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu