blogul unui om

Dumnezeu să ne ajute şi să ne arate paşii mărunţi!!!


marți, 8 februarie 2011

Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat

Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat






Sfânt a cărui părticică de moaște se află la noua Biserică Sfânta Vineri, o Biserică nouă, măreță și superbă din Drumul Taberei, face parte din ceata luptătorilor, a soldaților lui Dumnezeu. Miluiește-ne pe noi cei căzuți în păcate și ispite și omoară balaurul rău care ne hăituiește!!! Slavă, mulțumiri și bucurie în Cer la sărbătorirea ta!!!
Doamne ai milă și de noi robii tăi!!!
Slavă Domnului Dumnezeu, Sfintei Treimi, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, Treimea cea de O Ființă și Nedespărțită, Nădejdea noastră a celor mici, nevrednici și înfricoșați!!!
Slavă Maicii Domnului, Sfintei Fecioare Maria apărătoarea și iubitoarea noastră!!!
Slavă Sfinților Mucenici în frunte cu Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat, victorioși în lupta cu diavolul!!!
Slavă tuturor Sfinților, Sfintelor și Îngerilor!!!






Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Liciniu. Se trăgea după neam din Evhaita şi locuia în Iracleea, care se află lângă marea Neagră. El întrecea pe mulţi cu podoaba sufletului, cu frumuseţea trupului şi cu puterea cuvintelor; şi toţi căutau să-i câştige prietenia. Chiar şi Liciniu s-a găsit multă vreme în legătură cu el, cu toate că auzise că este creştin şi că defăimase pe idoli. Odată Liciniu a trimis pe câţiva bărbaţi din Nicomidia, care erau de acelaşi rang cu Teodor, şi le-a poruncit să aducă cu cinste înaintea lui pe mucenic. Când aceştia s-au întors şi i-au spus lui Liciniu răspunsul fericitului Teodor (cum că se cădea mai degrabă ca împăratul să se ducă acolo, cu cei mai mari dintre zeii lui) atunci împăratul a pornit îndată la Iracleea. Iar sfântul Teodor, pregătit de mai înainte fiind prin vedenii ce i-au fost trimise în vis de Dumnezeu, când a auzit că Liciniu se apropie, a încălecat pe cal şi i-a ieşit înainte, cinstindu-l precum se cuvine. Şi Liciniu întinzându-i mâna dreaptă, şi întrebându-l de sănătate, a intrat în cetate, şi şezând într-un loc înalt, îndemna pe fericitul Teodor, să aducă jertfă zeilor săi. Iar sfântul, cerând lui Liciniu pe zeii cei mai de seamă, ca şi cum ar fi voit să-i cinstească mai întâi acasă, şi numai după aceasta să le aducă şi jertfe de obşte, împăratul dându-i voie, el a luat pe zeii cei de aur şi de argint, şi la miezul nopţii i-a sfărâmat, şi făcându-i pe toţi mici bucăţi, i-a împărţit celor săraci şi celor lipsiţi. Şi când s-a făcut ziuă Maxenţiu Comentarisie a spus împăratului, că a văzut capul zeiţei celei mari, Artemida, în mâinile unui sărac. De aceea, din porunca lui Liciniu, sfântul a fost prins şi adus înaintea lui, unde a fost supus la nenumărate chinuri şi apoi a fost aruncat în temniţă cu picioarele în butuci, unde a petrecut acolo nemâncat şapte zile. După aceea iarăşi a fost scos şi supus la şi mai grele chinuri în timp ce era pironit pe cruce, în văzul mulţimii din care mulţi luau parte la chinuirea sfântului, care răbda chinurile cu ajutorul lui Dumnezeu. Văzând aceasta, au crezut în Hristos optzeci şi cinci de oameni şi după dânşii alţi trei sute de slujitori, a căror căpetenie era antipatrul Chestiu, care fiind trimişi să omoare pe cei dintâi, au crezut în Hristos. Şi dacă Liciniu, a văzut că se face zgomot mult în cetate, a poruncit să se taie capul sfântului. Dar mulţime multă de creştini s-a ridicat să-i oprească şi abia potolindu-i sfântul, şi făcând rugăciuni către Hristos, i-au tăiat capul, săvârşindu-şi astfel calea muceniciei sale. Iar sfintele lui moaşte au fost mutate din Iracleea la Evhaita, şi puse în locaşul părinţilor săi, precum a poruncit mucenicul, lui Avgar, tahigrafului său, să facă. Acesta, fiind de faţă la mucenicia lui, a scris mai pe larg toată istoria muceniciei sale, întrebările pe care le-a primit şi răspunsurile pe care le-a dat şi a mai descris şi vremea şi chipurile chinurilor sale de multe feluri, precum şi ajutorul pe care l-a primit de la Dumnezeu.





Acatistul Sfintilor Teodor Tiron si Teodor Stratilat

Acatistul Sfintilor Teodor Tiron si Teodor Stratilat
Teodor Tiron si Teodor Stratilat - Sfinti Mucenici !
(17 februarie)
Troparul Sfantului Mucenic Teodor Stratilat(glas 4)
Cu numirea ostirei celei adevarate, purtatorule de chinuri al cerescului Imparat,voievod prea bun te-ai facut, Teodore. Caci cu armele credintei te-ai ostit intelepteste si ai biruit cetele dracilor si purtator de biruinta viteaz te-ai aratat. Pentru, aceasta pe tine cu credinta pururea te fericim.
Troparul Sfantului Mucenic Teodor Tiron(glas 2)
Mari sunt ispravile credintei, in izvorul vapaii, ca intr-o apa calda, Sfantul Mucenic Teodor s-a bucurat. Ca cu foc tot arzandu-se,ca niste paine dulce Treimii s-a adus. Pentru rugaciunile lui, Hristoase Dumnezeule, mantuieste sufletele noastre.
Condacul 1
Aparatorii cei nebiruiti ai Efaitelor, frumusetea mucenicilor si a nevoitorilor insufletita podoaba Tiron si Stratilat Teodorii. Veniti cu laude si cu cantari sa-i incoronam caci lupte si biruinta muceniciei au rabdat pentru Hristos, caruia se roaga neincetat ca sa ne izbavim din toate nevoile, care strigam: Bucurati-va mucenicii Domnului.
Icosul 1
Ingerii s-au trimis din cer cu coroana nevestejita sa incoroneze crestetul tau cel nebiruit, frumusetea mucenicilor Teodore Tiroane slavite; iar tu ca un viteaz al lui Hristos te-ai aratat aparator nebiruit al credinciosilor din toata lumea, pentru aceasta strigam tie:
Bucura-te, Tiroane voievodul mucenicilor,
Bucura-te, lauda si podoaba Efaitelor,
Bucura-te, aparatorule al credinciosilor,
Bucura-te, surpatorule al paganatatilor,
Bucura-te, al mucenicilor podoaba si bucurie,
Bucura-te, al Bisericii lui Hristos infrumusetare,
Bucura-te, ca reversi minuni cu indestulare,
Bucura-te, ca de bucurie pe toti i-ai umplut,
Bucura-te, ca din inceput Biserica ai aparat,
Bucura-te, ca pentru dragostea lui Hristos, sangele tau ti-ai varsat,
Bucura-te, mare mucenice Teodore.
Condacul 2
Putere de sus ai luat prin cinstitele tale noua chinuri, nevoitorule al Domnului si prin varsarea sangelui tau, ai marturisit cu fapta iubirea Domnului tau, pentru care Stratilate ti-ai dat sufletul tau, strigand: Aliluial
Icosul 2
Putere vitejeasca luand de la Imparatul Slavei,ai rusinat mandria lui Lichie, prin luptele tale cele mucenicesti si pentru dragostea lui Hristos cu bucurie te-ai jertfit, pentru care credinciosii striga tie:
Bucura-te, Stratilate nebiruite,
Bucura-te, crin si floare din Efaita.
Bucura-te, ca ai biruit tabara vrajmasilor.
Bucura-te, ca prin chinuri ai castigat cereasca Imparatie.
Bucura-te, si noi strigam tie!
Bucura-te, ca arma ai avut crucea Domnului.
Bucura-te, ca cu puterea ei pe tirani ai surpat.
Bucura-te ca si pe idoli ai batjocorit.
Bucura-te, ca pe idolii lui Lichinie, la saraci i-ai impartit.
Bucura-te, ca prin aceasta Hristos s-a proslavit.
Bucura-te, ca prin rabdare, cununi ai castigat.
Bucura-te, ca spre cele ceresti pe toti ne-ai indemnat.
Bucura-te, mare mucenice Teodore!
Condacul 3
Luminandu-ti ochiul mintii, catre cer ai privit si de frumusetea celor nepieritoare dorind, nimic n-ai iubit din cele trecatoare; ci si trupul tau Tiroane l-ai dat muncilor celor de multe feluri pentru care ai primit coroana nevestejita si gherdanul biruintei, pentru care cantam Domnului: Aliluia !
Icosul 3
Lumina de sus stralucind sufletul tau cel mucenicesc, dar de bogatie te-ai dat credinciosilor Tiroane ca infierbantandu-te cu ravna bunei credinte, ai scapat pe credinciosi de spurcaciunile cele idolesti centru care cintam tie:
Bucura-te, ajutorul cel grabnic.
Bucura-te, stralucirea bunei credinte.
Bucura-te, ocrotitorul ortodocsilor.
Bucura-te, infranatorul paganatatii.
Bucura-te, ca prin coliva pe credinciosi ai scapat,
Bucura-te, lauda si bucuria episcopului Ioan
Bucura-te, ca el cantare vrednica ti-a dat
Bucura-te, biruitorule al tiranilor imparati
Bucura-te, ca si pe Maximian ai rusinat
Bucura-te, al Bisericii infrumusetare,
Bucura-te, ca reversi raze stralucitoare
Bucura-te, ca prin jertfa cu Hristos te-ai unit.
Bucura-te, ca pentru aceasta El te-a proslavit.
Bucura-te, mare mucenice Teodore!
Condacul
Puterea credintei infierbantand sufletul tau, spre marturisirea lui Hristos, pentru care cu dragoste ti-ai dat trupul muncilor celor infricosate, sfintite Stratilate; iar noi vazand rabdarea ta cantam Domnului: Aliluia!
Icosul 4 
Putere luand asupra paganatatii, pe idoli ai surpat cu marturisirea lui Hristos, caruia sufletul ti-ai dat cu multumire si te-ai facut aparator credinciosilor, mucenice Stratilate, pentru care cu dragoste strigam unele ca acestea:
Bucura-te, ca prin suferinda cununa muceniciei ai luat
Bucura-te, ca intr-aceasta ai avut pe Hristos intarire
Bucura-te, ca cu puterea Lui, pe idoli ai surpat.
Bucura-te, stralucirea Iracliei si a Efaitei.
Bucura-te, ca sapte zile nemancat ai petrecut.
Bucura-te, ca si alte chinuri cu rabdare ai suferit
Bucura-te, ca toti care te-au vazut, pe Hristos au proslavit.
Bucura-te, ca prin barbatia ta puterea credintei a inflorit.
Bucura-te, ca multi bolnavi ai vindecat.
Bucura-te, ca lui Hristos buna mireasma te-ai adus.
Bucura-te, ca Efata tie a cantat.
Bucura-te, mare mucenice Teodore!
Condacul 5
Stea purtatoare de lumina te-ai aratat credinciosilor din toata lumea, lauda mucenicilor Teodore Stratilate, ca ai scapat pe multi de inselaciunea idoleasca si pe Hristos ai marturisit si ai luat cununa nevestejita din mana Domnului tau, strigand: Aliluia
Icosul 5
Stralucind prin biruinta marturisirii, sufletul tau nevinovat l-ai adus lui Hristos, Carele a primit nevointele tale cele mucenicesti, aratandu-te aparator fierbinte credinciosilor din toata lumea, pentru care strigam tie:
Bucura-te, Stratilate nebiruite.
Bucura-te marturisitorule al credintei.
Bucura-te, diamantul rabdarii.
Bucura-te, crinul infranarii.
Bucura-te, balsamul vindecarii.
Bucura-te, chedrul curatiei.
Bucura-te, ajutatorul saracilor.
Bucura-te, ocrotitorul vaduvelor.
Bucura-te, ca esti tuturor folositor.
Bucura-te, ca din orice nevoi izbavesti.
Bucura-te, ca sanatosi ne pazesti.
Bucura-te, ca si locasul tau il proslavesti.
Bucura-te, mare mucenice Teodore.
Condacul 6
Marturisind cu indrazneala pe Hristos Dumnezeu adevarat, ai strapuns cu sulita rabdarii tale pe Faraon cel gandit si inchinaciunile Elinilor le-ai surpat, rusinand in priveliste pe Maximian, pentru care strigam Domnului: Aliluia!
Icosul 6
Marturisitor fierbinte te-ai aratat mucenice Teodore Tiroane, ca fiind dus inaintea tiranului Maximian, nu te-ai rusinat a marturisi pe Hristos ci ai rusinat inchinaciunile cele idolesti, pentru care strigam tie:
Bucura-te, ca in oastea tironilor ai fost.
Bucura-te, ca pe Maximian ai rusinat.
Bucura-te, ca pe idolii lui ai surpat.
Bucura-te, ca aceasta singur ai marturisit.
Bucura-te, ca prin spanzurare singur ai marturisit.
Bucura-te, ca prin focul cuptorului ai trecut.
Bucura-te, ca Mitropolia Amasiei te mareste
Bucura-te, ca Humialon orasul tau te prosloveste
Bucura-te, ca crestinii serbeaza acum al tau nume
Bucura-te, ca-n nevoi si-n izbanzi, strigam, tie.
Bucura-te, facator de minuni alese.
Bucura-te, ca prin ele Dumnezeu se proslaveste.
Bucura-te, mare mucenice Teodore!
Condac 7
Vrand tu mare mucenice Stratilate a-ti mantui sufletul, pe care l-ai impodobit cu tot felul de fapte bune, cu rugaciuni si cu milostenii, te-ai gatit spre lupte mucenicesti pe care le-ai primit cu bucurie cantand Domnului: Aliluia!
Icosul 7
Straina minune a fost in toata Efaita si Iraclia s-a mirat de vitejiile tale, cum toate defaimand si pe imparati mustrand, cu indrazneala ai alergat la lupte pentru dragostea Domnului tau, pentru aceasta strigam tie:
Bucura-te, minunea Efaitelor.
Bucura-te,infrumusetarea Iracliei.
Bucura-te, podoaba mucenicilor.
Bucura-te, mustratorul tiranilor.
Bucura-te, jertfa insufletita.
Bucura-te, ca chinurile cu bucurie le-ai primit.
Bucura-te, ca sfaturilor lui Lichinie nu te-ai plecat.
Bucura-te, ca sufletul tau Domnului l-ai dat.
Bucura-te, ca El cu bucurie l-a primit.
Bucura-te, ca cetele mucenicilor primindu-te au dantuit
Bucura-te, ca si noi bun aparator te-am dobandit.
Bucura-te, mare mucenice Teodore!
Condacul 8
Toata ceata ingerilor, cu mucenicii si cu stapanul lor,intru cantari au intampinat sufletul tau, mare mucenice Teodore Tiroane, incoronand crestetul tau cel nebiruit cu gherdanul mucenicilor si toti au cantat cu bucurie: Aliluia!
Icosul 8
Toata faptura s-a alaturat langa lauda care ti-a facut Hristos Mirele tau, ingerii priveau asteptand venirea ta, mucenicii cantau biruinta ta,iar pamantul s-a sfintit prin stropirea sangelui tau, iar noi robii tai aducem lauda muceniciei tale, cantand acestea:
Bucura-te, ca ele au incoronat crestetul tau.
Bucura-te, ca cerurile au serbat intrarea ta.
Bucura-te, ca cununa nevestejita ai primit.
Bucura-te, ca pentru credinciosi rugaciune ai facut
Bucura-te, ca Hristos cererile tale le-a plinit.
Bucura-te, ca El prin tine s-a proslavit.
Bucura-te, ca Biserica aparator te-a castigat.
Bucura-te, al Locasului tau grabnic aparator.
bucura-te,ca de ispite, de furturi si de judecati esti risipitor
Bucura-te, mare mucenice Teodore!
Condacul 9
Privind la frumusetea cerului, ti-ai luminat privi rile mintii, cunoscand pe Ziditorul cerului si al pamantului, Facator al totului, cu bucurie L-a Laudat mucenice Teodore Stratilate si cantare ai cantat Domnului: Aliluia!
Icosul 9
Ritorii cei mult vorbitori au amutit ca niste pesti fara de glas, cum tu un tanar ostas ai defaimat frumusetile lumii, mergand cu bucurie spre chinuri, unde ai aratat lupte biruitoare, de care mirandu-se, cantam tie acestea:
Bucura-te, ritore intre mucenici.
Bucura-te, trambita propovaduitoare.
Bucura-te,luptator nebiruit.
Bucura-te, rabdatorule de patimi.
Bucura-te, gherdane al rabdarii.
Bucura-te, ca cu barbatie ai marturisit.
Bucura-te, ca credinta nevinovata ai pazit.
Bucura-te, ca la aceasta si pe noi ne-ai sfatuit
Bucura-te, ca cu ingerii te-ai unit.
Bucura-te, ca cu ucenicii locuiesti.
Bucura-te, ca prin chinurile tale pe toti ii ve selesti.
Bucura-te, mare mucenice Teodore!
Condac 10
Vrand sa-ti mantuiesti sufletul si sa castigi viata nemuritoare, te-ai pazit nevinovat de tot pacatul si cu virtutea sufletului ai dorit pe Dumnezeu, Carele este marginea doririlor, pentru care si ultima picatura de sange cu multumita ti-ai dat cantandu-I: Aliluia!
Icosul 10
Vrand noi nevrednicii a-ti lauda mucenicia si nevointele tale Sfinte mare mucenice Teodore Tiroane prin rugaciunile tale cerem ajutorul cel dumnezeiesc, cantandu-ti cu dragoste acestea:
Bucura-te, ca sufletul tau curat, tot pamantul a sfintit.
Bucura-te, ca intru suirea ta spre cer, toti diavolii s-au ingrozit.
Bucura-te, ca si vaduva ajutorul tau a primit.
Bucura-te, aparatorule de cetate.
Bucura-te, ajutatorule al sufletelor curate.
Bucura-te, al pacatosilor lesne iertatorule.
Bucura-te, al tuturor implinator de cereri.
Bucura-te, al ierarhilor bun sfatuitorule.
Bucura-te, al preotilor cucernici ,de mari daruri datatorule.
Bucura-te, al monahilor, bun ajutatorule.
Bucura-te, mare mucenice Teodore!
Condac 11
Imparatul imparatilor si Domnul domnilor, intru ospatul cel duhovnicesc a adapat sufletul tau din pomul vietii unde ai auzit glasul puterilor ceresti si dansurile mucenicilor si de bucuria aceea imbalsamat fiind ai cantat impreuna cu ei Domnului: Aliluia!
Icosul 11
Imparatul Maximian cu toti muncitorii lui, n-a putut birui sufletul cel de diamant mucenice Teodore Stratilate, nici nu te-a putut desparti de doritul tau Hristos, caruia te inchinai cu dragoste. Pentru care cantam tie:
Bucura-te, bine cinstitorule al sfintei Cruci.
Bucura-te, purtatorule al patimilor lui Hristos.
Bucura-te, ravnitorule al Imparatiei cerurilor.
Bucura-te, bine primitule in locasurile Ei.
Bucura-te, diamantul si steaua credintei.
Bucura-te, fulgerul rugaciunilor sfinte.
Bucura-te, primitorule al rugaciunilor noastre.
Bucura-te, vesmantul darurilor care ne acoperi slabiciunile noastre.
Bucura-te, implinatorul cererilor noastre.
Bucura-te, al Locasului tau infrumusetare.
Bucura-te, al robilor casei tale, cucernica si sfanta mangaiere.
Bucura-te, mare mucenice Teodore!
Condac 12
Haruri mucenicesti imparti tuturor credinciosilor, Sfinte Mare Mucenice Teodore Tiroane, preotilor esti podoaba si lumina, celor ce cu dragoste serbeaza praznuirea ta si te cheama cu credinta, le implinesti cererile; mie celui nevrednic si mai mult decat toti pacatosii, daruieste-mi sa cant cu bucurie Domnului: Aliluia!
Icosul 12
Vrand Sfinte Mare Mucenice Teodore a parasi latura pamantului, ai ajuns la desavarsita dorire, unde privesti frumusetea Imparatului ceresc, te-ai aratat biruitor incoronat prin sangele tau si n-ai incetat a ajuta cu rugaciunile si minunile tale pentru aceasta primeste prinos de multumita acestea:
Bucura-te, steaua harului ceresc.
Bucura-te, podoaba cinului preotesc.
Bucura-te, al mucenicilor podoaba si lumina,
Bucura-te, lauda celor ce-ti canta tie.
Bucura-te, impreuna vorbitorule cu mucenicii.
Bucura-te, ca si rugaciunile noastre le primesti.
Bucura-te datatorule de sfaturi dumnezeiesti.
Bucura-te, margaritar cu care luminezi sufletele.
Bucura-te, diamant carele tai neputintele.
Bucura-te, al sufletului meu mantuire.
Bucura-te, al locasului tau aparatorule.
Bucura-te, al ostenelilor noastre binecuvantatorule.
Bucura-te, mare mucenice Teodore!
Condac 13
De trei ori fericitilor, podoaba Ortodoxiei si lauda Efaitelor, mucenicii Domnului: Teodore Tiroane slavite si Stratilate nebiruite, rugati-va Domnului pentru mantuirea noastra, ca izbavindu-ne din nevoi, sa cantam Domnului: Aliluia!
(Acest condac se zice de trei ori.)
Si iarasi se zice Icosul I si Condacul I.
Sfarsit si lui Dumnezeu lauda !
Sfantul mucenic Teodor Stratilat se sarbatoreste in 8 februarie. A trait pe timpul imparatului pagan Lichinie. Era din Efata si a locuit in Iraclia pe langa Marea Neagra. Sfaramand zeii si marturisind pe Hristos, a fost supus la multe schingiuiri dintre cele mai infricosate. Pana la urma, primi mucenicia prin taierea capului. Era foarte invatat. Sfantul mucenic Teodor Tiron se sarbatoreste in 17 Februarie. A trait pe vremea imparatilor pagani Maximian si Maximin. Era din metropola Amasiei din Asia. A facut parte din oastea Tironilor. Batjocorind pe zeii Elinilor si marturisind pe Hristos, a fost prins si supus la chinuri foarte mari: il spanzurara, il strunjira si multe altele si lua cununa muceniciei intr-un cuptor aprins. Se face pomenirea lui si in Sambata 1-a din Postul Mare, in amintirea minunii cu coliva.
Acest acatist ajuta mult la diferitele necazuri si mai ales ajuta foarte mult pentru reusiri la invatatura si la examene. Sa se citeasca cu post in fata Icoanei Sfintilor si a unei candele aprinse cu untdelemn, in genunchi, mai ales in zi de Miercuri si Vineri si in zilele dinaintea examenului si daca se poate este bine a se citi in fiecare zi. Acesti Sfinti au facut si fac extraordinar de multe minuni.
Facere a Parintelui Arhimandrit Dometie Trihenea, fost staret la Manastirea Zograful.
Acatistul a fost scris pentru Chilia "Cei Doi Teodori" (langa Kareia, Muntele Athos), care atunci era ocupata de romani.



Doamne Ajută!!!

vineri, 4 februarie 2011

Tu cum l-ai cunoscut pe Dumnezeu?

Cred că la această întrebare cu toţii suntem datori să răspundem!
Chiar dacă  o facem ca introspecţie asupra noastră, asupra sufletului nostru, ca rememorare a unui eveniment de care vorbim la trecut, pentru că a avut loc acum foarte mult timp, dar acest eveniment îl simţim în acelaşi timp situat în prezent, pentru că este la fel de viu ca şi noi şi transcede chiar în viitor pentru că ceea ce gândim noi cu mintea şi cu sufletul, eu consider că se ia la întrecere cu timpul, cu clipa care trece! De multe ori clipa umple pasul făcut înainte de către gând şi de aceea avem senzaţia că timpul trece foarte repede, că se comprimă.
Voi cum l-aţi cunoscut pe Dumnezeu!?!

Doamne Ajută!
Doamne Ajută celor bolnavi de cancer căci astăzi gândul mi se duce către ei şi către vindecătoarea lor Icoana Sfântă a Maicii Domnului Izbăvitoarea de cancer PANTANASSA (o astfel de Icoană se află la Biserica Rusă de la Universitate, Biserica studenţilor).
Un poet, cred că Vasile Militaru, scria aceste rânduri:

Prea curată Maică, pururea Fecioară
Sufletul din mine nu-l lăsa să moară
Ci trimite Doamnă de acolo de Sus
Mila Ta cea Mare Mila Lui Iisus.

Plin de umilinţă cu adânci suspine

Sufletul la tine vine să se-nchine
Mila Ta din Ceruri peste el coboară
Prea Curată Miacă Pururea Fecioară.

Acum nu ştim, dar la ceasul judecăţii cred că vom afla foarte miraţi, câţi dintre noi am fost vindecaţi de boli pe care nu le ştim şi câte minuni neştiute au avut loc zilnic, neştiute de nimeni, la aceste Icoane Sfinte, în Bisericile de pretutindeni, la fel ca şi Sfinţii neştiuţi de nimeni, adormiţi în glia strămoşească, mucenici liberi, liniştiţi şi tăcuţi.

Veniţi să ne rugăm, să ne închinăm şi să mulţumim Domnului nostru Iisus Hristos, Crucii Sale Mântuitoare, Măicuţei Sale şi Tuturor Sfinţilor, Sfintelor şi Îngerilor, pentru toate minunile nevăzute şi neştiute, şi pentru că încă mai facem umbră pământului!
Fraţilor
Doamne Ajută!

miercuri, 2 februarie 2011

Întâmpinarea Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos

Dreptul Simeon l-a primit în mâinile sale, l-a așteptat, vorbele au rămas întipărite peste mii de ani în slujba vecerniei noastre, fiind vorbele pe care orice creștin își dorește a le rosti în suflet la capăt de viață:
- Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.


Doamne Ajută!!!

marți, 1 februarie 2011

Sfinții doctori fără de arginți

Sfinții Doctori fără de arginți Chir și Ioan.
întotdeauna am fost impresionat de această titulatură.
parcă schimbă ceva în sufletul tău
transformă
Cum ar fi ca doctorii din spitale... să fie doctori fără de arginți???
Oare când spun jurământul lui Hipocrat, îl spun toți în adevăr? sau mulți mormăie ceva acolo, ne-nțeles ca să se simtă cu conștiința împăcată mai târziu?
da parcă o mână nevăzută îți intră în suflet, în piept, în inimă, în creier și strânge și modifică și îndreaptă lucrurile... așa te și vindecă...
Doamne Ajută!

Liniște, a adormit ...Liniște

Liniște
Părintele Bartolomeu Valeriu Anania a adormit
Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească de-a dreapta Sa, împreună cu drepții.
Slăvit fie Numele Domnului, Maicii Sale și tuturor Sfinților, Sfintelor, Îngerilor.
De ziua Sfinților Victorian și Victor să fie o VICTORIE asupra răului!!!
Amin.

duminică, 30 ianuarie 2011

Iisus bate, noi deschidem!

Într-o predică frumoasă, Părintele de la Darvari, ne-a transmis un detaliu nou pe care nu-l știam la Icoana Domnului nostru Iisus Hristos, acela că ușa la care bate Dumnezeu nu are drucăr(clanță) ea poate fi deschisă doar de noi din interior dacă ne dorim ca Domnul să intre la noi!!! Avem liberul albitru, libertatea de a alege!
Eu vă întreb și mă întreb retoric: Oare ce fiu nu va deschide când tatăl său va bate la ușa casei lui?!?
Doamne Ajută și Duminică liniștită sub Liturghia Cerească!!!

Sfinții Trei Ierarhi Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur


Sfinții Trei Ierarhi Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur, aș fi vrut să scriu ceva frumos despre acești trei ierarhi, dar vorbele îmi sunt legate în fața mărimii lor, vă las să-i descoperiți ca mari persoane de mare dimensiune creștină, fiind ca și Sfânta Treime în Trei Ipostasuri dar la fel ca mărime și uniți, de aceea s-a și decis ca finalul confruntărilor între adepții separați ai lor, să fie această uniune arhierească, sărbătoare comună sub oblăduirea lui Dumnezeu, deci vă las chiar pe voi să-i descoperiți din acest încântător acatist.

Slujbă și Liturghie folositoare în această zi deosebită de Duminică!!! 

Acatistul Sfinților Trei Ierarhi


Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi

Vasile, Grigorie si Ioan - Sfinti Mari Ierarhi !

(30 ianuarie)

Condacul 1

Pe aparatorii si luminatorii Bisericii crestinesti, pe invatatorii cei mari si infranatorii zazaniilor diavolesti, pe surpatorii eresurilor, pe stalpii cei neclintiti ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor si intocmai cu apostolii, si ai lumii invatatori, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; si pe Ioan luminatorul a toata lumea, sa-i laudam credinciosii din toata inima si sa le cantam : bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !

Icosul 1

Cine este destoinic a-si deschide buzele si a-si misca limba, spre a o lauda, cum se cuvine pe aceasta treime de arhierei ? Insa, desi nu vom putea face aceasta, totusi nu putem tacea si ii aducem aceste laude :

Bucurati-va, alesii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale gradini celei nestricacioase;
Bucurati-va, ingeri pamantesti si oameni ceresti;
Bucurati-va, marilor arhierei cei luminati la minte de Sfanta Treime;
Bucurati-va, ca ati covarsit firea omeneasca cu darurile cele multe;
Bucurati-va, stilpi neclintiti ai Biserici;
Bucurati-va, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurati-va, margaritare stralucite ale Bisericil lui Hristos;
Bucurati-va, cei mai destoinici luminatori ai pamantenilor;
Bucurati-va, aparatorii dreptei credinte in Hristos;
Bucurati-va, surpatorii eresurilor si indreptatorii adevaratelor invataturi;
Bucurati-va, carmuitorii Biserici si pomi luminati roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucurati-va, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 2

Pe acesti trei mari ierarhi ai Bisericii lui Dumnezeu cel slavit in Sfanta Treime, se cuvine sa-i cinstim ca pe unii ce au primit de la Dumnezeu mari daruri si alesi talanti : pe Vasile, cel ce a rusinat paganatatea imparatului Iulian apostatul; cel ce a mustrat pe imparatul Valent arianul, cel ce a infricosat pe eparhul ce nedreptatise la judecata pe o vaduva saraca, si a botezat pe evreul Ioasaf cu toata casa lui; pe Grigorie, mare ritor si vrednic patriarh al Bisericii Constantinopolului, cel ce a intrecut cu intelepciunea pe toti cei mai invatati din timpul acela; si pe Ioan Gura de Aur, cel ce cu invataturile sale a covarsit pe cei mai luminati si mai alesi graitori ai lumii. Se cuvine sa-i laudam si sa zicem lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 2

Multa nevointa avand Sfinte Ierarhe Vasile pentru credinta dreptslavitorilor crestini, ai mustrat cu indrazneala pe imparatul Valent, pentru ca a imbratisat invatatura eretica a lui Arie, luand multe biserici ale dreptslavitorior si prefacandu-le in biserici ariene. Tu, sfinte, n-ai putut suferi purtarea acestui imparat, iar noi, pentru taria credintei tale si indrazneala ce ai avut, te intampinam cu aceste cuvinte de lauda :

Bucura-te, Ierarhe Vasile, aparatorule si intaritorule al invataturii Sfintei Treimi;
Bucura-te, inalt si luminat cugetator al teologiei;
Bucura-te, albina, care ai adunat din invataturile timpului aceluia toata mierea invataturilor dreptmaritoare;
Bucura-te, furnica muncitoare, care necontenit ai adunat la sanul Bisericii hrana invataturilor dumnezeiesti;
Bucura-te, izvor de apa limpede, racoritoare si datatoare de viata a explicarii Evangheliei lui Hristos;
Bucura-te, caci cu acele ape ai adapat poporul dreptcredincios;
Bucura-te, paharul curatiei cel plin de curata bautura;
Bucura-te, gura intelepciunii ce spulbera hulele ereticior;
Bucura-te, podoaba Biserici lui Hristos;
Bucura-te, mustratorule al imparatilor Iulian si Valent;
Bucura-te, mare ierarhe al lui Hristos, Vasile !

Condacul 3

Patria ta, Sfinte Ierarhe Vasile, a fost Pontul, nascut din parinti tematori de Dumnezeu, Vasile si Emilia. Crescut in invataturi adevarat crestinesti, ai strabatut tot felul de intelepciune, dobandind de la Dumnezeu vrednicia arhiereasca, pentru care ai multumit in tot timpul lui Dumnezeu, cantandu-I laude : Aliluia !

Icosul 3

Pastorind Biserica ei poporul crestinesc totdeauna cu vrednicie si cu dreptate ai fost la Soborul al doilea, ce s-a tinut in Constantinopol, mare aparator al dreptei credinte. Taind si sfasiind cu sabia duhului toate invataturile eretice, ai dovedit ca in adevar esti un stalp neclintit al Bisericii lui Hristos si un mare ierarh vrednic de numele decuvantator al lui Dumnezeu, cel slavit in Sfanta Treime : Tatal si Fiul si Sfantul Duh-Dumnezeu; pentru care toti te cinstim cu aceste laude :

Bucura-te, Parinte Ierarhe Grigorie, mintea cea prea laudata a dreptei credinte;
Bucura-te, lumina stralucitoare care luminezi cu invataturile tale toata lumea crestineasca;
Bucura-te, lumina stralucitoare care luminezi lumea cu limba ta cea bine-graitoare si care ingradesti cu mutenie limbile celor barfitori;
Bucura-te, plugarule ce ari cu plugul guri tale inimile, spre a da roade bune lui Hristos;
Bucura-te, aratatorule al adevaratului Dumnezeu, Cel laudat in Sfanta Treime; Bucura-te, caci cu prastia dumnezeiestilor tale cuvinte ai spulberat neghina eresurilor;
Bucura-te, bunule pastor, care ai pascut oile cele cuvantatoare in livada credintei Sfintei Treimi;
Bucura-te, organ dulce glasuitor si alauta bine alcatuita;
Bucura-te, fluier cuvantator si vioara dulce rasunatoare;
Bucura-te, stea prealuminoasa, ce luminezi toata lumea cu invataturile dogmelor crestinesti;
Bucura-te, indulcitorul inimilor credinciosilor;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 4

Intelepciune de sus avand, Sfinte Ierarhe Grigorie, te-ai suit pe scaunul cel mai inalt al patriarhilor marii cetati a imparatului Constantin, de unde ai pascut oile cele cuvantatoare intru cuviinta si dreptate. Luminat si impodobit fiind cu tot mestesugul cuvantarii de Dumnezeu, ai intrecut pe toti ritorii de atunci si ai laudat in toata viata ta pe Dumnezeu, cantandu-I : Aliluia !

Icosul 4
Ca un inger sau arhanghel stai inaintea Sfintei Treimi, Parinte Ioane Gura de Aur, ca cel ce din pruncie ai cunoscut mai bine decat multi batrani pe singurul adevaratul Dumnezeu si te-ai indeletnicit cu adevaratele si sfintele invataturi crestinesti, ajungand a cunoaste toata filozofia si toate stiintele celor mai invatati dascali ai vremii aceleia. Pentru ca ai laudat si ai preaslavit in tot timpul vietii tale pe Bunul Dumnezeu, noi iti aducem aceste laude :

Bucura-te, ca te-ai nascut din parinti binecredinciosi, Secund Stratilatul si Antuza, vrednica ta mama;
Bucura-te, ca din frageda varsta ai fost dat la invatatura stiintelor avand dascali pe Libanie si Andragatie;
Bucura-te, ca in putina vreme pe toti semenii tai i-ai ajuns si i-ai intrecut cu invataturile;
Bucura-te, cel ce ai primit Sfantul Botez cu mare bucurie, aducand la dreapta credinta si pe multi altii;
Bucura-te, ca pe Antimie filozoful l-ai dovedit in invataturi spre uimirea tuturor;
Bucura-te, ca si el indata a cerut Sfantul Botez;
Bucura-te, ca episcopul Atenei, auzand ca tu ai faptuit intoarcerea lui Antimie, mult s-a bucurat;
Bucura-te, ca poporul crestinilor a laudat pe Dumnezeu pentru faptele tale cele bune;
Bucura-te, ca de patriarhul Antiohiei, Meletie, ai fost ridicat la rangul preotiei;
Bucura-te, ca si hirotonia de diacon si de preot le-ai primit cu multa smerenie;
Bucura-te, cel care cu sortii episcopilor si cu vointa imparatului Arcadie ai fost chemat la scaunul cel mai inalt al Patriarhiei Constantinopolului, dupa moartea patriarhului Nectarie;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 5

Dupa moartea parintilor tai, sfinte, toata averea ramasa tie impartind-o la saraci, robilor dandu-le libertate si rudele lasand, ai slujit Domnului ziua si noaptea. Ca monah in manastire, ca cleric, diacon, preot, arhiereu si patriarh ostenindu-te mult, ai scris carti despre preotie, despre bunatate si blandete, despre smerenie si milostenie, despre pace, adevar si dreptate, toate pline de dovezi, intarindu-le cu insati viata cea aspra ce ai dus; pentru aceea noi, minunandu-ne de rabdarea si de umilinta ta, indraznim a te lauda si a canta cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 5

Ca niste albine zburatoare ati umblat in gradina Scripturilor credintei, voi trei mari ierarhi ai lui Hristos, adunand miere din tot felul de flori, pe care ati pus-o inaintea tuturor credinciosior spre indulcire, povatuindu-i la pocainta, descoperindu-le si explicandu-le dogma Sfintei Treimi, cea unita in fiinta dar despartita in Ipostasuri. Pentru aceasta noi crestinii va rugam sa primiti aceste cantari de laude :

Bucurati-va, marilor arhierei, despartiti cu trupurile, dar uniti cu duhul;
Bucurati-va, raze stralucitoare ale lui Hristos soarele dreptatii, Cel ce a luminat toata lumea cu invataturile Sale;
Bucurati-va, parinti vrednici ai Biserici crestinesti, ce ati fost la un obicei cu apostolii;
Bucurati-va, rauri cu ape racoritoare, ce ati adapat tarinile sufletelor crestinilor cele insetate de adevaratele invataturi;
Bucurati-va, trei ierarhi laudati de toti cei ce cred intr-un Dumnezeu slavit in Sfanta Treime;
Bucurati-va, organe bine-glasuitoare ale Bisericii lui Hristos Dumnezeului nostru;
Bucurati-va, slugi alese, care ati inmultit talantii cei dati voua de Donmul Hristos spre pastrare;
Bucurati-va, ca usile ceresti voua vi s-au deschis;
Bucurati-va, doctori iscusiti alesi de Dumnezeu spre a vindeca bolile sufletesti ale crestinilor celor slabi in credinta;
Bucurati-va, luminatorii lumii, cei impodobiti de Dumnezeu cu vrednicia arhiereasca;
Bucurati-va, albine adunatoare de tot felul de invataturi, din gradina Sfintei Scripturi;
Bucurati-va, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 6

Propovaduitori si stalpi intaritori ai Bisericii lui Hristos si ai poporului crestinesc ati fostSfintior Trei Ierarhi. Invatand si povatuind pe toti crestinii adevarata credinta, infruntand pe cei ce cautau sa semene neghine eretice in ogoarele inimilor dreptslavitorilor crestini, ati lovit cu prastia cuvintelor voastre in toate invataturile cele potrivnice, inaltand fruntea dreptei credinte si cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 6

Prin curatia vietii tale cea asemenea ingerilor te-ai ridicat la dumnezeiesti inaltimi si strabatand cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care, ca pe cel mai pretios odor, le-ai lasat Bisericii ca pe o comoara scumpa si nejefuita, Vasile. Pentru aceasta te rugam sa primesti de la noi nevrednicii laudele acestea :

Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;
Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;
Bucura-te, urmatorul cel credincios al apostolior;
Bucura-te, stalpul cel prealuminat al Bisericii;
Bucura-te, al Treimii ager si osardnic aparator;
Bucura-te, aratatorule luminat al celor ceresti;
Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul celor chemati la vrednicia preoteasca;
Bucura-te, luminatorule ceresc al celor imbracati cu darul arhieriei;
Bucura-te, preainteleptule povatuitor al pustniciei;
Bucura-te, cel ce trezesti pe cei pacatosi la pocainta;
Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm in dreapta credinta;
Bucura-te, mare Ierarhe Vasile !

Condacul 7

Prin Vasile cel Mare, trambita cea dulce glasuitoare, care a cantat in Biserica arhiepiscopala a Cezareii din Capadocia, laudele cuvenite lui Hristos Dumnezeului nostru, invatand pe toti dogmele Sfintei Treimi si lasand Biserici bogatii alese si scumpe, din care si noi impartasindu-ne, aducem lui Dumnezeu laude si cantari : Aliluia !

Icosul 7

Deschizand cu dumnezeiasca cuviinta Scripturile, ai scos din ele invataturi temeinice, Sfinte Grigorie, indulcind cu ele inimile credinciosilor cu adevarat, mai mult decit mierea si ai invatat pe toti crestinii a se inchina Treimii intru o unime si unimi in Treime. Pentru aceasta si noi te cinstim cu aceste laude :

Bucura-te, ierarhe Grigorie, inaltimea dumnezeiestilor daruri ale lui Hristos, Dumnezeului nostru;
Bucura-te, cald propovaduitor al dumnezeiescului dor;
Bucura-te, izvorul cuvantarii de Dumnezeu si raul cel limpede al intelepciunii;
Bucura-te, fluier pastoresc, ce ai biruit trambitele ritorior;
Bucura-te, cercetatorul adancului, care ai dobandit frumusetile vorbelor;
Bucura-te, privighetorule al darului si gura cea inalta a duhului;
Bucura-te, pazitorul turmei celei cuvantatoare a lui Hristos;
Bucura-te, smulgatorul neghinelor eretice si vanatorul lupilor imbracati in piei de oaie;
Bucura-te, semanatorul cel minunat al dogmelor;
Bucura-te, izgonitorul celor defaimatori de Dumnezeu;
Bucura-te, ca chipul Mantuitorului Hristos l-ai avut in toata viata ta, inaintea ta;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 8
De Dumnezeu graitorule, Sfinte Ierarhe Grigorie, pe limbile cele veninoase si vatamatoare ale ereticilor pornite impotriva lui Dumnezeu le-ai ars cu duhul cuvintarilor gurii tale, graind slava lui Dumnezeu; si cu scrisorile tale, insemnand fiinta cea prea puternica a Sfintei Treimi celei nevazute, ai taiat din radacina eresurile cele spinoase, luminat descoperind invataturile cele drept-slavitoare si cantand lui Dumnezeu laude : Aliluia !

Icosul 8

Femeia eparhului Antiohiei impreuna cu sotul ei erau orbiti de invataturi eretice si cazand ea intr-o boala grea si neputindu-se vindeca de nimeni, auzand de tine, Sfinte Ioane, ca faci semne multe si minunate, a rugat pe barbatul sau sa o aduca la tine. Acela aducand-o, a lasat-o la usa bisericii, neindraznind ca eretic a o aduce inauntru, rugandu-se episcopului si tie, Sfinte Ioane, pentru a le da ajutorul vostru cel puternic. Deci iesind, le-ai spus sa lepede eresul si sa primeasca adevarata credinta; iar ei fagaduind, ai poruncit tu, sfinte, sa aduca apa, rugand apoi pe episcop sa toarne acea apa in chipul cruci peste ea si indata dupa turnare, s-a vindecat femeia ca si cum n-ar fi fost bolnava. La aceasta minune atat ei, cat si toti cei ce erau de fata, au preaslavit pe Dumnezeu. Ereticii lepadandu-se de invataturile lor cele ratacite si intorcandu-se la adevarata credinta, s-au numarat intre dreptmaritori crestini; iar noi iti aducem laudele acestea :

Bucura-te, Ioane Gura de Aur, tablita scumpa cu aur ferecata;
Bucura-te, organ dulce rasunator, de Dumnezeu insuflat;
Bucura-te, gura cea aleasa impodobita cu cuvinte de aur;
Bucura-te, imbogatitorul Bisericii cu scrieri minunate si preascumpe;
Bucura-te, pierzatorul eresurilor elinesti si evreiesti;
Bucura-te, ca femeia aceea auzandu-te inalt vorbind a fost luminata de Dumnezeu si te-a numit " Gura de Aur ";
Bucura-te, ca putul invataturilor tale adancit fiind, ai dat crestinilor funii minunate, ca sa ajunga la apele invataturilor tale;
Bucura-te, ca de toate Bisericile esti numit " Gura de Aur ";
Bucura-te, tamaduitorul femeii eparhului;
Bucura-te, ca te-ai asemanat Botezatorului Ioan cu numele si cu viata ta aspra;
Bucura-te, ca si tu, Sfinte Ioane, ca si Ioan Botezatorul, ai predicat popoarelor pocainta;
Bucura-te, ca si tu, ca si Ilie Tezviteanul, cu credinta, cu rugaciunile si cu postul te-ai indeletnicit in toata viata ta de 63 de ani;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 9

In vremea preotiei tale, sfinte mare ierarhe Ioane, predicand in biserica si inalt ritorisind, celor neinvatati erau neintelese unele din cuvintele tale. Atunci o femeie din popor, care asculta cu mare evlavie invataturile duhovnicesti, a ridicat glas in popor si a zis : " Invatatorule duhovnicesc, sau mai bine Gura de Aur, adanca este apa putului sfintelor tale invataturi, dar funia mintii noastre fiind scurta, sa ajunga la apa nu poate "; si de atunci tot poporul ti-a dat numirea de " Gura de aur "; deci si noi minunandu-ne de darurile cu care Dumnezeu te-a impodobit, te laudam pe tine si lui Dumnezeu cantam : Aliluia !

Icosul 9

Imparatul Valent sprijinind pe arieni multe biserici ortodoxe le-a dat acelora, spre mahnirea adevaratilor crestini si pe tine, Sfinte Vasile, mult te-au amarat cu prigonirile, caci acest imparat, cand a venit in Cezareea si tu l-ai intampinat cu paine si sare, el a poruncit de ti-a dat fan din hrana cailor lui. Si tu, Sfinte Grigorie, fiind nascut din oameni de bun neam si drepti, Grigorie si Nona, ai dobandit o crestere adevarat crestineasca si ai razbatut, ca nimeni altul, tot mestesugul si stiinta invataturilor, facandu-te talcuitor si dascal lumii, cinstind cu cuvinte de lauda pe marele Vasile, pe tatal tau Grigorie, pe fratele tau Chesarie si pe sora ta Gorgonia, la inmormantarile lor. Iar tu, Parinte Ioane Gura de Aur, ai dat sfaturi dumnezeiesti poporului incredintat tie spre pastorie, dandu-te pe tine singur pida de nevointa, de cumpatare si de rabdare, mancand deseori putina zeama de orz si dormind putin, nu stand pe pat, ci deseori sezand pe scaun. Fiind ales si chemat la scaunul patriarhal din Constantinopol, ai mustrat pe Eudomia imparateasa, pentru ca a rapit o vie a unei vaduve sarace, ce se numea Calitropia, care striga cerandu-si dreptul ei. Si tu sfinte ai sfatuit pe imparateasa sa nu fie lucrul strain luat cu sila; de care sfaturi ea netinand seama, a fost asemanata de tine cu Izabela, sotia imparatului Ahav, si ti-ai atras minia ei, exilandu-te; dar ai fost adus iar pe scaun si a doua oara ai fost exilat prin mijlocirea unor episcopi invidiosi care se purtau mai mult silniceste decat crestineste. Deci noi, minunandu-ne de viata voastra sfanta, si de faptele voastre, ne sarguim a va aduce laude bine meritate :

Bucura-te, Ierarhe Vasile, sprijinitorul si aparatorul binecredinciosilor crestini;
Bucura-te, curajosule mustrator al imparatului Valent, partinitorul arienilor;
Bucura-te, cel ce ai suferit mania imparatului pentru painea neagra cu care l-ai intimpinat, pentru ca cu acelea se hranea poporul;
Bucura-te, vrednicule ierarhe, mare indreptator al Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, Grigorie, care cu agera ta minte ai razbatut toate stiintele si adancurile filozofiei;
Bucura-te, ca tu, sfinte, toate dogmele le-ai lamurit invatand pe toti crestinii adevaratateologie;
Bucura-te, cel ce ai fost dascal de dreapta invatatura tuturor crestinilor;
Bucura-te, cel ce ai laudat pe marele Vasile, la moartea caruia ai plans cu lacrimi de adevarata fratie;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, mustratorul celor rapitori ai lucrului saracului asuprit si amarat;
Bucura-te, cel ce ai fost surghiunit de imparateasa Eudoxia pentru asemanarea ei cu Izabela, sotia lui Ahav;
Bucura-te, ca ai suferit si pornirea cea rautacioasa a unor episcopi nerecunoscatori;
Bucura-te, Ioane cel aspru prigonit si dus in exil tocmai in Armenia, unde ai fost chemat la ceruri de Domnul Hristos;
Bucura-te, mangaietorule al episcopului Chiriac, cel asemenea exilat;
Bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 10

Mari invatatori si deobste izbavitori oamenilor si indreptatori ai obiceiurilor v-ati aratat sfintilor, intelepti si impodobiti de Dumnezeu : Vasile cel Mare, cel ce aratat ai cuvantat cu intelepciune tare si neschimbata, ingrozind pe eparhul si mustrand pe imparatul Valent; Grigorie Teologul, cel ce ai fost desfatarea limbii, dulceata auzului, mangaierea inimii si ingereasca paine de suflete hranitoare; si Ioane Gura de Aur, raul darurilor celor duhovnicesti, umplut pana la varsare, organ aurit al predicilor, al pocaintei, milosteniei, smereniei, umilintei, al privegherilor, al iubirii de aproapele si aparatorul celor asupriti si nedreptatiti. Noi, impreuna cu voi, dorim a canta lui Dumnezeu laude : Aliluia !

Icosul 10

Darul lui Dumnezeu ti-a descoperit, Sfinte Vasile, faptele bune ale prezbiterului Anastasie, la care ai mers cu clerul arhiepiscopalei tale biserici, spre a cunoaste viata acestui vrednic preot, care vietuind intr-un sat, cu femeia sa Teognia, petreceau viata lor intru curatie, socotita fiind ea, ca o tarina neroditoare; iar Anastasie a fost luminat de Dumnezeu si stiind cu duhul ca ierarhul sau Vasile voieste sa-l cerceteze, a zis sotiei sale : " Eu ma voi duce la camp, sa lucrez pamantul, iar tu sora mea, in ceasul al noualeaaprinzand luminari, vei iesi intru intimpinarea Sfantului Vasile, arhiepiscopul nostru ". Deci facand Teognia asa, cum zisese Anastasie, a intampinat pe Sfantul Vasile, care cunoscand cu duhul ca Anastasie este in casa, l-a chemat; si el iesind intru intimpinarea Sfantului si sarutandu-i picioarele i-a zis : " De unde mie aceasta, ca a venit arhiereul Domnului la mine ?". Iar Sfantul Vasile i-a zis : " Bine ca te-am aflat, sa mergem in biserica si sa facem dumnezeiasca slujba ". Mergand toti in biserica a poruncit Sfantul Vasile lui Anastasie sa slujeasea Sfanta Liturghie, zicandu-i : " Cu toate lucrurile tale cele bune, sa ai si ascultare ". Si cand slujea Anastasie, Sfantul Vasile si ceilalti care erau vrednici, au vazut, in vremea inaltarii sfintelor si infricosatoarelor Taine, pe Preasfantul Duh in chip de foc pogorandu-Se si pe Anastasie inconjurandu-l. De aceste fapte minunate noi mirandu-ne te intimpinam, Sfinte Vasile, cu aceste frumoase laude :

Bucura-te, Ierarhe Vasile cel luminat la minte de Dumnezeu;
Bucura-te, cunoscatorul vietii si al faptelor bune ale prezbiterului Anastasie;
Bucura-te, ca dupa sfanta slujba ai binevoit a fi ospatat in casa vrednicului preot;
Bucura-te, cel ce ai stiut cu duhul ca Teognia nu-i este lui sotie, ci sora si asa i-ai zis sa o numeasca;
Bucura-te, sfinte, care ai cercetat intr-un bordei, din casa lui Anastasie, pe un bolnav stricat de lepra, pe care il ingrijeau preotul si sora lui;
Bucura-te, milostive, ca si tu ai voit sa slujesti o noapte pe acel om bolnav, ce era deseori manios si ocarator, spre a te face partas la plata dunmezeiasca;
Bucura-te, ca toata noaptea ai petrecut-o cu acel bolnav in bordei, stand in rugaciune, iar a doua zi pe bolnav l-ai scos din bordei intreg si sanatos;
Bucura-te, ca Sfantul Efrem Sirul, rugandu-se lui Dunmezeu, a avut o vedenie minunata : un stalp de foc, al carui cap ajungea la cer si un glas din cer i-a zis : " Efreme, Efreme, in ce chip vezi pe acest stalp de foc, in acest fel este Vasile ";
Bucura-te ca sfantul acesta Efrem, dupa vedenia aceasta, s-a dus la Cezarea Capadociei in ziua Aratarii Domnului, cu un talmaci fiindca el nu cunostea greceste si te-a vazut pe tine, Sfinte Vasile, mergand la biserica cu multa evlavie;
Bucura-te, ca tu sfinte, cunoscand cu duhul ca Efrem Sirul este in biserica, ai poruncit arhidiaconului tau sa se duca sa-l cheme la tine in sfantul altar;
Bucura-te, ca acela se apara prin talmaci ca nu ar fi el cel chemat, ci un altul poate; insa tu sfinte ai zis arhidiaconului " mergi si spune strainului monah : Doamne Efrem, vino si intra in sfantul altar, ca te cheama arhiepiscopul "; si apoi l-ai hirotonit diacon zicandu-i sa spuna ecteniile in limba greceasca, ceea ce Efrem a indeplinit;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 11

Buna mireasma lui Hristos facandu-te, Sfinte Ierarhe Vasile, toata lumea ai umplut de mirosul cel placut al Sfintei Evanghelii; si imbracand vesmantul luminat al arhieriei, ai slujit cu toata vrednicia Biserica lui Hristos Dumnezeul nostru; iar noi minunandu-ne de viata ta cea ingereasca, cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 11

Pastorind Biserica patriarhala a Constantinopolului timp de 12 ani pana la soborul al doilea, te-ai retras la mosia ta Arianz, unde ai petrecut o viata de sfintenie, pana la varsta de optzeci de ani, cand Domnul te-a chemat din viata aceasta pamanteasca la imparatia cea cereasca si acolo te bucuri de ostenelile tale si de luptele ce ai avut pentru buna intarire a Bisericii lui Hristos, avand multumirea ca la retragerea ta de pe scaunul patriarhal, ai lasat numai o biserica eretica in Constantinopol, iar pe cele ce mai inainte fusesera date arienilor, le-ai readus la starea de mai inainte a dreptcredinciosilor. Deci noi, cinstind pomenirea ta, te laudam cu aceste cantari de lauda :

Bucura-te, Ierarhe Grigorie, mintea cea luminata de Dumnezeu;
Bucura-te, chimval rasunator in toata lumea, a cuvintelor tale teologhicesti;
Bucura-te, curatitorul si starpitorul neghinelor eretice;
Bucura-te, plugarule, care ai arat pamanturile sufletesti ale crestinilor;
Bucura-te, semanatorule al graului dumnezeiesc, care hraneste si satura omenirea crestina;
Bucura-te, adapatorul celor insetati de apa cea vie a Sfintei Evanghelii;
Bucura-te, alauta darului cea de Dumnezeu vestitoare;
Bucura-te, intaritorul cel adevarat al dogmelor parintilor celor dreptcredinciosi;
Bucura-te, carmaci bine priceput al corabiei Bisericii crestinesti;
Bucura-te, rau plin de apele darului;
Bucura-te, noule David, cel ce ai cantat laude alese lui Dumnezeu, Cel slavit in Sfanta Treime;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 12

Nou Samuel te-ai aratat, Sfinte Grigorie Teologule, cu curatia vietii tale si cu marea ta intelepciune; impodobit fiind si cu darul oratoriei, ai fost ca un nou David cantand cu fluierul cel pastoresc al cuvantarii de Dumnezeu, incat s-a putut spune despre tine ca, daca s-ar fi aflat vreo icoana si vreun chip impodobit, acela ai fi tu, Sfinte Grigorie; pentru care si noi cântăm lui Dumnezeu impreuna cu tine : Aliluia !

Icosul 12

Dupa atatea veacuri trecute gandindu-ne si noi, Sfinte Ioane, la izgonirea ta de pe tronul patriarhal al Constantinopolului si citind cele scrise de tine episcopului Chiriac cel asemenea izgonit, ne miram de mintea ta cea luminata si de cuvintele de mangaiere scrise de tine acelui episcop, care pot sluji tuturor crestinilor la cazuri de necazuri si suparari. Tu, Sfinte Ioane Gura de Aur, ai scris episcopului Chiriac acestea : " Vino sa-ti scot rana mahnirii si sa-ti risipesc negura cugetului. Furtuna ce a venit asupra Bisericii este amara si grea, iar corabierii, neputand face nimic pentru incetarea furtunii, stau incremeniti, plang, se tanguiesc, se roaga si asteapta sau pieirea lor in valurile marii, sau incetarea furtunii. Nu te mahni, frate Chiriac, ca eu cand am fost izgonit din Constantinopol, nu ma ingrijeam de nimic, ca ziceam intru mine : de este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma. De va vrea sa ma fierastruiasca, am pilda pe profetul Isaia. De va vrea sa ma arunce in mare, imi voi aduce aminte de profetul Iona. De ii este voia sa ma bage in groapa, am pe Daniil bagat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan intiaul mucenic, ce a patimit aceasta. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Ioan Botezatorul. De va vrea sa-mi ia averea, de o am, s-o ia, caci gol am iesit din pantecele mamei mele, gol ma voi si duce din viata. De as fi placut oamenilor, nu as fi sluga lui Hristos; iar proorocul David ma inarmeaza : Grait-am marturiile Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat ". Iar noi citind aceste cuvinte ne minunam si-ti aducem aceste laude :

Bucura-te, minte inalta de Dumnezeu insuflata;
Bucura-te, organ de aur ce ai cuvantat mai frumos decat toti inteleptii lumii;
Bucura-te, ca in timpul surghiunului tau multe suferinte si amaruri ai avut;
Bucura-te, ca de la Comane, unde ai fost ingropat, dupa 33 de ani, moastele tale au fost aduse la Constantinopol;
Bucura-te, ca nu ai voit a te lasa ridicat pana cand imparatul Teodosie nu ti-a trimis epistola sa;
Bucura-te, ca aducandu-ti-se moastele tale la Constantinopol au fost intampinate de imparatul si de toti sfetnicii cei mai insemnati ai imparatiei;
Bucura-te, ca moastele tale au fost duse in biserica Sfantului Apostol Toma;
Bucura-te, ca de acolo au fost asezate in biserica Sfintei Irina unde au fost puse pe tronul patriarhal;
Bucura-te, ca de la biserica Sfintei Irina moastele tale fiind puse cu racla intr-o careta imparateasca, au fost duse la biserica Sfintilor Apostoli;
Bscura-te, ca in acea biserica patriarhala moastele tale au fost ingropate in sfantul altar;
Bucura-te, ca un bolnav suferind de neputinta a incheieturilor, atingandu-se de racla moastelor tale s-a izbavit cu totul de boala;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 13

Viata voastra cea sfanta, slujbele cele impodobite, cuvantarile voastre cele mai alese si mai scumpe decat toate avutiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niste tezaure de cel mai mare pret, v-au facut sa fiti pentru toata lumea crestina cei mai vrednici de toata cinstirea si venerarea noastra, fiind luati de cei mai vrednici pastori ai Bisericii ca pilde de viata curata si sfanta, de mari si neintrecuti luminatori si aparatori ai dreptei credinte, ai vietii celei nemateriale, ai suferintelor si asupririlor la care ati fost supusi de oameni cu cugete rele ce nu va puteau privi bine din cauza pornirii inimii lor celor lacome si invidioase; dar voi, sfintilor, pe toate le-ati suferit cu credinta in Dumnezeu, cu intelepciune, cu rabdare, cu postul, cu rugaciunile si cu viata voastra cea nemateriala, pentru care noi, minunandu-ne de taria sufletelor voastre, indraznim a va aduce laude, cantand cu voi lui Dumnezeu : Aliluia !

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.
Doamne Ajută!!!